POVESTE DE SUCCESS EDMUNDO
Interviu cu Diana Pușcașu, studentă la IAE Montpellier
Diana urmează un master de International Business Engineering la IAE Montpellier, în Franța – unde a aplicat cu sprijinul UNIVERSALIO, acum parte din EDMUNDO.
Ce te-a făcut să te îndrepți spre Franța?
Am terminat facultatea în România – ASE-ul, Relații Economice Internaționale în engleză – iar în ultimul semestru din anul 3 am fost student Erasmus în Budapesta. Fiind înconjurată de studenți internaționali și de un program diferit față de al nostru, mult mai interactiv, am realizat că aș vrea să îmi continui studiile în altă țară. Inițial, m-am îndreptat spre Franța și Olanda, dar, când am aflat mai multe despre sistemul universitar din Franța, mi-a plăcut instant, deoarece țara în sine oferă atât de multe oportunități studenților. Programele facultăților alese de mine erau în topurile celor mai bune facultăți din Europa. În plus, toate universitățile publice din Franța sunt aproape gratis – undeva la 400 de euro/an – acest preț incluzând și asigurarea de sănătate – iar statul francez oferă burse, dar și ajutor financiar la cazare lunar, ceea ce este fantastic în comparație cu alte țări europene.
Cum ai ales IAE Montpellier și masterul de International Business Engineering?
M-am decis pe Franța și mi-am ales 5 facultăți la care aș putea aplica cu modul în limba engleză: am vrut inițial să merg în Paris și am aplicat la UPEC, la 2 programe de Master; am aplicat de asemenea în Marseille, la Aix En Provence, și la 2 IAE-uri – în Toulouse și în Montpellier. Am ales IAE Montpellier deoarece mi s-a părut că ar fi avut cel mai solicitant program, fiind un Master nu doar teoretic, ci și practic. Site-ul lor a fost destul de informativ; orice detalii am vrut să știu, cei de la secretariat au fost foarte drăguți și mereu mi-au răspuns în timp util.
Și cum e programul de International Business Engineering?
Programul în sine este all business; în primul semestru am avut materii precum Marketing, Finance, HR, Accounting, Organizational Theory sau Theory of a Firm and How Companies Are Managed, iar în al doilea semestru studiem International Trade, Logistics, Sales: Export-Import, dar și International Law. Avem 12 materii pe semestru, așadar 12 examene, fiecare curs având 18 ore în total, dar îmi place foarte mult. Profesorii nu sunt doar francezi, ci vin și din SUA, Marea Britanie sau Germania.
Promoția mea este foarte mixtă în ceea ce privește naționalitatea: jumătate sunt francezi, dar toți au experiențe Erasmus sau internshipuri în afara Franței; iar cealaltă jumătate este împărțită în multe naționalități, cu studenți din China, Thailanda, Indonezia, Uzbekistan, Kazahstan, Peru, Columbia, dar și alți studenți Erasmus, care vin pentru un semestru sau două, de peste tot din lume. Înveți foarte multe într-un mediu atât de multicultural și este într-adevăr ce mi-am dorit.
Primul an de master este împărțit în 2 semestre: primul s-a încheiat înaintea Crăciunului, iar al doilea se termină la sfârșitul lunii martie. Suntem obligați să facem un internship de minim 3 luni oriunde vrem; desigur, primim oferte și din partea universității. Momentan, suntem prinși în alegerile pentru anul următor – primul semestru din anul al doilea trebuie să îl facem la o universitate parteneră a facultății. Opțiunile sunt foarte numeroase, aproape peste tot în lume, însă eu o să aleg Lehman College în New York City ca prima opțiune și Bangkok, Thailanda, ca a doua. Anul 2 de master va continua după această experiență cu 2 luni de cursuri aici în Montpellier, iar apoi cu un internship de minim 6 luni. De aceea am spus că acest master nu este doar teoretic, ci și practic: suntem obligați să și lucrăm să câștigăm experiență în domeniu.
Cum sunt cursurile și profesorii, faţă de aşteptările tale?
Îmi place mult aici și sunt fericită că am ales această facultate. Cursurile sunt faine și avem multe proiecte în grup, și asta ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să învățăm să lucrăm în echipă. Sunt puțin confuză momentan, pentru că sunt foarte multe alegeri de făcut și multe oportunități și, sincer, în România nu ești învățat cu prea multe variante. Este o instituție care te formează; de aceea, insistă încă de la recrutare să îți cunoască proiectul profesional, pentru a te ajuta să îl realizezi – prin stagii de practică, prin experiențe la universități partenere care te pot forma și îți pot aduce cariera dorită. Eu sper să obțin New York și să merg acolo, apoi să îmi găsesc un internship pentru anul următor tot în SUA. Dar viața nu e întocmai precum o plănuiești, așa că voi vedea. Sunt multe ocazii profesionale în acest mediu și încerc să profit de tot ce mi se poate da.
Montpellier e preponderent un oraş universitar, nu? Cum e viața de zi cu zi acolo?
Montpellier este un oraș universitar, într-adevăr. 80% din populație este reprezentată de studenți. Este orașul cu soare, palmieri, Marea Mediterană la 30 de minute de mers cu tramvaiul, este chiar minunat. Nu este un oraș mare, dar este intim și toată lumea este politicoasă.
Îmi petrec majoritatea timpului cu colegii; am avut diferite activități împreună, la începutul masterului cred că o lună de zile au fost doar petreceri și evenimente de integrare; apoi am stat doar în bibliotecă, evident.
Și, dacă e să ne uităm la procesul inițial de aplicare, au fost părți mai dificile sau provocări pentru tine?
Cred că cea mai dificilă parte a fost așteptarea răspunsurilor din partea universităților, deoarece mi-am dorit foarte mult să plec. Cred că și începutul a fost puțin dificil, deoarece nu a fost ușor să găsesc facultăți unde să fac un master în limba engleză. Francezii sunt destul de naționaliști și este recomandat să vorbești limba franceză când vi aici (dar eu m-am descurcat și fără, haha).
Crezi că au fost elemente ale profilului tău care ţi-au dat un avantaj în procesul de aplicare?
Facultățile la care am aplicat eu cereau o experiență internațională; am fost student Erasmus, am lucrat și 2 veri în SUA, și cred că asta a adus un plus profilului meu. Însă notele sunt cele care contează cel mai mult. În Franța este foarte greu să ai o medie peste 15/20, iar la ASE am avut media 8,5/10 și pentru ei acest lucru este – wow! Facultatea pe care am terminat-o a fost în engleză, așa că nu am avut nevoie de TOEFL, deși l-am dat pentru orice eventualitate. Ce mai este important sunt desigur motivația și proiectul profesional al studentului, care trebuie să fie clare, dar și scrisorile de recomandare; toate acestea fac un dosar bun.
Cum a fost să lucrezi cu Alice în procesul ăsta?
Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu Alice, a fost mereu acolo pentru mine. Recunosc că nu am fost un candidat ușor, deoarece mă speriam repede și o cam terorizam cu întrebări, dar a știut să mă liniștească mereu. Și când am ajuns aici și a trebuit să mă ocup de tot felul de acte, tot ea era prima persoană la care apelam. Îmi tot zicea că voi fi acceptată la toate cele 5 variante ale mele și eu nu o credeam, dar a avut dreptate și, sincer, a avut o influență asupra mea în a alege Montpellier și nu Paris, și îi voi mulțumi mereu pentru acest lucru.
Ce sfaturi sau recomandări ai, din experiența de pană acum, pentru cineva care abia începe să ia în calcul să aplice la IAE (sau pentru studii în străinătate)?
Să nu stea prea mult pe gânduri; IAE School of Management este o instituție serioasă și acreditată, care chiar se implică în viitorul studenților. De aceea am ales IAE Montpellier, din pricina seriozității și programului intensiv și elaborat. Să înveți, apoi să lucrezi, apoi să înveți în altă țară aleasă de tine, unde ai oportunitatea să cunoști altă cultură, apoi să înveți 2 luni la IAE Montpellier, ca în final să lucrezi iar, în speranța că vei găsi ce căutai și poți să te arunci în piața muncii pregătit. Este o provocare cu o rată mare de succes, pe care eu o recomand cu cea mai mare plăcere.
Te interesează să discuți cu un consilier EDMUNDO despre propria ta aplicație la o universitate de top?