La ce nu m-am aşteptat...

Unul din lucrurile care îmi place foarte mult şi m-a surprins în mod plăcut, este mulţimea de activităţi cu care poţi sa-ţi ocupi timpul.

În cadrul Uniunii Studenţilor sunt organizate un fel de cercuri ale ale noastre, în engleză le zice „societies” care au scopul de a reuni persoane cu aceleaşi interese, sau de ai îi educa într-o anumită direcţie. De exemplu „Investment society” discută despre cum să investeşti banii, ce înseamnă bursa şi alte chestii în direcţia asta. Mai sunt societăţi cu teme religioase ca de exemplu cele ale hinduşilor, creştinilor, sikh.

Alt gen de grupuri sunt cluburile sportive care se concentrează pe instruirea într-un anumit sport. De exemplu poţi să înveţi Jitsu, Judo, Tae Kwon Do şi să fi complet începător, iar în unele cazuri primeşti şi un certificat la sfârşit.

La începutul lui octombrie, universitatea a organizat un târg la care puteai să vezi cu ce se ocupă fiecare în parte.

Ca să te înscrii nu trebuie decât să plăteşti o taxă, de cele mai multe ori în jurul a 5£ şi asta-i tot. Dacă vrei nici trebuie să o plăteşti pentru că nu te verifică nimeni şi cel puţin când te duci pentru prima dată vrei doar să vezi despre ce e vorba şi nu neapărat să devii membru.

Eu m-am înscris doar în două societăţi, prima este „Network Assurance Society” care discută mai mult despre probleme legate de securitatea calculatoarelor, însă din păcate a avut reuniunile doar în primul semestru.

Cea de-a doua este Conştiinţa Krisna (sau „Krishna Consciousness”). E foarte interesantă şi o experienţă inedită! Practic ce facem la reuniuni e să discutăm despre o anumită tematică (de exemplu managementul timpului, stabilirea obiectivelor, relaţii s.a.m.d.). Şi discutând despre lucrurile astea mai afli şi câteva chestii despre filosofia hindusă. Un lucru care face parte din obiceiurile lor este să ofere mâncare la reuniuni. Este evident vegetariană şi poate consta din orez sau un fel de mâncare de cartofi sau legume fierte, toate preparate în stil propriu, de cele mai multe ori picant.

Cam atât despre societăţi. Alte activităţi ar mai fi sala de sport care pentru cei din cămine este gratuită iar cei cu cazare privată pot să cumpere un abonament pe tot anul pentru 115£, preţ care mi se pare foarte convenabil dacă mergi la sală de 2-3 ori pe săptămână. Singura chestie e că nu au piscină dar în rest au clase de aerobic, tenis de masa, teren de fotbal, badminton, baschet, etc.

Încă un lucru în care poţi să te implici este voluntariatul. Mulţi preferă asta pentru ca „dă bine la CV”. Sunt multe activităţi de voluntariat pe care poţi să le practici cum ar fi să lucrezi ca asistent în scoli, să lucrezi cu bătrâni, să ajuţi la ecologizarea unei zone şi tot aşa. Oportunităţi tot apar de-a lungul anului şi mi se pare un mod bun de a socializa alături de comunitatea locală.

Discuta cu un consilier EDMUNDO

Consiliere educațională la un click distanță!

Vrei să studiezi în străinătate, dar nu știi de unde să începi? Descoperă pachetele de consiliere educațională personalizată EDMUNDO! Alege cea mai potrivită opțiune pentru tine și începe acum călătoria ta de student internațional.

Primul pas ca să devii student internațional

Dacă ești încă confuz cu privire la viitorul tău, te ajutăm să găsești direcția înspre care vrei să te îndrepți. Programează o primă discuție cu un consilier și află care sunt cele mai bune opțiuni de studiu pentru tine, care să te ducă spre o carieră de succes.

Cum ti s-a parut acest articol?
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)