POVESTE DE SUCCESS EDMUNDO
Interviu cu Maria Cristea, studentă la Tilburg University
Maria Cristea studiază International Business Administration în Olanda, la Tilburg University, unde a aplicat cu sprijinul UNIVERSALIO, acum parte din EDMUNDO.
Ce te-a făcut să te îndrepți spre Olanda ca destinație de studiu?
Atunci când am decis că voi studia în străinătate, prima mea opțiune a fost Marea Britanie, datorită popularității și standardelor ridicate de studiu. Analizând situația și încercând să obțin mai multe informații despre ce implică cu adevărat viața de student de acolo, costuri și mediul în care voi trăi pentru următorii 3 sau 4 ani, am decis să mă îndrept către alte opțiuni, deoarece nu era tocmai ce mi-aș fi dorit, iar costurile erau destul de ridicate. Atunci a intervenit Olanda, care este următoarea ca nivel de studiu după Anglia și care, din punctul meu de vedere, este la fel de ofertantă. La începutul liceului, am avut ocazia să particip într-un schimb de experiență cu un liceu din Olanda, iar datorită acestuia am decis să mă îndrept către Olanda ca destinație de studiu. Atunci am avut ocazia să descopăr o parte din cultura lor și abordarea lor în ceea ce privește sistemul educațional. Este o țară cu multe oportunități, oferă un mediu internațional în care este imposibil să nu îți faci prieteni, iar toată lumea este prietenoasă și săritoare. După ce m-am documentat și mi-am luat toate informațiile necesare, am realizat că este cea mai bună opțiune și că mi se potrivește din toate punctele de vedere.
Cum ai ales Tilburg și programul de International Business Administration?
Am fost mereu curioasă să știu ce se întâmplă în interiorul unei companii, ce face fiecare departament și cum ajunge un produs sau un serviciu în fața consumatorului. Mă fascina încă din timpul liceului, atunci când mă întrebam de fiecare dată când vedeam un produs sau când auzeam nume de corporații mari, ce implică să lucrezi în acest domeniu sau să ai propria ta afacere. În liceu am urmat profilul de Matematică-Informatică și eram destul de nehotărâtă în privința studiilor mele superioare, dar știam că îmi plac cifrele și calculele, științele exacte în general. Chiar dacă business-ul nu e tocmai o știință exactă, îndeplinea toate dorințele mele și totodată îmi deschidea oportunitatea sa accept provocări noi, și așa am ales să urmez acest program. Am ales Tilburg datorită ranking-urilor și datorită complexității programului. Am aplicat la patru universități – două din Amsterdam, plus Tilburg și Rotterdam; prima mea opțiune era Erasmus University Rotterdam, la care nu am fost acceptată. Citind curricula și văzând că se clasează foarte bine în top, am decis că voi studia la Tilburg.
Și cum e programul?
Programul de International Business Administration este unul foarte complex și destul de challenging. Acoperă toate domeniile importante din business, precum contabilitate, marketing, chiar și matematică, statistică, dar și materii legate de comportamentul oamenilor în acest domeniu, ceea ce mi se pare foarte interesant. Se bazează foarte mult pe a face research și pe self-study. Include multe proiecte practice care te ajută să aplici tot ce ai învățat teoretic și să sedimentezi oarecum informația pe care o deții până în acel punct. Nu este deloc un program ușor, așa cum poate mulți au tendința să creadă, dar este un program foarte interesant, mai ales pentru că are această parte internațională, care îți oferă oportunitatea sa abordezi diferit conceptele.
Cum a fost pentru tine procesul de aplicare?
Procesul de aplicare a decurs fără probleme; m-am informat din timp despre tot ce trebuia să fac și asta mi-a ușurat munca pe parcursul procesului. Cred că cea mai dificilă parte pentru mine a fost scrierea eseului motivațional, care, în cazul meu, s-a bazat pe întrebări pe care universitatea le cerea și cu care eu nu eram familiarizată până în momentul acela. În România nu se pune accent pe partea aceasta.
Și colaborarea cu Aniela și UNIVERSALIO (acum parte din EDMUNDO) în proces?
Aniela a fost sprijinul meu principal pe tot parcursul aplicației, mi-a răspuns la orice întrebare de fiecare dată când am avut nevoie și mi-a oferit sfaturi constructive, ghidându-mă în acest fel către cel mai bun rezultat. Întâlnirile pe Skype pentru depunerea aplicației în care puneam la punct ultimele detalii și ne asigurăm că totul este așa cum trebuie au fost și ele de mare ajutor și au făcut posibilă acceptarea mea aici.
Ce crezi că te-a avantajat în tot acest proces?
Cred că activitățile extracurriculare în care m-am implicat de-a lungul liceului m-au ajutat în mare parte în procesul de aplicare, dar și faptul că am urmat un profil de mate-info. Contează destul de mult să ai un background în ceea ce privește matematica dacă vrei să faci treci cu brio printr-un asemenea program. De asemenea, rezultatele bune la examenul de bacalaureat consider că au ajutat, chiar dacă ei nu pun atât de mult accent pe latura asta.
Și acum, cum e viața de student la Tilburg?
Tilburg nu este un oraș foarte mare, dar este unul plin de viață. Este un oraș studențesc și este imposibil să nu găsești ceva de făcut aici, îți oferă mai mult decât este necesar ca student și traiul aici nu este nici foarte costisitor comparativ cu orașele mari precum Amsterdam sau Rotterdam. Cursurile sunt bine structurate și cuprind exact esențialul. Totul se desfășoară în săli moderne de curs și cu aparatura de ultima generație, iar profesorii sunt prietenii tăi. Ți se adresează fără superioritate și își doresc să fie văzuți la același nivel cu tine. Nu știam exact ce mă așteaptă și nu îmi formasem așteptări, dar pot spune că este mai mult decât mi-aș fi dorit de la viața mea de student.
Și viața de zi cu zi în Olanda, dincolo de cursuri?
Cred că ce poate defini cu adevărat Olanda este ploaia, vântul și frigul care nu fac deloc viața ușoară atunci când vrei să ieși prin împrejurimi, dar asta face ca orașul să fie liniștit pe timpul zilei, toată lumea este calmă și se bucură de timpul liber. Noaptea, în schimb, orașul se animă, studenții ies să se relaxeze după o zi de cursuri și totul are un aer foarte internațional în care este imposibil să nu te distrezi. Străduțele înguste din centrul orașului sunt mereu pline seara și găsești câte ceva de făcut, trebuie doar să vrei.
Și, în urma întregii tale experiențe, ce le recomanzi celor care plănuiesc să studieze în străinătate?
Să se documenteze bine înainte de a face pasul ăsta și să fie siguri de alegerea pe care vor să o facă. Să citească cu atenție descrierea programului și să se uite peste materiile pe care urmează să le facă, doar așa își vor da seama dacă sunt cu adevărat atrași de programul respectiv. Și cred că cel mai important sfat este să nu aibă nici măcar o îndoială în ceea ce privește alegerea lor. O experiență de studiu în străinătate te maturizează și te dezvoltă pe foarte multe planuri. Este o experiență pe care cred că orice student și-ar dori-o.
Te interesează să discuți cu un consilier EDMUNDO despre propria ta aplicație la o universitate de top?