Interviu cu Maria Minciu, studentă în Marea Britanie: oriunde-am fi, trebuie să păstrăm în noi ”o bucăţică de acasa"

Maria a absolvit Colegiul Național ”I. L. Caragiale” din București și în prezent studiază la Aston University, Birmingham. Deși se bucură de faptul că lucrurile în Marea Britanie par să se miște lent, dar sigur, iar profesorii universitari arată pasiune în ceea ce fac, ea le recomandă tinerilor care vor pleca la studii în străinătate să nu uite să ia cu ei și o ”bucățică de acasă”.

Care a fost motivaţia ta de a aplica la studii în străinatate?

De când eram în şcoala generală am anunţat că voi pleca o dată ce termin liceul, pe parcurs însă mi-am mai schimbat decizia. Azi voiam să plec, mâine nu mai eram atât de hotărâtă. În final în clasa a XII-a, când a venit momentul critic, am hotărât să plec. Povestea şi motivaţia sunt poate banale, dar pentru mine a fost momentul hotărâtor. Eram în metrou mergând spre liceu când m-am uitat cu adevărat în jur şi am văzut interesul oamenilor faţă de viaţă, ori aş putea spune mai bine, lipsa de interes a oamenilor faţă de viaţă. În momentul acela m-am hotărât. Desigur, nu ştiam ce mă va aştepta şi nici dacă va fi mai bine dar am simţit că locul meu nu este acolo; luând metroul acela, urmând să port şi eu aceeaşi mască în fiecare dimineaţă.

Ştim că distanţa şi dorul de casă ne pot face să stăm pe gânduri când vrem să luăm o astfel de decizie. Cum e să fii atât de tânăr şi să te afli la aproximativ 2500 km distanţă de casă?

Pentru fiecare poate fi o experienţă diferită. Pentru mine a fost mult mai uşor decât credeam. Desigur că am momente când mi-aş dori ca familia să fie cu mine, dar sunt perfect conştientă că această separare urma să se întâmple la un moment dat. Ruperea de familie la 18 ani poate fi un punct important în ceea ce priveşte maturizarea. În prima lună poate fi puţin mai greu până te obişnuieşti cu programul, colegii, cursurile, până ajungi să îţi faci prieteni. După aceea devine totul mai uşor. Am învăţat că Skype-ul poate fi un lucru minunat când eşti departe de familie. În momentul în care te obişnuieşti cu viaţa departe de casă, convorbirile pe Skype se vor rări de la o dată pe zi la 2-3 zile.

În orice ţară găsim lucruri bune, dar şi lucruri rele. Ce îţi place cel mai mult în şi la ţara în care studiezi?

E cam greu să aleg un singur lucru. Dar cred că cel mai mult îmi place că nu am găsit pe nimeni care să te judece pentru cine eşti şi cum eşti. Nu îţi aruncă nimeni priviri curioase dacă ieşi pe stradă în pijamale, nu te întreabă nimeni nimic dacă arăţi diferit şi nu te judecă nimeni dacă eşti diferit. Toată lumea e prietenoasă şi dispusă să te ajute când ai nevoie. Un alt lucru care m-a uimit într-un mod plăcut este modul în care merg lucrurile. Totul pare că merge într-un ritm molcom, dar sigur.

Cum e o zi din viaţa ta de student?

Niciodată plictisitoare. Desigur, este inevitabil să nu intri într-un ritm, te trezeşti, încerci să vezi ce cursuri ai, mergi la cursuri, când ajungi acasă te pregăteşti pentru ziua următoare şi eventual seara ieşi cu prietenii. Însă sunt atât de multe lucruri de făcut aici şi momentan este totul atât de nou încât nu pot spune că m-am plictisit de ritmul pe care mi l-am găsit. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Explorând oraşul, vizitând prietenii, alte oraşe, explorând o nouă cultură. Este într-adevăr minunat şi încântător.

Partea financiară influenţează puternic decizia de a pleca la studii în străinătate, în mod deosebit pentru că există stereotipul conform căruia este scump. Tu cum te descurci cu banii, care sunt sursele tale de venit?

Există împrumutul guvernamental pe care oricine îl poate primi şi acest lucru mai îndulceşte puţin situaţia, dar trebuie calculate şi alte lucruri cum ar fi: unde vei locui, mâncarea şi alte mici plăceri.

Întotdeauna există posibilitatea unui job part-time, dacă îţi permite timpul şi dacă eşti sigur că poţi face faţă. Momentan sursa mea de venit sunt părinţii şi le sunt foarte recunoscătoare pentru acest lucru.

Cu ce diferă sistemul de învăţământ în care studiezi acum faţă de cel românesc?

Fiecare treaptă a sistemului este complet diferită. Chiar şi în aceeaşi ţară. Şcoala generală nu se compară cu liceul, cum nici liceul nu se compară cu universitatea.

Cum am zis şi mai sus, lucrurile aici merg molcom. Dar merg într-o direcţie sigură. Profesorii nu te obligă să faci nimic și totuşi majoritatea studenților îşi văd de treabă.

Lecţiile sunt predate într-un mod interesant şi pasiunea lectorului te face şi pe ţine să îţi doreşti să cunoşti mai mult, să fii mai implicat şi să ai dramul acela de motivaţie necesară.

Tu ai făcut alegerea şi poţi vorbi din experienţă: de ce să aplice un tânăr pentru o oportunitate de studii în străinătate?

Pun o altă întrebare: de ce nu? Orice alegere este o oportunitate. Pentru cei care vor o schimbare, pentru cei care vor să se afirme la nivel internaţional, pentru cei care îşi doresc să scape de o rutină şi cel mai important, pentru cei care se simt pregătiţi să înfrunte ”balaurul” singuri, această este cea mai bună oportunitate.

Care ar fi trei sfaturi importante de care ar fi bine să ţină cont tinerii care doresc să studieze în străinătate?

Primul meu sfat ar fi să se gândească bine la ce-şi doresc şi să facă ce-şi doresc.

Al doilea sfat ar fi să se pregătească din timp (alegerea universităţilor, aplicaţia, examenele, situaţia financiară etc.). Toate acestea durează mai mult decât ne-am aștepta.

Ultimul meu sfat ar fi să nu plece de acasă cu aşteptări mai mari decât ar trebui să aibă. Niciunde nu poţi găsi perfecţiunea, indiferent de cum pare de afară. Există şi bune şi rele, ceea ce contează însă este balanţa între cele două. Eu pot spune din propria experienţă aici că am descoperit mai mult bune decât rele.

Ştiu că am dat deja trei sfaturi, dar mai am un al patrulea: dacă într-adevăr plecaţi, luaţi o bucăţică de ”acasă” cu voi. O să vi se facă dor la un moment dat.