Prezentări şi consiliere: Pregăteşte-te pentru a aplica pentru studii în Franţa

Franţa e o destinaţie de studiu extrem de populară și, dacă nu ai început să lucrezi la aplicaţia ta, acum e momentul, pentru că înscrierile pentru studii de licenţă pentru anul academic care urmează au început în 20 ianuarie şi se încheie în 20 martie.

Ca să înţelegi sistemul educaţional din Franţa şi să afli de la un consilier UNIVERSALIO ce ai de făcut pentru a aplica, ţi-am pregătit două prezentări în următoarele săptămâni:

  • Bucureşti: joi, 2 februarie, de la 17:00, la biroul UNIVERSALIO (str. Colţei nr. 8 et. 2)
  • Timişoara: miercuri, 15 februarie, de la 17:00, locaţie în curs de confirmare

Pentru a-ți rezerva locul la o prezentare, trebuie doar să completezi acest formular.

Înscrie-te la prezentare

Dacă nu eşti din Bucureşti sau Timişoara (sau nu reuşeşti să ajungi la prezentarea din oraşul tău), poţi lua legătura direct cu echipa UNIVERSALIO pentru a discuta despre aplicaţia ta pentru studii în Franţa.

Contactează un consilier

Şi, până la prezentare, avem şi câteva linkuri care ţi-ar putea fi utile:

Burse oferite de universiți dacă aplici până în 15 ianuarie

Vești bune dacă aplici la studii în Marea Britanie până în 15 ianuarie!

Unele universități din UK au un set de burse pentru care sunt eligibili cei care își trimit aplicația până la deadline-ul UCAS din 15 ianuarie.

Burse disponibile pentru care ai putea fi eligibil dacă aplici la universități până în 15 ianuarie:

  • Bangor University - Bangor Merit and Entrance Scholarship (40 de burse între 300 și 3000 de lire)
  • Bangor University - Computer Science Bursary (1500 lire) dacă aplici la programe de Computer Science
  • Bangor University - Chemistry Bursary (1500 lire) dacă aplici la programe de Chimie
  • Northumbria University - I am Northumbria Global EU Scholarship (discount întreaga taxă de școlarizare) dacă trimiți un video despre de ce ai ales Northumbria University
  • University of Hull - Music Scholarship and Bursaries (între 540 și 2000 de lire) dacă aplici la programe de Muzică

Ia legătura cu un consilier pentru a primi toate detaliile necesare despre bursele care te interesează.

Scrie-ne cât mai repede pentru a reuși să aplici în timp util!

aplică acum prin ucas

 

O nouă ediție de Reading Club, în vacanța intersemestrială din februarie

În octombrie, am dat startul la UNIVERSALIO Reading Club, proiectul nostru care îți dă șansa să-ţi exersezi abilităţile de comunicare în engleză şi de persuasiune, şi să experimentezi atmosfera academică de la o universitate de top.

De-a lungul mai multor săptămâni, participanţii au discutat despre subiecte variate, de la filmele Pixar și ce ne spun ele despre rolul bărbaților și femeilor în societate până la modele educaționale din diverse țări sau texte academice mai complexe.

Acum, lansăm înscrierile pentru a doua serie a Reading Club - într-o variantă concentrată într-o singură săptămână. Ne vom întâlni de-a lungul vacanţei intermestriale din februarie şi, de-a lungul a cinci sesiuni, vom explora o varietate de teme care să te pregătească pentru experienţa studiilor în străinătate.

Află mai multe și înscrie-te la următorul Reading Club aici.

Înscrie-te

Pleci la studii în străinătate, și nu ești sigur că știi cum să îți structurezi bugetul?

 

EDMUNDO organizează workshop-uri de organizare a bugetului unui student internațional.

Toți elevii de clasa a XI-a și a XII-a sunt invitați să participe. Participarea este gratuită pentru tine, și pentru părinții tăi. Află când ajungem în orașul tău și înscrie-te!

Indiferent dacă ai ales să urmezi un program de licență în Marea Britanie, Olanda sau Danemarca, știm cât de important este pentru tine și părinții tăi să vă faceți o idee în ceea ce privește suma de care are nevoie un student internațional. Așa că organizăm o serie de workshop-uri unde vei afla, de la colegii noștri, de câți bani ai nevoie pentru a te descurca în străinătate.

 În cadrul acestor sesiuni vor fi abordate teme precum:

  • Principalele avantaje ale studiului în străinătate;
  • Cum depășește un proaspăt student în străinătate temerile perioadei de început;
  • Identificarea cheltuielilor reale ale unui student internațional;
  • Calcularea bugetului necesar în primul an de facultate pentru un viitor student;
  • Identificarea unor metode de economisire a banilor pentru elevi și părinți încă din timpul anilor de liceu;
  • Identificarea principalelor surse de venit ale viitorilor studenți (burse, joburi part-time).

Acest workshop este adresat elevilor din clasele a XI-a și a XII-a interesați de domeniul studiilor în străinătate și care vor să afle mai multe detalii despre aspectele financiare. Pentru că părinții sunt cei mai preocupați de această parte, ne dorim ca cel puțin unul dintre ei să te însoțească. Workshopul este gratuit, dar există un număr limitat de 40 de locuri disponibile (adică 20 de perechi elev-părinte) pentru tot orașul și se va merge pe principiul primul venit, primul servit.

 Cum mă înscriu?

Completează formularul de mai jos, iar noi te vom contacta pentru a-ți oferi informații despre oră și locație.  

Eveniment recomandat: Access MBA și Access Masters

În 19 noiembrie, la București au loc evenimentele Access MBA și Access Masters – care vor aduce la un loc reprezentanți ai unor școli de business de top din lume, pentru a întâniri one-to-one cu potențiali studenți.

Când: 19 noiembrie 2016, de la 9:00 la 14:35 (Access MBA); de la 15:30 la 20:30 (Access Masters)
Unde: Hotelul Radisson Blu, Calea Victoriei, nr. 63-81

La Access MBA, fiecare participant va avea oportunitatea de a beneficia de:

  • Întâlniri față în față cu directori de admitere la programe MBA
  • Sesiuni individuale de consultanță cu experți Access MBA
  • Discuții în grup cu reprezentanții școlilor și ateliere GMAT
  • Oportunități de burse (dintr-un cuantum total de peste 1 milion de euro)

Printre școlile prestigioase de afaceri care participă la Turneul Access MBA se numără: Bentley University Graduate School of Business , Birmingham Business School, Copenhagen Business School, ESCP Europe, ESADE Business School, HHL - Leipzig Graduate School of Management, IE, IESE Executive, IMD EMBA, International University of Monaco, Kellogg – WHU, MIP Politecnico di Milano, SDA Bocconi, Said Business School, Oxford University, St. Johns University, The University of Sheffield International Faculty, CITY COLLEGE, Vienna University of Economics and Business WU Executive Academy, Washington University in St. Louis – Olin, Maastricht School of Management Ratiu – Romania, Baruch College – Ziklin, CEU, NEOMA.

Există un număr limitat de locuri pentru întâlnirile față în față, iar înregistrarea din timp este recomandată. Pentru a primi o invitaţie gratuită, înregistrarea se face aici.

(Mai multe informații despre evenimentul Access Masters găsiţi aici.)

 

UNIVERSALIO nu este implicat în organizarea evenimentelor Access Masters şi Acess MBA, dar este partener în promovarea lor.

Pretestare gratuită IELTS în orașul tău

EDMUNDO organizează sesiuni de pretestare IELTS a nivelului de limbă engleză (pentru secțiunile reading și listening).

Toți elevii de clasa a XI-a și a XII-a sunt invitați să participe. Participarea este gratuită. Află când ajungem în orașul tău și înscrie-te!

Cum te ajută pretestarea IELTS?

1. Afli la timp nivelul tău de engleză

Pretestarea IELTS îți permite să determini nivelul de limbă engleză şi să începi să te pregătești mai intens pentru a ajunge la nivelul de care ai nevoie pentru a fi acceptat la o universitate din străinătate sau pentru a obține punctajul dorit la unul dintre testele recunoscute internațional.

2. Eviți o investiţie prea timpurie într-un test de engleză mai costisitor

Dacă îți dorești să dai teste de engleză mai costisitoare, pretestarea e o cale rapidă de a afla dacă ești pregătit pentru un asemenea test – şi de a evita să plătești pentru un test înainte să fii sigur că îl poți trece cu succes.

3. Câştigi timp pentru a lucra la alte aspecte ale aplicaţiei tale

Odată depăşit pragul testului de limbă engleză, elevii pot profita de timpul rămas până la deschiderea perioadei de aplicare pentru a lucra la alte aspecte importante ale dosarului lor de aplicaţie, cum ar fi scrisorile de recomandare şi eseul personal, ceea ce le va permite să aibă o aplicaţie cu şanse mai mari, mai repede.

4. Primești ghidaj personalizat de la un consilier EDMUNDO

Consilierul EDMUNDO te poate ajuta să interpretezi rezultatele testului şi îți poate da indicaţii personalizate asupra direcţiilor în care ar trebui să te pregătești în continuare, pentru a ajunge la nivelul de engleză dorit.

Care sunt pașii de urmat dacă vrei să participi:
1. Completezi formularul de participare (aici vei găsi și lista orașelor în care venim).
2. Primești confirmarea participării la pretestarea IELTS.

Ce se întâmplă după pretestare?
Cu o zi înainte de eveniment, elevii participanți la pretestarea IELTS vor primi informații cu privire la ora începerii și locație. În decurs de 14 zile elevii vor afla care este punctajul obținut și nivelul de limbă engleză aferent.

Anunță-i și pe colegii tăi de această oportunitate! Fie că ești interesat de studii în străinătate, fie că vrei doar să afli care este nivelul tău de engleză pentru a te asigura că vei lua o notă mare la bacalaureat, înscrie-te la pretestare!

Împrumutul Guvernamental pentru studii în Anglia se acordă în continuare în 2017

Astăzi, 11 octombrie 2016, guverul britanic anunță oficial că modalitatea de finanțare deja existentă pentru studenții din Uniunea Europeană rămâne neschimbată. Studenții ce își vor începe studiile în Marea Britanie în septembrie 2017 vor putea beneficia în continuare de împrumutul guvernamental pentru acoperirea integrală a taxei de școlarizare, acordat de către Student Finance England (SFE). De asemenea condițiile de eligibilitate rămân aceleași: să fi locuit în ultimii 3 ani într-una dintre țările aflate în Uniunea Europeană.

Mai mult, indiferent care va deveni statutul Marii Britanii după ieșirea din Uniunea Europeană, nu vor interveni schimbări pe parcursul anilor de studiu, menținând constantă taxa de școlarizare de la intrarea în sistemul britanic, dar și modalitatea de finanțare prin împrumutul guvernamental.

Această veste bună permite în continuare accesul facil al românilor în universități cotate extrem de bine la nivel mondial și menține Marea Britanie ca una dintre cele mai atractive destinații de studiu pentru absolvenții de liceu din România. Perioada de aplicare la universitățile britanice pentru anul academic 2017-2018 a început deja, iar în acest context favorabil dorința de a studia în UK poate fi la fel de ușor realizabilă ca până acum.

Cu alte cuvinte, nu mai sta pe gânduri și începe-ți aplicația pentru a studia la universitate în Marea Britanie acum! Un consilier EDMUNDO te poate ajuta pe parcursul procesului inclusiv să aplici pentru împrumut la timpul potrivit. Completeaza formularul de contact de la butonul ”Aplica acum” și vei putea vedea întreaga ofertă educațională a 58 de universități din UK!

Sursă: https://www.gov.uk/government/news/funding-support-for-eu-students

Hai să ne vedem la Opportunity Weekend

În acest weekend, 24-25 septembrie, va avea loc în București Opportunity Weekend!

Opportunity Weekend este un târg, unde liceenii pot lua contact direct cu diferite organizații din domeniile lor de interes. Evenimentul își propune să creeze un context favorabil pentru dezvoltarea lor personală prin cultivarea hobby-urilor, încurajarea de a se implica în diverse cursuri, programe de voluntariat și alte activități din sfera educației nonformale.

Iar pentru că ne-am gandit ca ar fi un eveniment de interes pentru tine, profităm de ocazie pentru a participa la eveniment cu speranța că reușim să ne întâlnim la Opportunity Weekend și să povestim puțin despre cum să te pregătești pentru studiul în străinătate și cum să exploatezi activitățile la care poți participa.

Ai nevoie sa știi:

Când? 24-25 Septembrie, între orele 10-16

Unde? La Connect Hub - Str. Dacia, nr. 99, sector 2, București

Intrarea este gratuită.

Poți desigur să urmarești evenimentul pe Facebook aici.

Sperăm sa reusesti să ajungi și să stai de vorbă cu consilierii EDMUNDO!

Brexit update: crește numărul studenților români în UK

Rezultatul referendumului de pe 23 iunie, în urma căruia 52% dintre britanici au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, a creat panică în rândul tinerilor care intenționează să plece la studii în Marea Britanie. Printre primii cetățeni afectați direct de această știre au fost studenții europeni din Marea Britanie ale căror prime întrebări erau: oare va trebui sa plătesc taxe de școlarizare mai mari? Oare voi mai avea acces la împrumutul guvernamental de care beneficiam până în prezent? Răspunsul Guvernului Marii Britanii, precum și al reprezentanților universităților nu a întârziat să apară, pentru a asigura studenții care vor începe cursurile în toamnă că vor beneficia de aceleași condiții ca până acum în ceea ce privește taxa de școlarizare și sistemul de alocare a împrumutului guvernamental care acoperă taxa de școlarizare:

  1. Taxele de școlarizare nu vor crește față de nivelul cu care fiecare student a început programul de studii la care se află. Coventry University chiar a emis un comunicat în care garantează înghețarea taxei de școlarizare anuale la nivelul actual pentru următorii 5 ani.
  2. Contractarea împrumutului guvernamental la începutul programului de studii garantează continuarea acordării acestuia pe toată durata programului, indiferent dacă statutul Marii Britanii se schimbă în cadrul Uniunii Europene.

Astfel, cei interesați să devină studenți în UK în anul 2016/2017 sunt sfătuiți să continue demersurile academice. Având în vedere faptul că nu există o certitudine pentru tinerii care vor aplica în următorii ani academici la facultate în Marea Britanie, în momentul de față, aceasta e ultima generație care are siguranța de a studia în spațiul britanic și de a beneficia de serviciile Student Loans Company și aceleași privilegii pe care le au actualii studenți români din UK.

"Prioritar este să convingem guvernul Marii Britanii să facă pașii necesari pentru a se asigura că atât angajații, cât și studenții din țările ce aparțin Uniuinii Europene pot să continue să lucreze și să studieze în universitățile britanice și pentru a promova Marea Britanie ca o destinație primitoare pentru cele mai bune și mai strălucite minți întrucât aduc o contribuție semnificativă cercetărilor universitare, precum și predării, având astel un impact pozitiv asupra economiei și societății britanice", declară Julia Goodfellow, președinte al Universities UK, organizație ce reprezintă numeroase universități importante din Regatul Marii Britanii,  pentru publicația Times Higher Education.

Aceste măsuri sunt vești extrem de bune pentru cei peste 8.000 de studenți români care studiază în momentul de față în Marea Britanie și pentru cei aproximativ 2.000 care au aplicat pentru admitere anul acesta academic. Viitorul lor academic nu se va schimba.

O ultimă șansă pentru studii în Marea Britanie

ÎNSĂ, aceste confirmări reprezintă, în fond, și o ultimă șansă pentru acei studenți care își doreau să studieze în Marea Britanie, dar care nu au făcut-o la momentul în care au absolvit liceul sau facultatea. Înainte de decizia Brexit, studenții români aveau opțiunea să meargă la studii de licență la o facultate din România urmând ca ulterior, după absolvire, să plece la master în Marea Britanie, beneficiind de anul acesta de un împrumut guvernamental și pentru acest tip de studii. În prezent, acest lucru nu mai este garantat decât dacă tinerii devin studenți în Marea Britanie până la ieșirea efectivă a acesteia din UE, adică dacă aplică pentru cursurile care încep în toamna anului curent.

Cu alte cuvinte, dacă un student își dorea să plece la studii în Marea Britanie, ar trebui să o facă deja de pe acum, deoarece peste încă 2-3 ani este foarte posibil să nu mai aibă acces la beneficiile oferite de Guvernul Britanic. Opțiunile studenților în acest moment sunt următoarele:

Circumstanța academică Soluție
Dacă susțin Bacul anul acesta și plănuiau să facă facultatea în România, apoi masterul în UK Trebuie să aplice la studii în Marea Britanie acum și să își schimbe planurile.
Dacă în octombrie 2016 încep anul 2 de studii Trebuie să încerce să se transfere la universitate în Marea Britanie sau să renunțe la facultate în România și să înceapa de la zero în UK
Dacă în octombrie 2016 încep anul terminal de studii Trebuie să opteze pentru programele de tip Top-up din Marea Britanie, care le-ar permite să obțină diploma de licență în Marea Britanie, fiindu-le recunoscute studiile din România.
Daca își finalizează studiile de licență în Romania în 2016 Trebuie să aplice cât mai repede pentru master în Marea Britanie pentru a beneficia în continuare de împrumutul guvernamental.

 

Pentru toate categoriile de studenți de mai sus există și soluția unei sesiuni de admitere și începere studiilor în Marea Britanie din ianuarie 2017. Cel mai probabil, până atunci nu se vor schimba foarte multe lucruri, ceea ce face din această sesiune de admitere una foarte facilă (deși netradițională în România) pentru studenții care caută programe de Business, Management, Marketing, Limbi Străine, Stiinte Sociale ș.a.m.d.

 

Ce pierd studenții care nu acționează rapid

Diferențele dintre taxele de școlarizare și opțiunile de finanțare din prezent și cele potențial valabile în viitor, când UK iese din UE, sunt semnificative.

 

  Prezent Viitor
Taxa de școlarizare Surse de finanțare Taxa de școlarizare Surse de finanțare
Studii de licență (Bachelor) 9.000 £ / an Împrumut guvernamental garantat acoperind 100% taxa de școlarizare 9.000 £ - 14.000 £ / an Potențial burse în număr limitat în cuantum de maxim 50 % – 70 % din taxa de școlarizare
Studii de master 4.000 £ - 14.000 £ Împrumut guvernamental garantat, în limita a 10.000 £, din care pot fi acoperite costuri cu taxa de școlarizare, precum și costuri de trai 9.000 £ - 23.000 £ / an Potențial burse în număr limitat în cuantum de maxim 50 % – 70 % din taxa de școlarizare

Tipul de burse de care ar putea beneficia studenții români în viitorul în care Marea Britanie nu mai este membră a UE, este probabil foarte apropiat de tipul de burse oferit în acest moment studenților internaționali: burse de merit, câteva zeci de astfel de burse pe fiecare program sau burse bazate pe naționalitate care de obicei nu depășesc 15% - 20% din taxa de școlarizare.Împrumutul Guvernamental (numit Tuition Fee Loan) se acordă automat tuturor studenților europeni acceptați la o universitate în Marea Britanie și este valabil pentru întreaga durată a programului. Acest împrumut se rambursează odată ce absolventul se angajează și câștigă un anumit plafon minim de venituri. Plafonul diferă în funcție de țara în care absolventul alege să se angajeze, el nefiind obligat să rămână în Marea Britanie sau în Uniunea Europeană.

Grupul EDUCATIVA oferă servicii de consultanță pentru studii în străinătate, iar conform statisticilor realizate din cadrul programelor de consiliere, reiese faptul că destinațiile de studiu favorite ale românilor sunt Marea Britanie (73%), Danemarca (19%), Olanda și Belgia (8%).

Avantajele studiilor în Marea Britanie

Marea Britanie are, alături de SUA, unul dintre cele mai performante sisteme academice universitare din lume.

  1. Cercetare la nivel înalt: universitățile din această țară beneficiază de fonduri de cercetare de peste 3 mld. lire sterline de la Guvernul Marii Britanii și de alte câteva miliarde pentru fonduri de cercetare din surse private sau internaționale.
  2. Facilitățile puse la dispoziția studenților atât pentru cercetare, cât și pentru procesul de învățare practică sunt cu mult peste cele la care au acces universitățile din țările în curs de dezvoltare și rivalizează cu cele din sisteme universitare finanțate tradițional, cu un procent mult mai mare din PIB decât în Marea Britanie (Suedia, Norvegia, Finlanda etc.)
  3. Gradul de angajare al absolvenților instituțiilor din Marea Britanie este, în cele mai multe dintre cazuri, peste 70% imediat după absolvire, cifra îmbunătățindu-se pentru absolvenții de master. Acest procentaj este calculat ca proporție dintre suma absolvenților angajați pe poziții care necesită neapărat diploma de licență și cei care merg mai departe la master, împărțită la suma totală a studenților dintr-un an universitar. Chiar dacă după absolvire, este posibil ca Marea Britanie să nu mai fie membră UE, acest lucru nu ar trebui să aibă un impact negativ asupra forței de muncă calificate, singurul obstacol fiind unul procedural: obținerea permisului de muncă, lucru valabil pentru români chiar până în 2012.
  4. Diversitatea culturală a mediului academic din Marea Britanie face ca absolvenții unor astfel de universități să fie foarte căutați într-o economie globalizată, fiind mai pregătiți să raspundă la provocări socio-culturale decât cei care nu au avut parte de o experiență similara academică. Mai mult decât atât, studenții români vor fi primiți într-un mediu foarte prietenos, multe dintre universități și orase fiind deja obișnuite cu comunitățile de studenți români. La Coventry, lângă Birmingham, sunt cei mai mulți studenți romani din Anglia, iar pe locul doi se află orașul Manchester.

Ce e de făcut

Tinerii români încă mai pot aplica la studii în Marea Britanie până pe 1 Septembrie 2016 pentru a începe studiile la universitate în Octombrie 2016. Această oportunitate este potențată și de faptul că în 2015 universităților li s-a permis să recruteze oricâți studenți le permite infrastructura academică. Până în 2015, numărul de studenți europeni pe care universitățile îi puteau înrola era puternic controlat și diminuat. În prezent, practic nu exista nicio restricție din punct de vedere al locurilor disponibile la cele mai multe dintre instituții. Rezultă că se poate găsi loc pentru orice student care îndeplinește criteriile de admitere și nu își dorește un program foarte nișat (medicină, stomatologie, un program la o universitate din top 5 etc.)

Pe 19 și 20 iulie, în principalele centre universitare din România (București, Iași și Timișoara), opt universități din Marea Britanie organizează admiteri pe loc pentru tinerii interesați să își continue studiile în străinătate. Candidații vor putea aplica pentru surse de finanțare pentru acoperirea studiilor și, totodată, vor beneficia de bursele puse la dispoziție de către universitățile prezente la eveniment.

Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, University of Essex, University of Greenwich, University of Hull, University of Northampton și University Campus Suffolk sunt instituțiile care vara aceasta fac concurență marilor centre universitare românești și care vor emite oferte pe loc celor care se înscriu la interviurile de admitere.

Admiterile pe loc se desfășoară în trei orașe, la sediile EDMUNDO:

-         19-20 iulie la București (unde vor fi prezente cele opt universități din Anglia)

-         19 iuile la Iași (în exclusivitate – Coventry University)

-         19 iulie la Timișoara (în exclusivitate – Coventry University)

Cei care nu pot veni la sediile EDMUNDO, pot susține interviurile pe Skype cu reprezentanții universităților. Participarea este gratuită, pe baza completării formularului de înscriere.

Consilierii EDMUNDO pot oferi mai multe informații despre aplicarea în Marea Britanie, precum și asistență personalizată gratuită pe tot parcursul procesului de admitere.

Ce se întâmplă cu studiile în Marea Britanie, după referendum?

În 23 iunie, electoratul britanic a votat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – o decizie care generează cu siguranţă îngrijorare pentru toţi elevii şi studenţii români (sau europeni, în general) care plănuiesc să studieze în Regatul Unit. De aceea, UNIVERSALIO şi-a propus să adreseze câteva dintre problemele care s-ar putea să te preocupe, dacă te numeri printre cei care iau în calcul studiile în Marea Britanie (şi să îţi ofere câteva motive pentru care n-ar trebui să te încrezi în scenariile cele mai pesimiste care s-ar putea vehicula).
Părăsirea Uniunii Europene de către un stat e un proces complex, care nu are un precedent, ceea ce înseamnă că nu ştim cu certitudine cum se vor derula lucrurile în continuare şi că o discuţie despre consecinţele votului e, în acest moment, speculativă. Dar informaţiile care există în punctul acesta ne dau câteva indicii despre cum ar putea evolua situaţia.

Marea Britanie va părăsi Uniunea imediat?
Nu. Procesul implică o serie de negocieri între statul britanic şi U.E. care pot dura până la doi ani din momentul declanşării procedurilor. Mai mult decât atât, poziţia politicienilor care au susţinut ieşirea din U.E. a fost de a întârzia startul procedurilor pentru a permite o tranziţie treptată, ceea ce ar însemna ca ieşirea efectivă din Uniune să aibă loc abia în 2020.

Decizia va afecta imediat posibilitatea de a studia în Marea Britanie, ca cetăţean român?
Nu. Marea Britanie rămâne pentru moment membră U.E., iar cetăţenii europeni care studiază deja în Marea Britanie, sau au aplicat şi urmează să înceapă studiile, vor avea acces la studii în aceleaşi condiţii ca până acum (inclusiv din punctul de vedere al valorii taxelor de studii şi al accesului la împrumutul oferit de guvernul britanic). În funcţie de durata şi rezultatul negocierilor dintre U.E. şi statul britanic, condiţiile pentru aplicanţii din anii următori s-ar putea schimba – dar este prea devreme pentru a şti cum vor arăta în final aceste condiţii.

Dar în cele din urmă, Marea Britanie va rupe legăturile cu U.E. (şi asta ne va afecta şi pe noi), nu?
Nu complet. Economia britanică are legături mult prea puternice cu Uniunea Europeană pentru a-şi permite să renunţe complet la accesul pe piaţa comună a U.E., ceea ce înseamnă că negocierile cu Uniunea ar putea avea ca rezultat un tip de parteneriat similar cu cele dintre U.E. şi Norvegia sau Elveţia (ţări care, în consecinţă, respectă politici europene precum libera circulaţie a persoanelor). Mai mult decât atât, principalele partide parlamentare britanice au susţinut rămânerea în U.E., ceea ce sugerează că, în negocieri, vor încerca să ajungă la o formulă care să păstreze o apropiere între Regatul Unit şi Uniune, chiar şi fără ca acesta să facă parte efectiv din ea.

Dar ieşirea va afecta în cele din urmă statutul potenţialilor studenţi din România în Marea Britanie?
Nu ştim încă. În funcţie de rezultatul negocierilor dintre U.E. şi Marea Britanie, se va ajunge probabil la un acord şi în legătură cu condiţiile aplicabile studenţilor europeni în U.K. E important însă de avut în vedere că integrarea europeană a fost în ultimele decenii un element extrem de important pentru universităţile britanice (atât din prisma atragerii de studenţi, cât şi în activităţile lor de cercetare), deci acestea au un interes semnificativ în a pune presiuni pe decidenţii politici pentru a le asigura studenţilor din Uniunea Europeană condiţii cât mai asemănătoare celor curente, în măsura în care asta se va putea.

Şi ce ar trebui să fac acum, ca potenţial aplicant în Marea Britanie?
Cel mai important e să fii conştient că situaţia este încă neclară, dar că perioada următoare va aduce probabil noi informaţii şi clarificări. Până atunci, cel mai bine ar fi să continui să consideri aplicarea în Marea Britanie ca o variantă validă şi să te pregăteşti pentru asta (iar UNIVERSALIO îţi va oferi sprijin de-a lungul acestui proces); în acelaşi timp, e bine să urmăreşti evoluţia situaţiei politice pentru a înţelege încotro se îndreaptă lucrurile.

FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)