RIUF 2014 - Ziua a doua, Bucureștiul revine în formă

1896955 762275457123855 1194439806 n
Sursa: www.facebook.com/RomanianInternationalUniversityFair

Închidem astăzi porțile pentru București și pentru ziua mai bună din cele două ale RIUF-ului din primăvara acestui an. Deși nu avem un număr oficial al prezenței la târg, numărul elevilor prezenți la măsuța noastră, celor ce prezentam Hogeschool Utrecht, aproape s-a dublat, cu toate acestea rămânând sub obiectivele stabilite înainte de eveniment. Pe de-o parte triști de finalizarea evenimentului în București, suntem fericiți că acesta va continua în Cluj și Iași, oferind oportunitatea celor mai îndepărtați de capitală să primească informațiile dorite. Cu toate acestea, numărul universităților participante în cele două locații rămase va fi mult mai scăzut, comparativ cu prezența în București, așa că pentru anul viitor, vă îndemnăm să ne întâlnim în număr cât mai mare în simpaticul nostru București.

Ziua a început înșelător de timid, în timp ce multe dintre universități încă își instalau măsuțele. Parte din ele poate puțin incomodați după trezirea relativ matinală, ce fusese precedată de o zi întreagă de stat în picioare. Cu toate acestea, a continuat într-un ritm alert, elevii venind în grupuri, la vânătoare de cea mai bună ofertă. S-a remarcat și astăzi, la fel ca și ieri, o popularitate a programelor de IT, business, arhitectură, cu un număr important ridicând privirea către programele de master (mențiune: părere formată în timpul discuțiilor cu celelalte universități prezente la ''parter'', majoritar olandeze, și parțial românești, deși sunt destul de sigur că aceeași a fost orientarea și la etaj, de vreme ce era un traseu destul de bine definit, prin care tinerii treceau pe la toate universitățile, întrebând de ceea ce-i interesa - strategie bună de altfel). A fost destul de dificil de satisfăcut toată cererea, de vreme ce faptul că se venea în grupuri lucra în detrimentul ambelor părți; fiind ocupați cu a răspunde la întrebările unora dintre ei, ceilalți erau nevoiți să aștepte la rând.  Pentru că mulți dintre participanți nu știau de grupul de Facebook al Edmundo, poate va fi de ajutor dacă îl postez aici: https://www.facebook.com/groups/234663006566066/. Pentru cei ce încă au rămas cu întrebări după eveniment, pentru cei care și-au creat mai multe întrebări, dar și pentru cei ce n-au reușit să ajungă astăzi la noi, linkul va fi de ajutor. Postați acolo orice întrebare aveți și cineva vă va răspunde cu siguranță! 🙂

Echipa Edmundo a dat din nou dovadă de o organizare internă foarte bună, membrii fiind prezenți în orice moment și în orice loc. Aici o mențiune deosebită merge către Alexandru Ghiță, președintele Educativa (organizația-mamă pentru Edmundo), care s-a remarcat ca o persoană de un profesionalism exemplar. Discursul oferit universităților în seara de ieri a fost de o sinceritate surprinzătoare, recunoscând diferența dintre așteptări și realitate. Diferență ce în același timp a fost depășită de promisiunea unui efort ce va crește exponențial. Promisiunea a fost cu atât mai credibilă cu cât feedback-ul participanților a fost ascultat individual, oferindu-i-se un răspuns pertinent acompaniat, din nou, de o atitudine profesională. Într-o Românie de top, unde tratăm cu universități de top la nivel mondial, ne dorim cât mai multe persoane cu așa o prestație.

Părăsim mâine Bucureștiul, întorcându-ne la activitatea zilnică și apropiindu-ne de următoarea întâlnire cu RIUF. Sperăm ca prezența noastră să fi lăsat un gust plăcut în memoria liceenilor.

 

Pe curând, București!

Discuta cu un consilier EDMUNDO

Consiliere educațională la un click distanță!

Vrei să studiezi în străinătate, dar nu știi de unde să începi? Descoperă pachetele de consiliere educațională personalizată EDMUNDO! Alege cea mai potrivită opțiune pentru tine și începe acum călătoria ta de student internațional.

Primul pas ca să devii student internațional

Dacă ești încă confuz cu privire la viitorul tău, te ajutăm să găsești direcția înspre care vrei să te îndrepți. Programează o primă discuție cu un consilier și află care sunt cele mai bune opțiuni de studiu pentru tine, care să te ducă spre o carieră de succes.

Cum ti s-a parut acest articol?
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)