Viata de student in Danemarca prin ochii lui Paul Macinic

Paul Macinic a absolvit Colegiul Economic Arad și a ales să studieze în Danemarca la University College of Northern Denmark. A știut mereu că vrea să studieze în străinătate, e fericit cu alegerea făcută și crede că provocările întâmpinate l-au adus unde este acum. Cu gândul și la amicii lui din România, Paul încurajează tinerii să profite de experiența internațională pentru că „e o oportunitate unică, nimic nu te trezește la realitate mai bine ca acest lucru”.

Care a fost motivația ta?

La început eram indecis în privința destinației, oscilam între Anglia și Danemarca. Am călătorit prin majoritatea țărilor europene însă nu am reușit să ajung niciodată în Nordul Europei, iar acesta era cel mai bun moment. S-a dovedit a fi o alegere înțeleaptă, deoarece Danemarca e complet diferită față de ceea ce am vazut până acum.

Cum e să ai 19 ani și să fii la 2150 km distanță de casă?

Nu a fost ușor, într-adevăr, trebuie să înveți să te descurci singur și brusc trebuie să te maturizezi. În special la început, când nu prea știi mare lucru despre locul unde ai aterizat, ai o tendință să te simți ciudat însă în același timp ești și entuziasmat să descoperi orașul, cultura și nu ai timp să te îngrijorezi sau să te intristezi.

Ce îți place cel mai mult în și la Danemarca?

Sunt lucruri bune și lucruri rele și în Danemarca. Îmi place faptul că ai foarte multe oportunități odată ce petreci puțin timp acolo și faptul că oamenii sunt pozitivi și nu au nicio grijă.

Cum e o zi din viața ta de student la UCN?

De obicei mă trezesc la ora 7 și mă duc la școală cu bicicleta sau autobuzul. Cursurile încep la ora 08:30 și pot dura până la ora 15:30 maxim. Sunt unele zile în care ai cursuri una sau două ore pe zi.

Un lucru foarte interesant este că doar un profesor îți predă pe zi, nu ai matematică, română, istorie, geografie și informatică în aceeași zi cu mulți profesori. Într-o zi normală de școală, profesorul vine la clasa și predă doar o singură materie timp de patru-cinci ore sau cât e nevoie, iar studenții decid când doresc pauza.

Cum te descurci cu banii, care sunt sursele tale de venit?

Dupa doi ani petrecuți în Danemarca și după toate estimările și testele mele am ajuns la concluzia că poți să trăiești în [Danemarca] cu 450 - 500 euro pe lună. Astfel ai ce să mănânci, să bei, să plătești chiria și utilitățile și să ieși o dată sau de două ori pe luna în weekend.

La început am lucrat la un mall, făceam parte din echipa de curățenie care lucra înainte să se deschidă mall-ul la ora 5:30 dimineața. Am lucrat 1 an și 2 luni acolo însă nu mai vrea să revin. Nu e ușor, dar dacă ești perseverent îți găsești de lucru până la urmă.

Momentan lucrez la o companie de programare și web design. Am fost intern la această companie pe o perioada de trei luni, iar directorului i-a plăcut cum lucrez și a decis să mă angajeze.

Cu ce diferă sistemul de învățământ din Danemarca față de cel românesc?

Întrebarea este ce nu diferă între cele două sisteme? Totul e diferit. În primul rând, accentul se pune pe practică și pe un mod de predare care îi face pe studenți să gândească. Tot parcursul școlar e împărțit în perioade bine delimitate, iar de-a lungul fiecărei perioade se derulează un proiect unde înveți ceva specific temei proiectului. La final de perioadă există o evaluare.

Cu profesorii vorbești pe numele mic, nu trebuie să le spui domnul sau doamna iar dacă ai nelămuriri poți programa oricând cu ei o întâlnire în scopul clarificării problemei.

De ce să aplice un elev pentru o oportunitate de studii în străinătate?

E o oportunitate unică, nimic nu te trezește la realitate mai bine ca acest lucru și e o experiență complet diferită. Pe lângă toate acestea, înveți multe lucruri, înveți să te descurci pe cont propriu și, poate cel mai important. Odată ce ai terminat o facultate în străinătate ai complet alte oportunități și doar prin faptul că trăiești acolo ți se deschid o grămadă de uși și îți dezvolți viziunea viitorului tău.

Care ar fi trei sfaturi importante de care ar fi bine să țină cont colegii tăi mai mici de liceu?

Cel mai important e să aibă un psihic foarte puternic și să nu dea înapoi la primul obstacol pe care îl vor întâlni, fiindcă vor fi destule însă în cele din urma toate se rezolvă. E greu să te rupi de toate lucrurile pe care le lași în urmă în România și de aceea când ești acolo trebuie să te gândești doar la ceea ce faci acolo.

Să își strângă bani fiindcă la început va fi costisitor și e dificil să îți găsești un part time job din care să te întreții.

Să învețe daneza dacă pot, asta e foarte important și crește șansele de a găsi un job și prieteni. Să își facă prieteni danezi!

Discuta cu un consilier EDMUNDO

Consiliere educațională la un click distanță!

Vrei să studiezi în străinătate, dar nu știi de unde să începi? Descoperă pachetele de consiliere educațională personalizată EDMUNDO! Alege cea mai potrivită opțiune pentru tine și începe acum călătoria ta de student internațional.

Primul pas ca să devii student internațional

Dacă ești încă confuz cu privire la viitorul tău, te ajutăm să găsești direcția înspre care vrei să te îndrepți. Programează o primă discuție cu un consilier și află care sunt cele mai bune opțiuni de studiu pentru tine, care să te ducă spre o carieră de succes.

Cum ti s-a parut acest articol?
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)