Quiz vocațional gratuit
Care e domeniul profesional care ți se potrivește? Mergi la Quiz

Medicină

Unul din cele mai râvnite domenii și cele mai greu accesibile din cauza examenului de admitere, a anilor lungi de studii și a informațiilor de specialitate pe care e necesar să le deții pentru a profesa în domeniu, rămâne în topul preferințelor datorită recunoștinței pe care o oferă pacienții, a unui nivel salarial peste medie și a statutului conferit de profesie. Medicul lucrează alături de o echipă de oameni antrenați să ofere îngrijire și asistență medicală pacienților, oferind soluții la problemele acestora și fiind capabil să gestioneze un nivel mare de informații, de interacțiuni cu pacienții în căutarea de soluții medicale potrivite pentru fiecare.

Ai nevoie de ajutor?

Poți lua legătura rapid cu unul din consilierii Edmundo, ce îți sunt alături pe tot parcursul procesului.

Studii liceale și admitere

Dacă ai început un liceu cu profil Științele naturii probabil că îți va fi mai ușor să fii admis și să studiezi apoi la o facultate de medicină, însă cum facultățile din acest domeniu au de obicei propriul examen de admitere, nu este nevoie să termini un anumit profil la liceu pentru a fi admis. Este nevoie însă să ai cunoștințe solide de Anatomia și Fiziologia Umană (materia care se învață de obicei în clasa a XI-a la Biologie). Examenul de admitere de la universitățile din România, pentru specializarea Medicină de la facultățile de Medicină va evalua și cunoștințele tale de Chimie Organică sau Fizică (la alegere). 

Vei găsi informații complete pe site-urile universităților de profil, legat de examenul de admitere(de obicei după Bacalaureat, pentru universitățile din România), de cerințele legate de examene și materia (Bibliografia specifică) evaluată. 

Materiile diferă dacă vrei să fii admis(ă) la Medicină generală sau la alte specializări furnizate tot de către universitățile de Medicină (și Farmacie) din România, specializări pe care le vom detalia mai jos, însă deși e posibil să nu dai admitere din Fizică sau Chimie, Biologia e o materie evaluată obligatoriu la examenul de admitere, în orice specializare ai alege să mergi. 

Ce specializări de licență și masterat în Medicină au facultățile din România?

Universitățile de Medicină și Farmacie din România oferă o paletă amplă de specializări, dintre care cele mai importante sunt chiar cele din denumire: Medicină și Farmacie. E important de știut că Facultatea de Medicină durează 6 ani, la fel ca cea de Medicină Dentară, în timp ce Facultatea de Farmacie are o durată de 5 ani. 

Ca să fie mai clar, le sintetizăm mai jos, deoarece vei putea găsi și alte specializări pe lângă cea de Medicină generală la universitățile de medicină din România. 

Facultatea de Medicină oferă programe de licență pe domeniile/specializarea:

  • Medicină (6 ani)
  • Medicină Militară (6 ani) 
  • Asistență Medicală Generală (4 ani)
  • Nutriție și Dietetică (3 ani)
  • Moașe (4 ani)

Facultatea de Medicină Dentară oferă programe de licență pe domeniile:

  • Medicină Dentară (6 ani)
  • Tehnică Dentară (3 ani) 
  • Asistență de profilaxie stomatologică (3 ani)

Facultatea de Farmacie oferă programe de licență pe domeniile:

  • Farmacie (5 ani) 
  • Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (3 ani) 
  • Chimie medicală (3 ani)
  • Chimie tehnologică (3 ani) 

Facultatea de Bioinginerie Medicală oferă programe de licență pe domeniile:

  • Bioinginerie Medicală (4 ani) 
  • Audiologie și protezare auditivă (3 ani) 
  • Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare (3 ani) 

Deoarece studiile în domeniul medical sunt mai îndelungate decât cele din alte domenii, oferta universitară pentru programe de masterat nu este foarte diversă, dar este adaptată nevoilor profesioniștilor în domeniu. 

Astfel, absolvenții programelor de licență se vor putea orienta către programe de master precum:

Medicină: 

  • Managementul serviciilor de sănătate în domeniul medico-farmaceutic 
  • Nutriţie şi dietetică profilactică şi curativă 
  • Laborator Clinic
  • Nutriție clinică și comunitară
  • Sănătatea reproducerii umane 

Medicină dentară:

  • Reabilitarea implanto-protetică a edentaţiei
  • Reabilitare orală estetică 
  • Metode noninvazive de diagnostic şi tratament în medicina dentară (Terapii laser)
  • Metode noninvazive de diagnostic şi tratament în medicina dentară (Terapii laser)/Non-invasive Methods of Diagnostic and Treatment in Dental Medicine (Laser Therapy)
  • Tehnici moderne în estetica şi reabilitarea tehnologică în situaţii particulare de edentaţie

Farmacie:

  • Nutriție și siguranță alimentară 
  • Calitatea medicamentului, alimentului și mediului
  • Cosmetologie și dermofarmacie

Bioinginerie:

  • Bioingineria reabilitării
  • Biofizică medicală și biotehnologie celulară
  • Biotehnologii medicale si biomateriale avansate
  • Bioinginerie clinică
  • Inginerie biomedicală/Biomedical engineering.

Ce specializări de licență și masterat în Medicină au facultățile din străinătate?

Programele de licență și masterat în străinătate din domeniul medical vor oferi specializări în arii similare cu cele din România: medicină generală, asistență medicală, medicină dentară, farmacie, fizio-terapie și desigur programe în domeniul bioingineriei aplicate în domeniul medical. 

Pe lângă aceste specializări se vor regăsi și programe de Științe biomedicale, tot la nivel de licență, care sunt necesare pentru a facilita accesul către programele de medicină generală  sau pentru profesii de sine stătătoare: biochimist, laborant, tehnician, ș.a. Acest tip de program este accesat deseori de către studenții care vin din afara țării în care se va studia deoarece ei fie nu îndeplinesc de la început cerințele de admitere (trebuie să ai și Biologie și Chimie ca materie de bacalaureat, spre exemplu), fie au nevoie să se acomodeze cu studiile în altă limbă și cu terminologia medicală. Deși noi vorbim în general de studii în străinătate în limba engleză, e bine de știut că există și opțiuni de studiu în limbile materne ale țărilor de studiu: italiană, spaniolă, germană. 

De obicei durata studiilor este de 5-6 ani, programele variază în funcție de oferta universitară, uneori există posibilitatea de a studia un an introductiv ca parte a programului de licență. Trebuie menționat că taxele de școlarizare variază de la gratuit la sume de 30000 de euro/an, în funcție de destinația aleasă. Admiterea la un astfel de program de licență este la fel de exigentă, indiferent de taxele pe care va trebui să le suporți ulterior, însă e posibil ca procesul să fie mai competitiv pentru universitățile cu taxe mici și foarte mici. 

În ceea ce privește programele de Masterat în domeniul medical, în străinătate sunt mai variate decât în România, deoarece ele sunt gândite ca alternative ale diverselor programe de studii (Biomedical, Biotechnology, Nursing, Life Sciences, Molecular Sciences, etc.) și nu doar ale programelor de licență în medicină generală. Urmând un astfel de traseu este posibil să ajungi să lucrezi într-un spital, dar nu neapărat sub titulatura de medic. Menționăm în continuare câteva opțiuni la nivel de masterat pe care le poți studia în străinătate: 

  • Deglutology
  • Human Neuroscience
  • Clinical Research
  • Cancer Care
  • Rheumatology
  • Clinical Dermatology
  • Human Performance
  • Allergy
  • Endodontology 
  • Medical Mycology
  • Optical Sciences. 

Perspective de carieră: Ce devii dacă studiezi Medicina?

Dacă studiezi un program de medicină, medicină dentară, vei avea titlul de Doctor Medic, deși el nu îți va asigura automat un job în domeniu. În secțiune următoare detaliem de ce anume ai nevoie pentru a profesa ca medic. 

Poți însă lucra în domeniul medical și pe baza altor specializări din cadrul facultăților de medicină sau din cadrul școlilor post-liceale care oferă specializare în domeniu asistenței medicale și sau farmaceutice în România. O variantă foarte bună la nivel de licență poți găsi aici, dar există și variante locale, cel mai probabil în orașele mari din România. 

Desigur, echipa medicală care lucrează în spital nu este formată doar din medici, astfel încât dacă nu te simți atras de un program de studiu de 6 ani, urmat de rezidențiat într-un domeniu specific, atunci poate te orientezi către asistență medicală, moașe, tehnician, laborant, kinetoterapeut, farmacist, cosmetician, nutriționist, dietetician. 

Calificări necesare pentru a profesa în domeniul medical?

După ce ai finalizat studiile de licență, vei avea titlul de Doctor Medic în Medicină Generală, dar ai nevoie să urmezi un program de rezidențiat dacă te hotărăști că vrei să devii medic într-o anumită specializare: gastro-enterologie, medicină internă, psihiatrie, neurologie. Durata rezidențiatului este cuprinsă între 3 și 6 ani, în funcție de specialitate. 

Poți urma un program de rezidențiat și în medicină dentară sau farmacie, unde, la fel ca ăn medicina generală, admiterea în cadrul unui program de acest fel se face anual pentru absolvenții facultăților de profil, în funcție de o metodologie stabilită la nivel național, pe locuri și pe posturile disponibile în cadrul spitalelor universitare. 

La final vei obține titulatura de Medic specialist în domeniul ales și vei putea profesa în orice instituție medicală care are nevoie de specialist în domeniul respectiv sau îți vei putea deschide un Cabinet Medical individual în specializarea aleasă de tine. 

După ce ai profesat cel puțin 5 ani în domeniul medical, inclusiv ca medic rezident, te poți înscrie în Colegiul Medicilor din România, aceasta fiind o instituție care reglementează profesia medicală realizată la nivel de Cabinete individuale. 

Salariu

În România, un medic cu drepturi depline câștigă între 3300 de lei și 16000 de lei, venit mediu lunar, conform Paylab. Suma aceasta mare de la final provine probabil de la medici cu experiență în domeniu, care s-au specializat în ani mulți de pregătire sau care îndeplinesc și funcții de conducere în instituțiile medicale. 

Salariul unui medic rezident pornește de la 3700 de lei și poate ajunge până la 7300 de lei, venit mediu lunar, în funcție de specializare și de anul de rezidențiat în care este. 

Salariul unui asistent medical (în medicină generală sau dentară) pornește de la 2300 de lei și poate ajunge până la 5200 lei sau chiar mai mult (7000)  dacă poziția ta implică și coordonarea echipei de asistenți medicali, infirmieri, etc. 

Un consultant medical în industria farmaceutică poate ajunge la un nivel salarial similar, acesta pornește de la 3700 de lei, dar nu depășește 11000 de lei venit mediu lunar, iar aceasta trebuie corelat cu faptul că deși există cunoștințe medicale de specialitate, acest job este asociat mai mult cu partea de vânzări decît cu un job medical propriu-zis. 

Un asistent farmacist câștigă între 1900 și 3700 de lei, venit mediu lunar, în timp ce un diriginte de farmacie are venituri lunare între 3300 și 5700 de lei. 

Salariul unui kinetoterapeut pornește de la 1600 de lei și poate ajunge la peste 4000 de lei. 

Un laborant sau tehnician de laborator poate câștiga între 2000 și 4000 de lei. 

Tipuri de angajatori - Cine angajează în domeniul medical?

Poți lucra în cadrul unei instituții medicale încă de la începutul rezidențiatului. Programul de rezidențiat este un „internship” prelungit plătit de către instituția medicală (de regulă spitale care poartă titulatura de „universitare”), iar posturile scoase la concurs sunt în spitale care au locuri pentru specialiști în domeniu. Nu e obligatoriu să rămâi ca specialist acolo unde îți faci rezidențiatul, te poți muta după finalizarea acestui program. Există instituții medical publice, adică „de stat” și instituții medicale private: spitale, policlinici, cabinete medicale asociate sau cabinete medicale individuale. 

Există deci instituții unde te poți angaja ca profesionist în domeniul medical (cu contract de muncă) și instituții unde vei putea lucra pe bază de contract de colaborare pe baza acreditării oferite de Colegiul Medicilor și a unei entități juridice distincte reprezentată de Cabinetul Medical pe care îl reprezinți. 

Sunt și alte posibilități de angajare ca profesionist în domeniul medical fie că ești medic sau nu: centre de plasament, centre de sprijin pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități, școli, grădinițe, cabinete stomatologice, centre de recuperare medicală, centre de îngrijire paliativă, companii mari și medii unde este necesară consultanța medicală. 

Tips & Tricks de pregătire

Există multe resurse online și manuale de pregătire pentru admitere la programe de medicină pe care le poți găsi fie la o simplă căutare online sau dacă intri pe site-urile universităților care au o anumită bibliografie pentru admitere. Nu e necesar să faci meditații, deși cel mai probabil ți-ar fi de ajutor, la fel și dacă termini un profil de Științele Naturii și susții o probă de specialitate la Bacalaureat. 

Te mai pot ajuta cursurile de prim ajutor oferite de Crucea Roșie Română , ele sunt gratuite și astfel poți afla dacă exersarea acestei profesii îți oferă și niște cunoaștere de sine. 

Desigur, voluntariatul în domenii unde îi poți ajuta pe ceilalți nu doar din punct de vedere medical, te ajută să știi dacă poți face față unei profesii cu multă interacțiune socială. 

Discută cu cineva din cercul tău de prieteni sau din familia extinsă care deja profesează sau se pregătește pentru o profesie în acest domeniu și află cum e să „fii în papucii” lui/ei. Așa vei ști și tu dacă vrei să mergi pe aceeași cale sau dacă e nevoie de un alt traseu.

Fă cunoștință cu un profesionist din acest domeniu

La noi pe site vei găsi un articol interesant despre cum este să fii medic de la doi specialiști în domeniu, soț și soție, Raluca și Nicu Lovin

De asemenea un medic pe care noi îl urmărim în online este domnul doctor Mihai Craiu.

FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)