Noi informații fiscale pentru studenții aflați la studii în străinătate
Tinerii care studiază în străinatate și depășesc o perioada de ședere de 183 de zile într-un interval de 12 luni consecutive trebuie să depună documente pentru stabilirea rezidenței fiscale. O nouă ordonanță guvernamentală face din această regulă o obligație, și din păcate, aceasta are un termen limită foarte scurt: 1 decembrie 2017. EDUCATIVA nu a reușit să găsească acest termen stipulat într-un act normativ oficial, ci este preluat dintr-un articol Adevărul; tratați informația ca nefiind o sursă certă.
Ce este, totuși sigur este că orice persoană fizică rezidentă în România care pleacă din țară (indiferent de motiv: studii, muncă, etc) pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive are obligaţia completării formularului numit „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”. Formularul se depune, în mod normal, cu 30 de zile înaintea plecării din România, în vederea scoaterii/menţinerii din/în evidenţă de către organul fiscal competent.
Pe lângă formular, românii sunt obligati să prezinte şi următoarele documente, traduse: certificat de rezidenţă fiscală, copie contract de muncă (dacă este cazul), copie a scrisorii de înrolare la universitate (când este student), copie contract de casă/chirie, copie CI sau paşaport, copie card de sănătate şi copie carnet de conducere dacă este emis de ţara respectivă.
Certificatul de rezidență fiscală nu este altceva decât un document care atestă că studenții sunt înregistrați în țara respectivă și sunt asigurați în sistemul public din acea țară și se obține cel mai probabil de la facultate odată cu scrisoarea care dovedește că sunteți studenți.
Copia după cardul de sănătate din țara respectivă poate fi însoțită sau, în cazul lipsei unui card, înlocuită de un documentul care atestă faptul că studenții sunt asigurați în sistemul public de sănătate din țara respectivă.
Vă sfătuim să depuneți chestionarele împreună cu documentele de mai sus care se aplică în cazul vostru chiar dacă depășiți termenul speculat de 1 decembrie. Depășirea termenului poate însemna o amendă de 50 – 100 Lei însă, prin contrast, nedepunerea poate însemna calculul la voia ANAF a contribuțiilor se sănătate datorate pentru perioada de când persoana nu a mai fost în sistem în România (de exemplu, iulie anul plecării la studii). Deocamdată chestionarele și documentele asociate nu se pot depune online ci numai în persoană sau printr-un împuternicit. Cu alte cuvinte, dacă nu vă întoarceți în România va trebui să rugați o rudă sau un prieten apropiat să meargă la Administrația Financiară de pe raza domiciliului vostru din România și să depună Chestionarul în numele vostru și copiile și traducerile după restul documentelor.
Surse:
Putetți descărca formularul de aici: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/A2_74_2012.pdf
Mai multe răspunsuri și întrebari aici: https://www.contzilla.ro/stabilirea-rezidentei-fiscale-a-persoanelor-fizice-la-plecarea-din-romania-intrebari-si-raspunsuri-anaf/
Discuta cu un consilier EDMUNDO
Consiliere educațională la un click distanță!
Vrei să studiezi în străinătate, dar nu știi de unde să începi? Descoperă pachetele de consiliere educațională personalizată EDMUNDO! Alege cea mai potrivită opțiune pentru tine și începe acum călătoria ta de student internațional.
Primul pas ca să devii student internațional
Dacă ești încă confuz cu privire la viitorul tău, te ajutăm să găsești direcția înspre care vrei să te îndrepți. Programează o primă discuție cu un consilier și află care sunt cele mai bune opțiuni de studiu pentru tine, care să te ducă spre o carieră de succes.