Aberdeen Uni: a visual aproach

Dupa cum v-am promis, cateva poze, in ordinea asta: poze din campus si din oras, Seaton Park ( bonus, in 2 anotimpuri 😛 ), pe unde veti trece in fiecare zi in drum spre universitate (daca stati in Hillhead) si camin (camera mea, bai, bucatarii etc.):

Si repet, daca va intereseaza mai multe detalii, poze etc. astept sa luati legatura cu mine.

La paralela 52° 24'

Realizez că au trecut două luni de când am venit aici.

Până acum consider că a fost o experiență benefică. Părerea mea despre UK este în mare parte aceeași ca în primele clipe pe care le-am petrecut când am ajuns.

Țin minte contrastul dintre vremea călduroasă din România și momentul când am ieșit afară din terminalul de la Londra - Luton. Parcă era toamnă, înnorat și soarele trebuia să apună, deși nu era nici măcar prânzu.

În față așteptau niște taxiuri, care parcă ar fi din altă epocă. Probabil ăsta e și scopul. Le vezi peste tot! Dar avantajul e că înăuntru sunt foarte încăpătoare.

Circulatul pe partea dreapta a drumului nu mi s-a părut așa de bizar cum m-aș fi așteptat. Încă trebuie să fiu atent când traversez. Mai îmi repet în gând ca mai întâi să mă uit în dreapta și apoi în stânga. Dacă mintea îmi umblă la alte chestii în mod instinctiv mă uit în direcția greșită.

Oricum traficul e foarte liniştit, și nu prea am auzit pe cineva claxonând! Pe de altă parte și Coventry e un oraș mult mai mic decât Bucureștiul.

Mi-am adus și umbrela din țară, și am avut mare grijă ca nu care cumva să o uit. Dar nu am folosit-o nici o dată până acum. Nici măcar nu știu unde am pus-o în cameră. Evident ca a plouat de multe ori până acum, dar ploaia de aici e foarte măruntă și poți să stai lejer 30 de minute fără să te faci fleașcă. Un pic de ploaie nu face rău nimănui, așa că e mai convenabil să las umbrela acasă!

Cazare pentru studenti in Aberdeen

Universitatea asigura cazare pentru toti studentii ce vin pentru prima data in aberdeen sa studieze (inclusiv erasmus).

Caminele universitatii:

Mergand pe aceasta optiune ai cea mai buna sansa sa gasesti un echilibru bun intre pret si distanta fata de campusul universitatii.

Universitatea are doua complexe principale de camine: Hillhead si Crombie/Johnston

Hillhead:

Hillhead e un complex destul de mare (cazeaza vreo 2400 studenti), situat la vreo 10-15 minute distanta de mers de universitate. Toate caminele din Hillhead sunt self-catered si variaza ca pret de la 60£-120£ pe saptamana.

Fiind un complex atat de mare, benefeciaza si de multa facilitati:

- un minimarket care se inchide la 9pm unde gasesti orice iti trebuie la modul urgent;

- doua sali de calculatoare conectate la internet rapid si imprimante;

- destule mese de biliard si alte jocuri (fussball, arcade etc.)

- sala unde se poate juca baschet, volley etc. + mese de ping-pong

- snack bar si automate de suc

- masini de spalat (2£, detergent sold separately) si uscatoare (1£);

- internet wireless in tot campusul;

Desi sunt o multime de camine care variaza mult balanta pret/comfort, o sa descriu succint   3 destul de diferite.

Hector Boece 74£ sapt:

Atrage prin pretul relativ mic (in comparatie cu celelalte) dar multe persoane care au stat acolo, ori s-au mutat ori la un camin un pic mai scump ori la un apartament. Cel mai mare dezavantaj e ca la vremea si temperatura de aici se face foarte frig in absenta geamurilor termopan. Nu recomand Hector Boece sau orice e mai ieftin ca Fyfe House, deoarece la banii pe care ii platiti o sa vi se para mult sub asteptari.

Fyfe House 90£ sapt:

Highly recommended - baile si bucatariile sunt facute anul asta, totul e nou. Vine cineva in fiecare dimineata si face curatenie peste tot inafara de camerele fiecaruia. Inventar camera: calorifer, geam termopan, chiuveta, oglinda, lampa oglinda, birou, lampa birou, rafturi de carti, sifonier, pat, saltea. Inafara de Fyfe, se mai poate opta si pentru Wavell sau Adam Smith care ofera aceleasi conditii la acelasi pret. In urmatorul articol o sa pun poze si din camin.

New Carnegie Court 125£:

Construit anul trecut, este un fel de hotel de lux din Hillhead. Camerele sunt mult mai incapatoare, paturile la fel, baie cu dus in fiecare camera, bucatarii mult mai mari cu televizoare si canapele. Lasand pretul de o parte (cam greu totusi) nu cred ca se pot gasi conditii mai bune si mai ideale pentru sutdentii din primul an. Se vor gasi o groaza de poze pe net unde va veti convinge singuri.

Johnston/Crombie 130£/145£ sapt:

Aceste camine sunt situate chiar in campus, la 3 minute maxim de orice cladire unde s-ar putea tine vreun curs. Luni-Vineri se servesc doua mese (cina fiind sub forma de bufet suedez, chiar o recomand, sincer 😛 ). O idee de meniu o gasiti aici: http://www.thestudentroom.co.uk/wiki/University_of_Aberdeen_-_Accommodation#Typical_Menu . La Johnston am vrut eu sa stau prima data, dar daca ar fi acum sa recomand cuiva ar fi tot Fyfe House (doar daca nu sunteti la fel de stresati cu gatitul, cum eram eu la inceput, dar si cu asta te obisnuiesti si realizezi ca nu prea merita sa dai 40£ pe saptamana in plus numai pentru mancare). In rest, conditiile sunt asemanatoare cu Hector Boece.

Alte optiuni: Mai puteti opta pentru cazare la Unite (camine private pentru studenti http://www.unite-students.com/ ) sau desigur un apartament (din anul doi veti fi obligati,  dar in primul an recomand foarte mult experienta de camin, te obisnuieste cu noua viata pe aproape toate planurile).

Desigur, sunt disponibil si fericit sa dau mai multe detalii (poze, alte informatii sau persoane ce pot oferii informatii mai complete etc.), asa ca astept mesajele.

Aberdeen Uni: un rezumat so far..

O sa incep cu o impresie generala a orasului Aberdeen. Ca spatiu de desfasurare a vietii post-studentesti nu cred ca l as putea recomanda vreodata. In schimb, e un oras incredibil sa traiesti experienta de student. Parca e o Utopie izolata de restul lumii in care ai tot ce trebuie ca sa avansezi in domeniul de studiu ales, sa ramai mereu motivat si sa gasesti o diversitate culturala si un stil de viata nemaintalnit in Europa.

Singurul dezavantaj al locatiei ar fi vremea(desi n-am avut inca timp sa-mi dau seama, mi s-a zis ca lunile octombrie si noiembrie sunt cele mai urate). Pe de alta parte, pe langa avantajul poetic al atmosferei si farmecului orasului mai avem:

-          Se poate ajunge oriunde in oras mergand pe jos;

-          In centru pe o raza de 500m se afla toate localurile de noapte pentru sutdenti: cinema-uri, discoteci (entuziastii de clubbing romanesc n-o sa fie prea multumiti de ce e acolo), baruri (ascunse perfect in arhitectura, am vrut sa intru odata in ceea ce parea o bisericuta frumoasa si era o discoteca uriasa inauntru). Deasemenea, la capitolul nightlife disadvantage mai trebuie mentionat ca majoritatea localurilor se inchid cel tarziu la 2.

In ceea ce priveste cazarea, eu platesc 90£ pe saptamana, stau singur in camera (chiuveta si tot ce mai e nevoie, spatiu destul de depozitare), toaleta, bucataria si dusurile toate stralucesc si sunt renovate anul asta. Imi ia 10 minute de mers pe jos sa ajung la universitate.

Calculatoare libere si imprimante gasesti peste tot. La biblioteca se intra cu cardul de student, si are o groaza de camere de calculatoare, mese unde poti veni cu laptopul sa te conectezi la reteaua wireless, sa citesti, si nu te va deranja nimeni cu vorba. Libraria are un catalog online, unde poti cauta carti(unele le gasesti si in format digital), si poti vedea cate variante sunt in stoc, daca urmeaza sa fie returnata in cateva zile poti sa o rezervi din timp tot de pe site (de la tine acasa). Deasemenea, pentru o carte aflata in stoc, iti zice exact etajul, raftul, locul in care o gasesti.

Academic environment: Venind de la un profil liceeal de intensiv informatica, aici la Computer Science mi se pare extraordinar de usor (desi sunt foarte multi carora li se pare chiar greu). Evident, toti profesorii sunt bine pregatiti si orarul e foarte bine structurat. Pentru fiecare curs trebuie sa te duci la ore de practica, tutoriale sau laboratoare unde esti obligat sa te implici foarte mult si iti dezvolti repede pe langa expertiza tehnica si abilitatile de comunicare si lucru in echipa, totul intr-un context foarte satisfacator si motivant. Pentru fiecare curs se numesc 2-3 reprezentanti (dintre elevi) carora le putem reclama orice neplacere legata de curs, desemenea pentru main degree courses avem si sesiuni de mentoring, cu studentii din anii 3 si 4, unde ne putem iarasi plange de profesori, structura planului de invatamant etc, sau le putem cere sfatul si ajutorul in legatura cu diferite dificultati intalnite la curs.

In concluzie, daca ar fi sa mai aleg odata acelasi curs la aceeasi universitate, evident as repeta alegerea. Singurul aspect care m-ar mai putea impiedica ar fi dificultatea de a gasi un zbor mai ieftin si mai putin obositor pana in Romania.

Ce nu-mi place la danemarca

Hmmm , am observat ca exista topic Ce-mi place/nu-mi place despre faculta dar am decis sa spun despre danemarca in general pentru ca e mult mai interesant . Voi scrie ceva si despre facultate dar in alt post.

Pai dupa cum spune titlul , ce nu-mi place . Pai ar fi cateva chestii , nu mi le amintesc pe toate dar oricum in tara asta pot trece peste ele fata de Romania . Pai in primul rand tipic tuturor oamenilor unora dintre danezi nu le prea place de straini asa ca prefer sa ocolesc faptul ca sunt din romania , nu ca mi-ar fi rusine dar au alta atitudine , mai sictirita , mai ales ca in ultima vreme multi romania au aterizat prin danemarca la cersit , furat de biciclete etc. Continue reading "Ce nu-mi place la danemarca"

Ce-mi place la danemarca

Din seria ce-mi place/ce nu-mi place la danemarca voi spun ce-mi place , nu e neaparat sa va placa si voua

Deci lucru care imi place cel mai mult si care il ador la danemarca e ca nimeni nu-ti are treaba atata timp cat esti calm sau cat timp nu faci nimic tampit de genu sa lovesti geamuri sau sa arunci cu sticle . Continue reading "Ce-mi place la danemarca"

Buget: 13 Sept–24 Oct

Dupa cum am promis, revin cu lista de cheltuieli de cand am ajuns in Anglia (13 Septembrie) pana astazi (24 Octombrie). Din motive tehnice a trebuit sa uploadez spreadsheet-ul pe Google Docs. Graficul nu contine ultima tranzactie (rata la cazare).

Click aici pentru a accesa spreadsheet-ul.

Fun again :D part 2

Daca in primul post v-am spus despre modul in care va puteti distra in cadrul orasului sau ce anume puteti face ca sa va distrati acum o sa va spun in cadrul scolii ce puteti faceti .

Daca ati mai citit ce am mai postat ati vazut ca aceasta scoala dispune de un bar care in timpul saptamanii este deschis de catre tutori (revin putin mai incolo) si vindem cafea , ceai si dulciuri la preturi normale adica cu cat se cumpara din magazin cu atat se si vinde . Cafeaua , ceaiul , ciocolata calda sunt toate 5kr. Continue reading "Fun again 😀 part 2"

Tutori & Events

Dupa cum v-am promis acum va voi spune despre tutori . Din acestia fac parte si eu .

Tutorii sunt un grup de stundeti jumatate danezi jumatete internationali angajati de scoala cu scopul de a organiza evenimente in timpul saptamanii cu scopul de a ajuta studentii sa se adapteze in danemarca , de a scocializa sau pur si simplu de a se distra. Continue reading "Tutori & Events"

FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)