Viața de student în Marea Britanie prin ochii lui Răzvan Stăncescu
Răzvan Stăncescu a absolvit Colegiul Național Elena Cuza din București și a decis să urmeze apoi studiile unei facultăți din Marea Britanie. Astăzi este student la arhitectură al University of Huddersfield. Îl bucură caracterul organizat al învățământului și vieții de zi cu zi din țara sa adoptivă. Răzvan îi sfătuiește pe elevii de liceu care se gândesc să meargă la studii în străinătate să aibă curaj și să se pregătească din timp și temeinic pentru acest pas.
Care a fost motivația ta de a aplica la studii în străinătate?
Ei bine, deşi trebuie să recunosc că nu am ştiut de la început la ce să mă aştept, atât sistemul de învăţământ britanic, în special modul în care cursul de arhitectură este structurat, cât şi modul de viaţă pe care britanicii îl adoptă, au reprezentat câţiva dintre factorii ce m-au determinat să aleg să studiez în străinătate. Nu în ultimul rând, consider că posibilitatea de a studia într-o limbă străină la o universitate din afară ţării poate deschide porţile mai multor oportunităţi de angajare după terminarea anilor de studiu.
Știm că distanța și dorul de casă ne pot face să stăm pe gânduri când vrem să luăm o astfel de decizie. Cum e să fii atât de tânăr și să te afli la o așa mare distanță de casă?
Distanţa de casă e greu de digerat în primele săptămâni, dar eu sunt de părere că în timp aduce mai multe avantaje decât dezavantaje. Reprezintă un pas important către maturitate, dar şi o valoroasă experienţă în ceea ce priveşte organizarea şi managerierea noilor responsabilităţi.
În orice țară găsim lucruri bune dar și lucruri rele. Ce îți place cel mai mult la Marea Britanie?
În primul rând găsesc sistemul de învăţământ a fi foarte bine organizat. Calmul, răbdarea, respectul dar şi nivelul ridicat de implicare de care profesorii dau dovadă faţă de studenţi crează un mediu de studiu ce încurajează orice student să meargă mai departe. De asemenea, facilităţile la care studenţii au acces în cadrul campusului universitar sunt performante şi uşor de folosit.
Calmul, răbdarea şi respectul se regăsesc şi în rândul oamenilor, indiferent că este vorba de o călătorie cu autobuzul, o coadă foarte mare la supermarket sau o simplă convorbire telefonică formală.
Rareori se întâlnesc ambiguităţi în ceea ce priveşte claritatea unui document, a unei tranzacţii sau explicaţii, indiferent că este vorba de o operaţiune bancară, orice fel de operaţiune prin telefon sau orice fel de nelămurire.
Cum e o zi din viața ta de student?
Pot spune că nicio zi nu este la fel ca cealaltă. Rareori nu găsesc ceva util de făcut. În principiu îmi ocup timpul cu studiul, faţă de care nu îmi pot lua gândul nicio clipă în special acum, în ultimul an de studii, şi cu gătitul, care de asemenea îşi regăseşte locul în programul meu săptămânal. Cu toate acestea, am şi timp de distracţie, deşi acum sunt în anul 3. Sala de forţă şi înotul sunt de asemenea în programul meu săptămânal.
Partea financiară influențează puternic decizia de a pleca la studii în străinătate, în mod deosebit pentru că există stereotipul conform căruia este scump. Tu cum te descurci cu banii, care sunt sursele tale de venit?
Datorită intensităţii în ceea ce priveşte ritmul de lucru al facultății, nu am avut timpul necesar pe care să îl aloc unui job, mai ales că până la 1 ianuarie 2014, atât românilor, cât şi bulgarilor le era necesar un "yellow card" pentru a se angaja. Procesul de obţinere a acestuia era destul de anevoios, cu toate că, odată obţinut, chiar și găsirea unui loc de muncă pe post de asistent în domeniul de studiu era foarte posibilă.
Acest proces poate fi urmat acum cu şi mai mare uşurinţă datorită ridicării restricţiilor de muncă.
Programul prin care statul englez împrumută studenţii cu o anumită sumă de bani menită să acopere costul studiilor este benefic. Acest împrumut va fi recuperat de către stat după ce absolvenții se angajează și depășesc ca salariu o anumită sumă stipulată în contract. În acel moment se va retrage din venit un procent destul de mic în fiecare lună.
Cu ce diferă sistemul de învățământ în care studiezi acum față de cel românesc?
Îmi este destul de greu să fac o comparaţie între sistemul universitar românesc şi cel britanic pentru că nu am experimentat nici măcar o oră de curs în cadrul unei universităţi din România.
Cu toate acestea, îmi pot oferi părerea bazată pe descrierea colegilor din ţară şi mă pot referi doar la desfăşurarea studiilor de arhitectură. Pentru început, una dintre diferenţe este faptul că în Marea Britanie cursul de arhitectură este structurat în mod diferit. Partea 1 conţine 3 ani de studii urmaţi de 1 an de practică în domeniu, după care masteratul constă în 2 ani de studii şi unul de practică în domeniu. Doctoratul constă într-un alt an de studii.
Nu în ultimul rând, modul de lucru este diferit. Părerea mea este că în Marea Britanie există mai multă libertate de exprimare în ceea ce priveşte desfăşurarea unui proiect.
Alegerea unei universităţi din străinătate oferă o experienţă pe cât de nouă, pe atât de utilă. Cunoaşterea unei noi culturi, perfecţionarea limbii engleze dar şi managerierea noilor responsabilităţi sunt factori importanţi în ceea ce priveşte pregătirea pentru lumea joburilor. Deşi foarte importanţi, aceştia nu sunt decât nişte factori adiacenţi sistemului de învăţământ şi modului de predare ce sunt menite să dea studenţilor încredere să meargă mai departe.
Care ar fi trei sfaturi importante de care ar fi bine să țină cont tinerii care doresc să studieze în străinătate?
E preferabil ca alegerea să fie făcută din timp pentru a nu grăbi demersurile în vederea constituirii aplicaţiilor către universităţi.
Un examen de limba engleză este cerut de către majoritatea universităţilor din Marea Britanie, de obicei IELTS sau Cambridge, aşa că ar fi foarte folositor să aibă aceste diplome cât mai devreme posibil.
Al treilea punct, care se referă doar la arhitectură, este faptul că universitatea va cere un portofoliu înainte de admitere, aşa că pregătirea acestuia din timp este benefică.
Discuta cu un consilier EDMUNDO
Consiliere educațională la un click distanță!
Vrei să studiezi în străinătate, dar nu știi de unde să începi? Descoperă pachetele de consiliere educațională personalizată EDMUNDO! Alege cea mai potrivită opțiune pentru tine și începe acum călătoria ta de student internațional.
Primul pas ca să devii student internațional
Dacă ești încă confuz cu privire la viitorul tău, te ajutăm să găsești direcția înspre care vrei să te îndrepți. Programează o primă discuție cu un consilier și află care sunt cele mai bune opțiuni de studiu pentru tine, care să te ducă spre o carieră de succes.