Calendarul admiterii la universitățile din străinătate

Calendarul admiterii la universitățile din străinătate este în unele state destul de diferit față de cel din România. Tinerii care doresc să își continue studiile peste hotare, în Marea Britanie, Olanda, Danemarca sau în alte țări din întreaga lume, trebuie să își aleagă opțiunile chiar înainte de a susține Bacalaureatul.

Admiterea la o universitate internațională presupune mai multe etape care includ selecția cursurilor pe care vrei să le urmezi, dosarul pe care trebuie să îl depui și în unele cazuri teste suplimentare solicitate de universitatea la care ai aplicat.

Pentru a avea timp să parcurgi toate etapele și a urma pas cu pas calendarul admiterii consilierii Edmundo recomandă să începi acest proces încă din clasa a XI-a.

Vom prezenta mai jos etapele cuprinse în calendarul admiterii în mai multe state europene, pentru care studenții români optează cel mai des.

1. Calendarul admiterii la universități din Marea Britanie

A. Sistem centralizat de admitere

A.1. Componentele majore ale UCAS

B. Răspunsul universităților va veni înainte de Bacalaureat

C. Alte sesiuni de admitere

C.1. Aplicare directă la universitate
C.2. Spot Admissions – admitere pe loc

2. Calendarul admiterii la universitățile din Olanda

A. Termene diferite de înscriere pentru programele de studiu din Olanda

B. Poți solicita informații suplimentrare

3. Calendarul admiterii la universitățile din Danemarca

A. Termenele de depunere a dosarului de admitere în Danemarca

4.Calendarul admiterii la universitățile din Suedia

5. Admitere la universități internaționale din întreaga lume

1. Calendarul admitere la universitățile din Marea Britanie

Universitățile din Marea Britanie sunt în topul preferințelor tinerilor din România. Anual câteva mii de absolvenți din țara noastră aleg să-și continue studiile la una dintre aceste instituții.

Primul pas în acest demers este alegerea cursurilor pe care dorești să le urmezi. Există câteva zeci de mii de oferte de studiu și este important să știi măcar domeniul care te atrage. După această documentare destul de minuțioasă, pe care ar fi recomandat să o faci înainte de ultimul an de liceu, trebuie să alegi câteva universități la care vrei să aplici.

greenwich universitate marea britanie

A. Sistem centralizat de admitere

Marea Britanie pune la dispoziția tinerilor un sistem centralizat de aplicare pentru studii universitare UCAS. Acesta este o sursă centrală de informare și consiliere cu privire la învățămâtul superior dar și un sistem de prelucare a dosarelor de candidatură la cursurile de zi ale universităților și colegiilor din Marea Britanie.

Pentru înscrierea în sistemul UCAS, pentru cursuri de licență/bachelor degree, tinerii au la dispoziție câteva luni.

Solicitările pot fi depuse începând cu jumătatea lunii octombrie până în data de 15 ianuarie a anului următor.

Vezi aici calendarul UCAS 2020.

A.1. Componentele majore ale UCAS:

În acest sistem trebuie să prezinți mai multe detalii despre competențele și dorințele tale. Sunt trei componente majore solicitate.

Secțiunea calificări trebuie să cuprindă rezultatele academice, rezultatele opținute la examene sau certificate recunoscute la nivel național și internațional. În această secțiune trebuie menționate și rezultatele testelor de limba engleză.

A doua secțiune importantă este eseul motivațional – personal statement- o etapă unde trebuie să motivezi opțiunea de a continua studiile la o universitate din Marea Britanie. De asemenea, în această secțiune poți să vorbești și despre pasiunile tale și despre motivul pentru care ai ales anumite cursuri.

La fel de importantă este și secțiunea recomandare, care va conține o evaluare a performanțelor tale academice, realizată de profesorii tăi.

Pentru a completa aceste secțiuni ai nevoie de atenție. Toate documentele depuse trebuie să fie relevante pentru a-ți maximiza șansele de admitere. Consilierii Edmundo te pot ajuta să realizezi aceste proceduri dacă dorești să aplici la universități partenere.

student international

B. Răspunsul universităților va veni înainte de Bacalaureat

După ce ai aplicat prin acest sistem, în decurs de câteva săptămâni vei primi răspunsul tuturor universităților. Vei alege mai apoi dintre cele care ți-au oferit un loc opțiunea ta fermă – ferm choice și alegerea de rezervă – insurance choice. La această opțiune vei putea să apelezi, în cazul în care nu îndeplinești toate condițiile celei dintâi.

Așadar, după acest proces vei avea un răspuns de la o universitate internațională chiar înainte de a încheia anii de liceu în România și înainte de a avea diploma de Bacalaureat.

Acest acord prealabil nu înseamnă că nu trebuie să înveți în continuare. Dosarul de admitere pe care va trebui să-l prezinți trebuie să conțină și rezultatele la examenul de Bacalaureat. Așadar, va fi nevoie de rezultate bune pentru a încheia cu succes procesul de admitere.

C. Alte sesiuni de admitere

Nu trebuie să te descurajezi chiar dacă ai depășit termenele limită pentru solicitarea admiterii la cursuri de licență la universitățile din Marea Britanie, deoarece universitățile organizează și alte evenimente de admitere pentru tineri.

C.1. Aplicare directă la universitate

Există și posibilitatea să te adresezi direct universității la care ai ales să studiezi și să depui dosarul pentru a începe cursurile în toamnă, în luna septembrie. Poți să te adresezi direct acestor instituții de învățământ superior sau poți apela gratuit la consilierii Edmundo care te pot ajuta să îți prezinți dosarul.

C.2. Spot Admissions – admitere pe loc

Tinerii români care doresc să studieze în Marea Britanie, dar care nu au reușit să se încadreze în deadline-urile stabilite în calendarul admiterii, au ocazia să participe anual la Spot Admissions. Acesta este un eveniment care simplifică foarte mult procesul de admitere.

Interviul de admitere se poate susține față în față sau prin Skype cu un reprezentant al universități, iar rezultatul va fi obținut pe loc. Află de aici care sunt rezultatele obținute de tinerii români la Spot Admissions 2019.

Dacă dorești informații detaliate despre calendarul admiterii în Marea Britanie sau despre modul în care trebuie să prezinți dosarul poți lua legătura cu consilierii Edmundo, care te vor ajuta gratuit.

2. Calendarul admiterii la universitățile din Olanda

Universitățile din Olanda sunt și ele pe lista preferințelor tinerilor din România care își doresc să devină studenți internaționali.

La fel ca în Marea Britanie, Olanda pune la dispoziția tinerilor un portal oficial de înregistrare și cerere pentru programe de licență și master în învățământul superior. Această platformă se numește – Studielink.

Dacă dorești să aplici prin această platformă trebuie să parcurgi de asemenea, un proces de evaluare a opțiunilor tale. Trebuie să alegi universitățile și programele de studiu de care ești interesat. Prin platforma centralizată Studentlink ai posibilitatea să aplici la maximum 4 universități.

olanda admitere universitate

A. Termene diferite de înscriere pentru programele de studiu din Olanda

Calendarul admiterii pentru Olanda impune două date importante: primul deadline este 15 ianuarie pentru ofertele fixe ale universităților, așa numitul „numerus fixus”, și alta 1 mai pentru alte programe ale universităților.

Dacă vrei să urmezi cursurile unei instituții din Olanda trebuie să te interesezi și dacă universitatea pe care ai ales-o solicită înscrierea prin platforma Studentlink. O parte dintre aceste instituții au dezvoltat alte metode de selecție pentru studenții internaționali. Acestea sunt explicate pas cu pas pe website-urile instituțiilor de învățământ superior.

B. Poți solicita informații suplimentare

Detalii despre sistemul de învățământ olandez, despre programele de studiu ale universităților partenere Edmundo și despre viața în această țară găsești aici.

De asemenea, poți să soliciți și sfatul consilierilor Edmundo, care te pot ajuta să parcurgi procesul de admitere fără surprize neplăcute.

3. Calendarul admiterii la universitățile din Danemarca

Numeroși tineri români aleg cursurile oferite de universitățile internaționale din Danemarca. Acestea oferă programe educative de calitate, iar învățământul superior este gratuit.

Studenții internaționali au la dispoziție în Danemarca două tipuri de programe de licență. Poți alege un program bachelor cu caracter conservator, care are o durată de 3 ani sau 3 ani jumătate sau poți să optezi pentru învățământul într-un colegiu axat pe o educație practică prin colaborare cu companiile locale. Acest program se numește AP degree și durează 2 ani. Dacă optezi pentru a doua variantă trebuie să iei în calcul și faptul că pentru a obține diploma de Professional Bachelor mai trebuie să studiezi încă un an.

Sistemul de învățământ superior din Danemarca și alte detalii pe care trebuie să le cunoști despre această țară găsești în articolul dedicat Danemarcei.

universitati danemarca

A. Termenele de depunere a dosarului de admitere în Danemarca

Și pentru studii universitare în Danemarca calendarul admiterii este diferit față de cel din țara noastră.

Astfel, pentru studiile universitare, termenul de admitere este 15 martie, pentru cursurile care încep din august sau septembrie.

La fel ca și în cazul altor universități internaționale din lume, câteva instituții au sesiuni de admitere suplimentare în ianuarie sau februarie. Pentru aceste cursuri, termenul limită este 1 septembrie.

Formularele de cerere sunt disponibile la instituțiile pe care le-ai ales cu aproximativ două luni înainte de termen. Formularele de cerere online pot fi găsite și pe ghidul admiterii în Danemarca, pe platforma Optagelse.

4. Calendarul admiterii la universitățile din Suedia

Învățământul în Suedia, la fel ca și cel din Danemarca, este gratuit pentru toți studenții care provin din Uniunea Europeană, inclusiv pentru cei din România. Datorită acestui fapt și pentru că universitățile din această țară propun programe de licență atractive, Suedia se numără printre destinațiile preferate de studiu ale tinerilor din țara noastră.

Universitățile suedeze au, în general, două sesiuni de admitere. O sesiune de primăvară, în luna februarie pentru care cererile de admitere trebuie depuse până la sfârșitul lunii iunie și o sesiune de toamnă, în luna septembrie. Termenul limită de depunere a cererilor pentru cea de-a doua este sfârșitul lunii martie.

O parte dintre universitățile din Suedia pot prelungi termenele limită pentru depunerea cererilor de admitere pentru o serie de programe de studiu. Din această cauză este necesar să te informezi dacă dorești să studiezi în această țară.

Programele de studiu pentru licență sunt numeroase, iar sistemul care se aplică este cel al creditelor. Aici poți afla mai multe detalii despre viața de student internațional în Suedia și despre posibilitățile pe care le ai în această țară.

Consilierii Edmundo te pot ajuta să aplici pentru studii gratuite în Suedia!

5. Admitere la universități internaționale din întreaga lume

Universitățile internaționale din întreaga lume au creat pentru tinerii interesați de cursurile pe care le oferă website-uri care au secțiuni speciale în care se explică etapele de selecție a candidaților. Calendarul admiterii poate fi stabilit la nivel de instituție sau centralizat așa cum este cazul în Marea Britanie.

Edmundo este un serviciu gratuit de consiliere educațională pentru tinerii absolvenți din România care doresc să-și continue studiile peste hotare. Consilierii Edmundo pot să te ghideze pe parcursul fiecărei etape, de la alegerea cursurilor potrivite pentru tine până la realizarea dosarului și admiterea într-o universitate internațională.

Nu ezita să ceri ajutorul consilierilor Edmundo!

Poţi lua legătura cu ei şi pe Facebook sau Instagram.

How to ace your interview

Here are some tips to help you with the preparation for your admission to university interview!

An admissions interview will take approx. 15/20 minutes, so breathe deeply and give them the chance to get to know you. But first of all you need to know yourself, make a list of your strengths, hobbies, things that inspire you, your passions, life and academic experiences, or anything else that represents you.

Read as much as possible about the chosen course and the University. Tell them what impressed you about the modules, teaching techniques, why you want to go there, what you’ve learnt so far and what you’d like to discover.

Show the university that you have researched enough and that you are determined to study at their university.

Speaking of which, what is your motivation to study at the chosen university and why did you choose the profile for which you applied? These are two questions to which you should have a clear answer. Reread your personal statement, be sure what you wrote. Make a clear discourse in mind: why did you choose the program you chose, why did you apply there and why did you choose their university? Be honest, determined and try to convince them of your passion.

Try to come up with specific answers to your questions. If you are asked about extracurricular activities then you should have in mind exactly what you did and how these activities helped you. Do you remember the personal statement? The same structure you should have in mind. For each activity done or mentioned you should have the arguments prepared. It shows that you are exactly the candidate they have seen on the paper, and prove that you deserve indeed to be interviewed.

If you are nervous, take a few seconds before answering the question, inhale and exhale deeply and then formulate a coherent response. You do not need to deliver a response in the first second after you have been asked the question, but you must provide a consistent and trustworthy response.

Speak with passion. The most important thing is that they see that you are passionate about the field you applied for, that you have the information about the university and study programme, that you really want to study and live in that country and that you already thought to aspects such as the financial side. Focus, breathe deeply and speak from the heart.

Most likely, the university will give you the chance to ask them questions to the end of the interview. It is always good to ask at least one question / two to express interest. Come prepared with 2/3 of the maximum questions you can ask. Make sure you do not ask questions that you find clearly on the site, show them that you have done your research but want to find out more about them. Think about questions about employabilty, accommodation, university life, classes, professors, or anything else you might be interested in.

Fingers crossed, tell your EDMUNDO Counsellor how it went!

Cum să fii un AS la interviul de admitere

Iată câteva sfaturi care să te ajute cu pregătirea pentru interviul de admitere la o universitate internațională!

Un interviu de admitere durează în general aproximativ 15/20 minute, deci respiră adânc și acordă-I intervievatorului șansa de a vă cunoaște. Dar, în primul rând, trebuie să te cunoaști pe tine! Realizează o listă cu punctele tale forte, hobby-urile, lucrurile care te inspiră, pasiunile, experiențele de viață și academice sau orice altceva consideri  că te reprezintă.

Citește cât mai multe despre cursul ales și despre Universitate. Spune-le ce te-a impresionat despre module, tehnicile de predare, de ce ai vrea să mergi acolo, ce ai învățat până acum și ce ai vrea să descoperi.

Demonstrează universității că ai cercetat suficient și că ești hotărât/ă să studiezi la universitatea lor.

Dacă tot vorbim despre de ce-uri personale, care este motivația ta de a studia la universitatea aleasă și de ce ai ales profilul pentru care ai aplicat? Acestea sunt două întrebări la care ar trebui să ai un răspuns clar. Recitește eseul personal, demonstrează încredere cu privire la ce ai scris. Creează-ți un discurs clar în minte: de ce ai ales programul ales, de ce ai aplicat acolo și de ce ai ales universitatea? Emană sinceritate, hotărâre și încearcă să-i convingi de pasiunea ta.

Încearcă să formulezi răspunsuri specifice la întrebările adresate. Dacă ești  întrebaț/ă despre activitățile extracurriculare, atunci ar trebui să ai în minte exact ce ai făcut și cum te-au ajutat aceste activități. Îți amintești de eseul personală? Aceeași structură ar trebui să ai în minte. Pentru fiecare activitate efectuată sau menționată, ar trebui să ai argumentele pregătite. Acesta arată că ești exact candidatul pe care ofițerii de admitere l-au văzut pe hârtie și dovedești că meriți într-adevăr să fii selectat.

Dacă ai emoții, ia o pauză de câteva secunde înainte de a răspunde la întrebare, inspiră și expiră profund și apoi formulează un răspuns coerent. Nu trebuie să dai un răspuns în prima secundă după ce ți s-a pus întrebarea, dar trebuie să oferi un răspuns concludent și de încredere.

Vorbește cu pasiune. Cel mai important este să dovedești că ești pasionat/ă de domeniul pentru care l-ai ales, că ai informații despre universitate și programul de studiu, că dorești cu adevărat să studiezi în țara respectivă și că te-ai gândit deja la aspecte precum partea financiară. Concentrează-te, respiră profund și vorbește din inimă.

Cel mai probabil, universitatea îți va oferi șansa de a le pune întrebări la sfârșitul interviului. Este întotdeauna bine să pui cel puțin o întrebare / două pentru a-ți exprima interesul. Vino pregătit cu 2/3 întrebări și asigură-te că nu pui întrebări pe care le găsești  clar pe site, demonstrează că ai făcut un research individual, dar că dorești să afli mai multe. Gândește-te la întrebări despre rata de angajare, cazare, viața universitară, cursuri, profesori sau orice altceva te-ar putea interesa.

Mult succes! Povestește-i consilierului tau EDMUNDO cum a decurs!

Tot ce trebuie să ştii dacă vrei să studiezi în Italia

Italia este o ţară minunată, care atrage anual milioane de turişti fermecaţi de atracţiile turistice şi bucătăria de aici. De la Dolomiti acoperiţi de zăpadă din Nord până la cultura mediteraneană din Sud, regiunile Italiei sunt diverse și interesante.

Importanța culturală a țării începe încă din cele mai vechi timpuri. Aici ai ocazia să vizitezi unele dintre cele mai frumoase şi vechi monumente istorice. În plus, fiecare oraş din Italia te va fermeca cu o cultură proprie, oameni primitori şi deschişi.

Italia este o destinaţie perfectă de studii pentru orice tânăr român. Aici ai posibilitatea de a urma cursuri moderne în universităţi de talie mondială, dar în același timp te poți bucura şi de o gamă largă de activități sociale, care îţi vor oferi o experienţă unică în viaţă.

În continuare, EDMUNDO îţi va oferi toate informaţiile de care ai nevoie înainte de a aplica la studii în Italia.

1. Tradiţie în educaţie

2. Viaţa de student în Italia

a. Experienţe unice
b. Costurile din Italia

3. Universităţile partenere EDMUNDO din Italia

A. University of Padova
B. Instituto Superiore Di Design
C. Universita Cattolica del Sacro Cuore
student in italia la universitati de talie mondiala

1. Tradiţie în educaţie

Italia a oferit lumii întregi unii dintre cei mai mari artişti şi oameni de ştiinţă. De asemenea, această ţară reprezenta punctul de plecare, în secolele trecute, al inovației și revoluției în artă, arhitectură, filozofie, religie și științe din întreaga Europă.

Astfel, nu este de mirare că Italia primeşte studenţi cu braţele deschise încă din anul 1088. De exemplu, Universitatea din Padova a fost înființată în anul 1222.

Peste 50 de universităţi din Italia sunt recunoscute la nivel mondial pentru educaţia de talie mondială oferită tinerilor. Aici poţi aplica pentru programe în Economie, Inginerie sau chiar şi Medicină, iar după absolvire vei primi o diplomă recunoscută internaţional.

2. Viaţa de student în Italia

Italia reprezintă cultură, oraşe superbe de vizitat şi o bucătărie absolut delicioasă. Fiecare regiune din această ţară te va impresiona cu specificul ei, fie că e vorba de un preparat sau de un monument aparte.

Roma, Florenţa, Veneţia, Milano, sunt doar câteva dintre oraşele pe care oricine ar trebui să le viziteze măcar o dată în viaţă. Odată ce vei deveni student internaţional în Italia, vei descoperi că în doar câteva ore poţi ajunge uşor la ele sau poţi străbate aproape toată ţara, fie să te bucuri de peisajele superbe din nord, fie să simţi briza mediteraneană din sud.

Universităţile din această ţară încearcă anual să ofere cele mai bune programe educaţionale studenţilor internaţionali, predate atât în limba engleză, cât şi în limba italiană.

a. Experienţe unice

Italienii sunt recunoscuţi pentru bucuria şi căldura cu care întâmpină orice străin. Astfel, suntem siguri că în Italia te vei simţi de multe ori ca acasă.

Totuşi, pentru o înţelegere cât mai bună cu nativii locurilor, îţi recomandăm să încerci să înveţi limba italiană. Vei descoperi că este extrem de asemănătoare cu limba română, astfel că învăţarea va decurge natural, într-un timp scurt. În plus, în acest mod vei demonstra respectul tău faţă de cultura şi istoria ţării.

În timpul anilor de studiu aici vei avea ocazia să legi prietenii cu oameni deosebiţi din întreaga lume. De asemenea, vei participa la unele dintre cele mai frumoase activităţi şi petreceri studenţeşti, de la care nimeni nu este exclus.

b. Costurile din Italia

Italia este o destinaţie accesibilă de studiu. Desigur, costurile vieţii de zi cu zi cresc odată cu îndreptarea spre marile oraşe ale ţării [Roma, Milano], dar dacă alegi o universitate dintr-un oraş mai mic, costurile cu chiria sau mâncarea se vor diminua. Astfel, în oraşele mici, chiria în Italia este cuprinsă între ≈ €400 şi ≈ €700.

Taxele de studii din Italia sunt cuprinse între ≈ €1,000 şi ≈ €10,000 . Universităţile din această ţară oferă burse şi ajutoare financiare de care şi tu, ca student internaţional, poţi beneficia pentru a scădea costurile studiilor sau a vieţii de zi cu zi.

studenti internationali studiaza in italia

3. Universităţile partenere EDMUNDO din Italia

EDMUNDO deţine parteneriate cu 3 universităţi din această ţară:

A. University of Padova
B. Istituto Superiore Di Design
C. Universita Cattolica del Sacro Cuore

Toate aceste 3 universităţi îţi oferă posibilitatea de a urma programe de studii moderne atât pentru licenţă/Bachelor, cât şi pentru master. În plus, noi te putem ajuta să aplici gratuit la studii aici.

A. University of Padova

Această universitate a fost înfiinţată în anul 1222 în Italia, fiind a doua cea mai veche universitate din ţară. University of Padova este, de asemenea, şi una dintre cele mai prestigioase universităţi din Europa.

Universitatea din Padova a reprezentat mereu gândirea liberă, pasiunea pentru studiu și cercetare. Astăzi, Padova este o universitate majoră multidisciplinară a cărei lectori, studenți și personal reprezintă aproape o treime din populația orașului cu acelaşi nume.

Universitatea cuprinde 8 școli, care oferă o gamă largă și variată de subiecte pe următoarele domenii de studii:

  • Științe Agricole și Medicină Veterinară;
  • Economie și Științe Politice;
  • Inginerie;
  • Drept;
  • Științe Umane și Sociale și Patrimoniu Cultural;
  • Medicină;
  • Psihologie;
  • Știință.

Taxa de şcolarizare la această universitate este ≈ €3.000/an, atât pentru studiile de licenţă, cât şi pentru studiile de master. Costurile tale ca student în Padova vor fi cuprinse între ≈ €500 şi ≈ €1000 pe lună, incluzând chiria.

studiaza in italia ca student international

B. Istituto Superiore Di Design

Această universitate este localizată în Napoli, un oraş superb din Italia, care în acelaşi timp îţi permite să vizitezi alte oraşe mari într-un timp foarte scurt cu trenul sau avionul.

Istituto Superiore di Design (ISD) este primul institut din sudul Italiei care funcționează în domeniul pregătirii academice profesionale pentru modă și design grafic.

Universitatea a fost înfiinţată în anul 1989, iar astăzi a ajuns să fie o școală internațională prestigioasă de design, care oferă o gamă largă de cursuri de licență și de master. În plus, toate cursurile de la această universitate oferă un serviciu de traducere simultană în limba engleză.

Studenţii internaţionali, care provin din toată Europa, pot alege să studieze aici:

  • Design grafic și multimedia;
  • Design interior şi industrial;
  • Modă;
  • Design textil.

Taxa de şcolarizare la ISD este ≈ €8.000/an pentru studiile de licenţă şi ≈ €10.000/an pentru studiile de master. De asemenea, chiria te va costa între ≈ €250 şi ≈ €500/lună dacă alegi să studiezi la această universitate.

C. Universita Cattolica del Sacro Cuore

Campusul universităţii este situat în oraşul Milano, al doilea cel mai mare oraş din Italia. Universita Cattolica este cea mai mare universitate privată din Europa, având peste 41 000 de studenţi în cadrul celor 12 şcoli.

Universitatea pune la dispoziţia studenţilor peste 190 de programe de studii în limba italiană. Totuşi, Universita Cattolica oferă programe de licenţă, master şi cursuri de vară şi în limba engleză cu focus pe medicină, economie, business, management sau ştiinţe politice.

Taxa de şcolarizare la această universitate este între ≈ €2.400/an şi ≈ €7.000/an, atât pentru studiile de licenţă, cât şi pentru studiile de master.

Dacă te-ai hotărât să studiezi la una dintre universitățile de mai sus, EDMUNDO te poate ajuta!

Eşti interesat/ă să studiezi la una dintre universităţile de mai sus? Veşti bune! EDMUNDO te poate ajuta să aplici gratuit la studii în Italia!

Consilierii noştri sunt alături de tine pe durata întregului proces de admitere la o universitate din Italia. Contactează-ne AICI pentru mai multe detalii.

De asemenea, ne poţi contacta şi pe Facebook sau Instagram.

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să studiezi în Belgia

Belgia este considerată una dintre cele mai atractive tări europene, chiar dacă este printre cele mai mici state. Aceasta joacă un rol important pe scena politică și culturală.

Belgia este situată în inima Europei și oferă cetățenilor săi un nivel de trai ridicat și un sistem de învățământ de înaltă calitate. Orașele au un farmec aparte și combină în mod interesant inovațiile moderne cu tradițiile trecutului.

1. Beneficii și provocări pentru studenții internaționali

A. Viață multiculturală și posibilități de călătorie
B
. În Belgia sunt mai multe limbi oficiale

2. Universități din Belgia partenere Edmundo

A. Domenii de studiu și taxe de școlarizare
B. Taxele de studiu diferă în funcție de instituția aleasă
C. Acte necesare pentru admiterea la universitățile din Belgia

3. Cazare pentru studenții români în Belgia

4. Cheltuieli legate de mâncare, transport și distracție pentru tinerii care aleg Belgia

1. Beneficii și provocări pentru studenții internaționali

belgia1

A. Viață multiculturală și posibilități de călătorie

Capitala Belgiei, Bruxelles, găzduiește sediul NATO și unul dintre cele trei sedii ale Parlamentului European. Este un spațiu activ și multicultural, care dispune de galerii de artă în aer liber, muzee și multe locuri de petrecere a timpului liber. De asemenea, Bruxelles găzduiește și cel mai mare business hub pentru European Affairs. Aici se pot crea numeroase posibilități de dezvoltare a carierei. În plus, capitala belgiană este la doar câteva ore distanță cu trenul de alte capitale cum ar fi Amsterdam sau Londra. Datorită acestor atuuri, Belgia atrage anual numeroși studenți din întreaga lume.

B. În Belgia sunt mai multe limbi oficiale

Belgia este, din punct de vedere administrativ-politic, o federație formată din trei regiuni: zona Flamandă, zona Franceză și zona Germană, care au legislație și limbă diferită. Se vorbește neerlandeză, franceză și germană, din acest motiv, dacă dorești să studiezi în această țară este important să cunoști regiunea în care este situată universitatea pentru a afla și care este limba de predare a cursurilor.

Vrije Universiteit Brussel, una din cele trei universitati partenere Edmundo

2. Universități din Belgia partenere Edmundo

Edmundo are parteneriate cu trei universități din Belgia, două localizate în Bruxelles și cea de-a treia în orașul Antwerp, situat la doar câteva ore cu trenul față de capitala belgiană. Acestea sunt: Vrije Universiteit Brussel, Institute for European Studies și Karel de Grote University College Antwerp.

Vrije Universiteit Brussel oferă studii de licență și de master, iar Universitate Karel de Grote University College Antwerp doar studii de licență, în timp ce Institute for European Studies oferă studii de master tinerilor care doresc să-și continue cariera educațională.

A. Domenii de studiu și taxe de școlarizare

Domeniile de studiu sunt diverse, de la business și management până la drept și relații internaționale sau chiar grafică și animație digitală/mutimedia.

Domeniile diverse și oportunitățile practice pe care fiecare instituție de învățământ superior le pune la dispoziție studenților, intershipuri și stagii de practică în diverse companii sunt atracții pentru tineri din peste 100 de țări.

B. Taxele de studiu diferă în funcție de instituția aleasă

Din tabelul de mai jos poți afla care sunt cu aproximație taxele de școlarizare pentru un an de studiu.

InstituțieCosturiUndergraduatePostgraduate
Vrije Universiteit BrusselTaxă de școlarizare 890 €/an 890€ – 5.500 €/an
Institute for European StudiesTaxă de școlarizare  4.950 €/an
Karel de Grote University College AntwerpTaxă de școlarizare
940 €/an
 

C. Acte necesare pentru admiterea la universitățile din Belgia

Pentru admiterea la o universitate din străinătate trebuie să te pregătești din timp, chiar înainte de a obține diploma de bacalaureat, deoarece dosarul trebuie să cuprindă mai multe documente care necesită atenție și răbdare. Primul pas pentru a aplica la o universitate belgiană constă în completarea formularului online.

Mai ai nevoie de datele personale (buletin sau paşaport), diploma de absolvire a liceului și în unele cazuri de o scrisoare de intenţie.

Spre exemplu, pentru aplicarea la Karel de Grote University College este nevoie și de prezentarea rezultatului la un test de limba engleză (IELTS, TOEFL, ITACE).

Consilierii Edmundo te pot consilia gratuit și poți afla mai multe detalii legate de aspectele financiare și de procesul de admitere la una din universitățile partenere.

studenta edmundo in belgia

3. Cazare pentru studenții români în Belgia

Există două posibilități de cazare pentru studenții străini care aleg să studieze în Belgia. Aceștia pot alege să locuiască fie în cămine studențești, fie în chirie, în oraș. Majoritatea universităților belgiene au câte un birou de informații pentru studenții străini: International Housing Office. După admitere, acest birou îți va trimite oferte de cazare și informații detaliate despre locuințe și chirie.

În tabelul de mai jos vei găsi date orientative despre costurile cazării în căminele studențești ale universităților belgiene partenere Edmundo.

InstituțieCazareUndergraduatePostgraduate
Vrije Universiteit BrusselCosturi cazare 300€ – 400€/lună 350 € – 400 €/lună
Institute for European StudiesCosturi
cazare
  350 € – 400 €/lună
Karel de Grote University College AntwerpCosturi cazare 350€ – 450€/lună 

Poți alege una dintre camerele puse la dispoziție de universitate sau poți opta pentru chirie în oraș. Potrivit studenților români, în Belgia, prețul mediu pentru o locuință închiriată într-un oraș belgian este cuprins între 400 și 650 de Euro pe lună. În unele cazuri, în contractul de întreținere sunt incluse și alte costuri: factura de curent, de gaz sau Internet. Acest lucru este însă stabilit la încheierea contractului.

Student international in tren Belgia

4. Cheltuieli legate de mâncare, transport și distracție pentru tinerii care aleg Belgia

Coșul zilnic cu mâncare pentru tinerii care studiază în Belgia costă aproximativ 150 de Euro pe lună și cel mai convenabil este să mănânci acasă. Orașele belgiene oferă însă nenumărate oportunități de distracție, iar dacă dorești să mănânci în oraș poți găsi și localuri accesibile. Există chiar și un lanț de restaurante numit „Le pain Quotidien” unde poți mânca la prețuri cuprinse între 4 și 16 Euro un meniu.

Tinerii care au peste 18 ani au acces în majoritatea pub-urile belgiene, dar sunt și baruri care nu permit accesul persoanelor care au mai puțin de 25 de ani.

Pe lista cheltuielilor trebuie să notezi și transportul. În Belgia există abonamente pentru studenți și poți alege această variantă. Dacă locuiești în afara campusului, poate chiar într-un oraș vecin, poți alege și transportul cu trenul, care este avantajos.

Dacă te-ai hotărât să studiezi la instituțiile de învățământ superior din Belgia, menționate mai sus, poți să fi consiliat gratuit de consilierii Edmundo, care te pot ajuta să parcurgi procesul de admitere pas cu pas.

Contactează-ne pentru mai multe detalii!

Ne găseşti și pe Facebook sau Instagram!

How to maximize your chances of being accepted at an international university

If you have decided to apply for studies abroad, you have certainly asked yourself what are the steps that you need to follow and how to prepare your application. This article comes to your help with a competitive edge that you can might have over other candidates when you want to study at an international university. These tips are provided by our educational counsellors, with an experience of over 5,000 counselled students annually for more than 10 years.

Relevant extracurricular activities

We see a growing number of students devoting a substantial part of their time to extracurricular activities. However, it is not so much the number of hours that count, but the relevance of the work. Try not to “chase” diplomas and an endless list of activities. Instead, focus on the skills that you are offered through the activities you undertake in the project. Ideal are those activities that relate to the field in which you want to pursue your studies and that help you develop skills to prove that you are committed to applying to a field of study that motivates you.

This type of activity can add a big plus in the eyes of those who analyze your application, in addition to the learning outcomes you achieved during the years of study.

Constant English language practice

The language of teaching in most international universities is English. So, we recommend that you perfect your language skills as soon as the beginning of high school. Not just because English is the most widely spoken European language, but also because it will maximize your chances to pass the language tests [CAE, IELTS, TOEFL] required by international universities. You can read all the details and an extensive comparison about the language tests here.

The level of English required varies from university to university, but the more advanced you are, the more you increase your chances of being admitted to a study programme abroad.

Do not worry if you do not yet hold a good level of English, you can also study up to the last moment because some international universities also accept the English component in the final exam or you can send the results of the English test by the end of August.

However, we do not recommend postponing the intensive study of the English language, as this will definitely also increase your chances in finding a part-time job if you are interested in also working during your studies.

young-girl-checking-her-mobile-phone-1920x1080

Observe the application deadline

First things first, research or ask your EDMUNDO counsellor what the deadline is for submitting the application in the country and at the university/ies where you want to study. Do not postpone the application for the last moment or the last month because you may have problems or questions you have not responded to and can cause delays in sending the application.

The sooner you apply, the better. Not only will you feel more at ease, but you will be sure that you will not miss the application deadline, which gives you a greater chance of being admitted and you will have time to prepare for the next steps.

These are the general university application, by country:

Country The UK The Netherlands Denmark
Deadline 15th of January
[bachelor]
30th of July
[master]
1st of May 
[bachelor] 
and 
[master]
15th of March 
[bachelor]
1st of March
[master]

Prove your motivation for the chosen field of study

Heads up!

Perhaps the most important criterion is convincing the university that you really want to study the programme you applied to. That you are passionate and directly interested in that specific field.

The more motivated you are to become a student in that field, and at that university, the higher your chances of being admitted. Depending on the university requirements, motivation can be shown through a personal story, examples of extracurricular activities in the field, a portfolio, internships, self-study or any action taken in order to gain new information about what you are going to study.

Be decided, firm in your choice and you will succeed!

young-girl-working-on-her-laptop-1920x1080

Contact an educational counsellor

The chances of having a very good application file increase if you are counselled by a person who is an expert in counselling students with the admission process according to their desired destination.

An EDMUNDO counsellor can give you details about what documents the application file should contain about the specific entry requirements and deadlines, the cost of studies, how to access student financial support, and how you can contact other students who have applied to the same university as you. All of this is entirely free of charge within our counselling service and you can read about it here.

If you want to get in touch with a counsellor in order to answer any questions you might have about studies abroad, we invite you to write to us here.

Cum îți maximizezi șansele de a fi acceptat la o universitate internațională

Dacă te-ai hotărât să aplici la studii în străinătate cu siguranță ți-ai pus întrebarea despre pașii pe care trebuie să îi urmezi și cum să îți pregătești aplicația. Aceste lucruri le poți afla în cadrul articolului exhaustiv ”Tot ce trebuie să știi dacă vrei să studiezi în străinătate”.

În schimb, acest articol vine în ajutorul tău cu un avantaj competitiv pe care îl poți deține față de alți candidați atunci când îți dorești să studiezi în cadrul unei universități internaționale. Aceste sfaturi sunt oferite de consilierii noștri educaționali, cu o experiență de peste 5000 de studenți consiliați anual, timp de 10 ani.

Activități extracurriculare relevante

Observăm o concentrare tot mai mare asupra numărului de activități extracurriculare în care se implică elevii și studenții, dar numărul contează puțin, importantă este relevanța activității.

Încearcă să nu ”alergi” după diplome, ci după competențele și know-how-ul care îți este oferit prin activitățile pe care le întreprinzi în cadrul acelui proiect. Ideale sunt acele activități care au legătură cu domeniul în care vrei să urmezi studiile de bachelor (licență) sau master și care te ajută să dezvolți skill-uri care să dovedească faptul că ești hotărât să aplici la studii pe un anumit domeniu, care te motivează.

Acest tip de activități pot aduce un plus în ochii celor care îți analizează aplicația, pe lângă rezultale pe care le-ai avut la învățătură, în timpul anilor de studii.

Exersarea constantă a limbii engleze

Limba de circulație și studiu în majoritatea universităților internaționale este limba engleză. Astfel, îți recomandăm să aprofundezi de la începutul liceului această limbă. Nu doar pentru faptul că limba engleză este cea mai răspândită limba de circulație europeană, ci și pentru faptul că îți va maximiza șansele să treci cu brio peste testele de limbă pe care le cer majoritatea universităților din străinătate [CAE, IELTS, TOEFL] și despre care poți citi aici.

Nivelul de cunoaștere a limbii engleză cerut diferă de la universitate la universitate, dar cu cât ai cunoștințe mai avansate, cu atât șansele de a fi acceptat la un program de studii din străinătate și de a te integra într-un colectiv multicultural cresc.

Nu te îngrijora dacă nu deții un nivel bun al limbii engleze, se poate studia și în ultimul moment pentru că unele universități internaționale acceptă și competența de limba engleză B2 luată la bac sau să le trimiți rezultatele la testele internaționale de engleză, după ce începi studiile. Iată detalii aici.

Cu toate acestea nu îți recomandăm să amâni studierea intensivă a limbii engleze sau a limbii de circulație în țara în care dorești să aplici la studii pentru că acest lucru te poate ajuta inclusiv în găsirea unui job (dacă ești în căutarea unuia în timpul studiilor).

young-girl-checking-her-mobile-phone-1920x1080

Respectarea termenului limită de aplicare la studii în străinătate

Interesează-te din timp care sunt datele și orele limită pentru a trimite aplicațiile în țara în care dorești să studiezi. Odată ce le-ai aflat, nu lăsa completarea aplicației pentru ultimul moment sau ultima lună pentru că poți întâmpina probleme sau întrebări la care nu ai răspuns și care pot cauza întârzieri în trimiterea aplicației.

Cu cât aplici mai din timp, cu atât mai bine. Nu doar că te vei simți mai liniștit, ci vei fi sigur că nu vei depăși deadline-ul de aplicare, ceea ce îți asigură o mai mare șansă de a fi admis.

Iată care sunt datele limită pentru a trimite aplicația ta la studii în străinătate, în funcție de țară:

Universități Marea Britanie Olanda Danemarca
Deadline 15 ianuarie
[licență]
30 iulie
[master]
1 mai 
[licență] 
și 
[master]
15 martie 
[licență]
1 martie
[master]

Dovedirea motivației pentru domeniul de studii ales

Heads up!

Poate cel mai important aspect este faptul că trebui să convingi universitatea că îți dorești cu adevărat să studiezi programul la care ai aplicat. Că ești pasionat și te interesează direct acel domeniu.

Cu cât ești mai motivat să devii student în acel domeniu, și la acea universitate, cu atât cresc șansele de a fi admis.

Motivația o poți arăta printr-o poveste personală, exemple de activități extracurriculare din domeniu, portofoliu (dacă discutăm despre o universitate de arte), stagii de practică, studiul pe cont propriu sau orice acțiune întreprinsă în scopul de a aprofunda informații noi despre ceea ce urmează să studiezi.

Fii hotărât, ferm în alegerea ta și vei reuși!

young-girl-working-on-her-laptop-1920x1080

Apelarea la un consilier educațional

Șansele de a avea o aplicație foarte bună cresc dacă vei fi consiliat de o persoană care ajută studenții să își întocmească aplicația.

Consilierul îți poate oferi detalii despre ce ar trebui să conțină aplicație, despre universitatea la care dorești să aplici, costuri de studii, finanațarea lor și te poate pune în legătură cu alți studenți care au aplicat la același program la care îți dorești și tu să devii student. Toate acestea în mod gratuit, în cadrul serviciului nostru de consiliere despre care poți citi aici.

Dacă dorești să intri în contact cu un consilier, care să îți răspundă la orice întrebare ai despre studii în străinătate, te invităm să ne scrii aici.

Follow your dreams!

RIUF – cel mai mare eveniment educațional pentru tinerii din România

Peste 100 de universități și instituții de învățământ vor fi prezente în această lună la cea de-a XXV-a ediție a RIUF – The Romanian International University Fair.

Întâlnirile vor avea loc în patru mari orașe din țară:

  • București: 19-20 octombrie
  • Cluj-Napoca: 22 octombrie
  • Iași: 24 octombrie
  • Constanța: 26 octombrie

Mii de programe educaționale vor fi prezentate la RIUF 2019

La aceste eveniment educațional de amploare, cel mai mare din Europa de Sud și de Est, tinerii vor putea alege din mii de programe de studiu. Peste 7.000 de programe vor fi prezentate la București. De asemenea, peste 6.000 de oferte vor fi prezentate la evenimentele din Cluj-Napoca și Iași. La RIUF Constanța vor fi prezentate peste 4.500 de programe educaționale.  

Printre instituțiile de învățământ care se adresează tinerilor se numără universități din Europa, dar și de peste ocean. Astfel vor fi prezente numeroase instituții din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Franța, Elveţia, SUA, Germania, Spania, Italia, Austria sau România. Aici poți găsi lista completă a expozanților la RIUF.

Programele de licență și de masterat sunt foarte variate și acoperă o gamă largă de domenii de la IT, inginerie, medicină, drept sau finanțe și management până la domenii din industriile creative, cum ar fi design sau arhitectură, dar și fashion.

Cu oferte variate vor fi prezente și instituțiile de învățământ din Elveția care sunt specializate în Business și Hotel Management.

Informații direct de la reprezentanții universităților

Unul dintre cele mai importante atuuri ale RIUF este că acest eveniment îi aduce anual pe tinerii interesați să studieze în străinătate față în față cu reprezentanții universităților de peste hotare și din România.

RIUF este și ocazia perfectă pentru viitorii studenți să îi întâlnească și pe consilierii Edmundo, care îi pot ajuta să selecteze cele mai bune oferte pentru ei.

La acest eveniment educațional poți afla mai multe și despre partea financiară a studiilor în străinătate. Pentru viitorii studenții se pune la dispoziție un fond de burse de peste 3,5 milioane de euro. Unele universități oferă burse individuale studențiilor care obțin rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat. De exemplu, Coventry University oferă burse dedicate exclusiv studenților români.

RIUF 2 informatii

Workshopuri de dezvoltare personală pentru tineri

Universitățile sunt tot mai interesate să atragă tineri implicați și pasionați de diferite domenii care îi pot duce spre performanță. Datorită acestui fapt, și anul acesta, la RIUF vor fi organizate diferite ateliere de dezvoltare personală.

Spre exemplu, la București, Cluj-Napoca și Iași, tinerii se pot înscrie la un atelier de time management. De asemenea, se vor desfășura și ateliere care te pot ajiuta să faci față cu succes unui interviu, indiferent dacă acesta este unul de admitere la facultate sau unul pentru obținerea unei slujbe.

În cele două zile ale evenimentului de la București, în 19 și 20 octombrie, vor fi organizate și ateliere de public speaking, orientare în carieră și prim ajutor. Un workshop care se anunță deosebit de interesant este cel de interpretare a limbajului non-verbal.

Și tinerii din Constanța, care vor fi prezenți la evenimentul RIUF, vor avea posibilitatea să învețe cum să-și pregătească cel mai bun portofoliu pentru dosarul de admitere. Totodată, ei pot afla cum se poate obține o bursă completă de studiu în Statele Unite ale Americii.

RIUF Inspiratie

Întâlniri inspiraționale cu speakeri pregătiți

RIUF este un eveniment care acoperă foarte multe aspecte legate de viața tinerilor și problemele lor actuale. Cei prezenți vor avea posibilitatea să discute și despre teme precum branding-ul personal. Va fi abordată și prezența în mediul online sau modul în care imaginea virtuală e interpretată de cei care văd un CV.

Discuțiile vor fi purtate cu diferite persoane publice cum sunt Dana Rogoz sau Mircea Bravo sau cu jurnaliști, actori sau manageri de proiecte de implicare socială.

Nu rata acest eveniment care te poate ajuta să decizi încotro vrei să meargă cariera ta!

Consilierii EDMUNDO  vor fi prezenți la toate evenimentele RIUF și te pot ajuta în procesul de aplicare pentru orice universitate din lume. De asemenea, ei te pot ajuta în completarea dosarului de admitere astfel încât să-ți maximizezi șansele de a fi deveni student internațional.

Poți lua legătura cu consilierii Edmundo și pe Facebook și Instagram!

Tot ce trebuie să ştii dacă vrei să studiezi în Franţa

Studenții care aplică la o universitate din Franța se pot bucura de experienţa franceză uimitoare în fiecare zi.

Franţa este o destinaţie de studiu populară printre tinerii români, în principal datorită limbii franceze. Aceasta este studiată încă din gimnaziu în România şi se poate practica uşor într-o conversaţie uzuală. Însă nu doar limba franceză îi atrage pe tinerii noştri să studieze în Franţa.

În cele ce urmează vom prezenta totalitatea avantajelor oferite de universităţile franceze, precum şi motivele care transformă Franţa într-o destinaţie de studii deosebită.

1. Destinaţia perfectă de studii pentru pasionaţii de artă şi cultură

A. Oportunităţi multiple pentru tinerii români
B. Costurile tale ca student în Franţa
C. Educaţie la nivel înalt

2. UNIVERSALIO îţi oferă consiliere pentru a aplica la studii în Franţa

student in franta

1. Destinaţia perfectă de studii pentru pasionaţii de artă şi cultură

Franţa este un mediu interactiv şi cultural, care adună, anual, studenţi din întreaga lume. Această ţară îţi oferă posibilitatea de a te bucura de unele dintre cele mai frumoase muzee şi atracţii turistice de pe Glob, dar şi să urmezi cursuri moderne, în cadrul unor universităţi recunoscute la nivel mondial.

Multiculturalitatea întâlnită în această ţară, precum şi modalităţile multiple prin care îţi poti petrece timpul liber, reprezintă alte aspecte care fac din Franţa o destinaţie de studii populară în rândul tinerilor.

Toţi studenţii internaţionali sunt primiţi cu braţele deschise în această ţară. Odată ce vei ajunge la studii aici, vei fi ajutat să te integrezi mai uşor în grupurile de studenţi de la universitatea la care ai aplicat. Francezii ţin foarte mult la o comunitate unită, în care nimeni nu este străin, ci toţi se simt ca fiind „acasă”.

A. Oportunităţi multiple pentru tinerii români

Multiplele culturi existente în Franţa te vor ajuta să legi prietenii cu oameni care provin din culturi total diferite de a ta, dar care împărtăşesc aceleaşi pasiuni şi acelaşi mod de gândire.

Franţa reprezintă eleganţă şi istorie. Ţara deţine numeroase muzee, oraşe sau monumente unice în lume şi vizitate anual de milioane de turişti. Aici ai posibilitatea să vizitezi faimosul Luvru în vacanţa ta dintre cursuri sau poate să memorezi notiţele tale pe o pătură în faţa Turnului Eiffel.

B. Costurile tale ca student în Franţa

Sună minunat, nu? Atunci te vei bucura să auzi că şi în ceea ce priveşte costurile, Franţa poate fi o destinaţie de studii accesibilă. Prețul chiriei, mâncării sau al transportului depinde mult de oraşul în care vei studia.

Astfel, în capitală preţurile vor fi foarte mari, dar în oraşele din jurul acesteia preţurile pot fi chiar convenabile. Cu aproximativ €500 pe lună, te vei putea descurca cu cheltuielile tale lunare. Poţi alege să locuieşti în zonele sau oraşele mai puţin costisitoare ale ţării şi, astfel, poţi diminua mult aceste cheltuieli.

În general, în Franţa vei plăti:

  • între ~ €300 şi ~ €800 (în Paris) pentru chiria în apartamente private;
  • între ~ €150 şi ~ €350 pentru chiria în cămine;
  • ~ €200 pe cumpărăturile lunare;
  • ~ €30 pentru o utilitate, precum curentul electric.

C. Educaţie la nivel înalt

Educaţia este foarte importantă pentru locuitorii Franţei. Astfel, aceştia sunt încântaţi să le ofere anual studenţilor internaţionali programe de studii la cele mai înalte standarde educaționale, în cadrul unor colegii sau universităţi de excepţie la nivel mondial.

Costurile mai ridicate de studii, decât în cazul celorlalte destinaţii din Europa, justifică nivelul înalt de educaţie, care îţi poate deschide multe oportunităţi pe piaţa europeană.

Multe universități din Franţa oferă atât programe bilingve, cât şi programe predate în întregime în limba engleză. Acest tip de învăţământ superior este atractiv pentru cei care doresc să înveţe o nouă limbă străină, în timp ce se specializează într-un anumit domeniu de studii.

Dacă, totuşi, decizi să urmezi un program de studii predat în limba franceză, va trebui să ai obţinut minim B2 la competenţele de limba franceză (Diplôme Approfondi de Langue Française sau DALF).

Fie că alegi să urmezi un program de studii în limba franceză sau un program în limba engleză, îţi recomandăm să încerci să înveţi limba franceză. Aceasta poate facilita comunicarea cu profesorii, colegii şi chiar nativii din această ţară.

Prin conversaţii zilnice în această limbă, nivelul tău de cunoştinţe va creşte de la o zi la alta, iar tu te vei îndrăgosti tot mai mult de Franţa.

studii in franta

Franţa are unul dintre cele mai prestigioase sisteme educaționale din lume. Fie că eşti interesat/ă să urmezi studii de licenţă sau de master, aici poţi găsi cursurile care ţi se potrivesc.

Anual, sume de bani importante sunt investite de către Guvernul Francez în dotarea şi modernizarea universităţilor şi colegiilor din ţară sau în instruirea profesorilor. În acest mod se poate observa importanţa majoră pe care o are educaţia în această ţară.

În cadrul universităţilor franceze te vei putea bucura de întreaga atenţie a profesorilor specialişti în domeniul lor de predare. Grupele de studiu sunt reduse ca mărime, astfel încât fiecare student poate găsi atenţia personalizată de care are nevoie.

studii arta in franta

2. UNIVERSALIO îţi oferă consiliere pentru a aplica la studii în Franţa

Dacă doreşti să aplici la universităţi din Franța, consilierii UNIVERSALIO îţi pot oferi ajutor în întocmirea dosarului de aplicare, contra-cost.

De regulă, dosarul de admitere la universităţile internaţionale trebuie să conţină:

  • foaia matricolă din cei 4 ani de liceu;
  • ultima diplomă de studii (bacalaureat sau licență în cazul admiterii la masterat);
  • 1 sau 2 scrisori de recomandare de la profesori;
  • rezultatele unui test de limbă străină [cerut de universitate];
  • un eseu motivațional.

Admiterea la universităţile din Franţa se realizează pe baza notei de la Bacalaureat şi pe baza aplicaţiei trimise foarte uşor online către universitatea vizată.

UNIVERSALIO este alături de tine dacă visezi să studiezi în străinătate! Contactează-i AICI, iar consilierii vor lua legătura cu tine cât de curând posibil!

De asemenea, îi găseşti pe Facebook sau Instagram.

Aplică la studii în Germania

Germania este a 4-a cea mai populară destinaţie de studii de pe glob. Anual, peste 350.000 tineri aleg să studieze aici.

Această ţară este un pion important în economia europeană, iar universităţile germane sunt recunoscute pentru calitatea cursurilor oferite studenţilor internaţionali.

Cursurile de licenţă şi master oferite aici se regăsesc constant în topul preferințelor tinerilor. Ca student în Germania vei avea avantaje unice. Vei studia la cele mai înalte standarde datorită multiplelor acreditări germane și internaționale, iar cursurile vor fi aplicate, predate de specialiști în domeniul tău de studii.

Mai jos îţi vom prezenta toate detaliile pe care ar trebui să le cunoşti înainte de a aplica la o universitate din Germania.

1. De ce să aplici la studii în Germania?

1.1. Excelenţă în predare
1.2. Cursuri diverse
1.3. Studii practice
1.4. Posibilităţi de dezvoltare personală şi profesională
1.5. Siguranţă
1.6. Costuri accesibile
1.7. Posibilităţi de finanţare
1.8. Modalităţi multiple de petrecere a timpului liber

2. UNIVERSALIO te poate consilia pentru a aplica la studii în Germania

student in germania la universitati de prestigiu

1. De ce să aplici la studii în Germania?

1.1. Excelenţă în predare

Universitățile germane oferă predare excelentă, clasându-se printre cele mai bune din lume. La absolvirea studiilor în Germania, vei obţine o diplomă de renume internaţional, care îţi poate oferi numeroase oportunităţi pe piaţa mondială a muncii.

1.2. Cursuri diverse

Gama de cursuri oferite de către universitățile germane îţi oferă posibilitatea de a alege orice domeniu de studiu care te interesează. Acestea îţi oferă şansa de a deveni un specialist în domeniul urmat la universitate, cu ajutorul cursurilor axate pe cercetare şi formare profesională.

1.3. Studii practice

Cursurile în Germania îmbină perfect teoria cu practica. Astfel, universitățile germane oferă programe academice deosebite, iar universitățile de științe aplicate sunt orientate spre practică.

De asemenea, universităţile din Germania deţin numeroase parteneriate cu firme importante din această ţară. Astfel, studenţilor le este oferită şansa de a realiza perioada de practică în cadrul acestor firme sau chiar să devină viitori angajaţi.

1.4. Posibilităţi de dezvoltare personală şi profesională

Universităţile germane, prin oferta lor academică, te pot ajuta să îţi dezvolţi liber abilităţile intelectuale şi cele personale. Astfel, ai şansa să îţi atingi potenţialul maxim şi să realizezi lucruri şi proiecte grozave, atât în timpul studiilor, cât şi după terminarea acestora.

De asemenea, diversitatea culturală întâlnită în Germania te ajută să cunoşti oameni, culturi şi obiceiuri noi, care vor contribui la formarea ta personală.

1.5. Siguranţă

Germania este una dintre cele mai sigure ţări din Europa. Aceasta este stabilă atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere politic. Aici te poți bucura în siguranţă de experienţa ta de student internaţional, indiferent de oraşul în care locuieşti.

1.6. Costuri accesibile

Costurile de trai din Germania depind în mare parte de oraşul în care vei locui. De asemenea, în cazul chiriei, ai posibilitatea de a împărţi o locuinţă cu un coleg sau prieten şi să reduci, astfel, costurile la jumătate.

Pe lună, conform unui studiu realizat de DAAD, în Germania vei cheltui:

  • ≈ €168 pentru mâncare;
  • ≈ €94 pentru transport;
  • ≈ €31 pentru abonamente la telefon/internet/televizor;
  • ≈ €20 pentru materiale de studiu.

În cazul în care nu ai o asigurare de sănătate în România, la costuri ţi se vor mai adăuga ≈ €80 pentru asigurarea de sănătate cerută la momentul înscrierii pentru studii în Germania.

Consilierii UNIVERSALIO îţi pot oferi mai multe detalii despre taxele de studiu din Germania şi cheltuielile zilnice.

1.7. Posibilităţi de finanţare

Această ţară îţi oferă posibilitatea de a aplica şi pentru diverse burse de studii internaţionale care te vor ajuta cu finanţarea studiilor. De asemenea, poţi opta pentru un job part-time în timpul studiilor, pentru a putea reduce din cheltuielile tale zilnice.

1.8. Modalităţi multiple de petrecere a timpului liber

În timpul liber poţi vizita atracţiile turistice din această ţară sau învăța limba germană – o limbă care îţi poate deschide multiple oportunităţi pe piaţa globală a muncii.

De asemenea, fiind parte a Uniunii Europene, ai posibilitatea să petreci vacanţele vizitând vecinii Germaniei: Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Cehia, Polonia şi Danemarca.

Oraşele germane precum Berlin, Hamburg sau Frankfurt sunt superbe şi pline de istorie, aşa că acestea ar trebui să fie un “must visit” pe lista ta. Dacă te atrag, te poţi muta într-unul dintre aceste oraşe pentru a experimenta viaţa din Germania la maximum.

Ai oportunitatea de a participa la concerte importante, de a viziona piese de teatru în premieră sau de a vizita monumente populare în întreaga lume.

studii in germania

Universitățile germane sunt considerate a fi peste standardele de bază globale de învățământ superior, iar unele dintre ele au fost clasate constant printre cele mai bune universități din lume. Acestea se bazează pe o tradiţie bogată în învăţământul superior şi se bucură de această reputație la nivel mondial datorită excelenței lor recunoscute în predare și cercetare.

Taxele de studii la universităţile private diferă de la caz, la caz. Acestea sunt mai ridicate decât cele din alte ţări europene, datorită nivelului înalt de educaţie oferit.

Studenții internaţionali apreciază universităţile germane pentru:

  • calitatea educației;
  • experiențele practice din timpul studiilor;
  • oportunitățile de îmbunătățire academică în timpul și după absolvirea studiilor;
  • pentru mediul sigur și prietenos din această ţară.
studii de business in germania

2. UNIVERSALIO te poate consilia pentru a aplica la studii în Germania

Dacă doreşti să aplici la una dintre universităţile menţionate mai sus, consilierii UNIVERSALIO îţi pot oferi ajutor în întocmirea dosarului de aplicare.

De regulă, dosarul de admitere la universităţile internaţionale trebuie să conţină:

  • foaia matricolă din cei 4 ani de liceu;
  • ultima diplomă de studii (bacalaureat sau licență în cazul admiterii la masterat);
  • 1 sau 2 scrisori de recomandare de la profesori;
  • rezultatele unui test de limbă străină [cerut de universitate];
  • un eseu motivațional.

Admiterea la universităţile din Germania se realizează pe baza notei de la Bacalaureat şi pe baza aplicaţiei trimise foarte uşor online către universitatea vizată.

UNIVERSALIO este alături de tine dacă visezi să studiezi în străinătate! Contactează-ne AICI, iar consilierii noştri vor lua legătura cu tine!

De asemenea, ne găseşti și pe Facebook.

FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)