Litere (Limbă și literatură)

Începând ca o pasiune care se dezvoltă într-o vocație, studiul literelor este un drum care trebuie parcurs cu devotament, motivație și muncă minuțioasă. Facultatea de Litere este spațiul sacru al iubitorilor de cuvinte, al admiratorilor de frumos și al însetaților de cunoaștere. Este domeniul oamenilor care pornesc în călătoria vieții cu teancuri de cărți în spate și cu voință de fier, știind că vor putea transmite cunoașterea mai departe și celor care sunt binevoitori să asculte ale lumii povești nemuritoare. Deși pare că vorbim de un domeniu abstract, studiul limbilor și literaturilor nu se bazează doar pe citit, ci reprezintă un amestec de teorie cu practică, o îmbinare de analiză și gândire critică cu imaginație și creativitate, o direcție de observare și comunicare. 

Facultatea de Litere are programe de studiu complexe, care se bazează pe învățarea, analizarea și interpretarea universului unei limbi. Se studiază fenomene lingvistice și literare, sistemul lingvistic și cum este acesta pus în folosință, evoluția limbii, evoluția istorică și culturală a ideilor generale asupra fenomenului literar, fenomenele artistice și culturale, interpretarea literaturii, comunicarea și rolul acesteia în viața socială, dar și în instituții sau spații culturale, diferite tehnici de traducere, gândire critică, analiză și interpretare. Aceștia ar fi pilonii pe care se bazează această facultate, dar desigur că există particularități pentru fiecare program de studiu și deseori se studiază și discipline complementare precum psihologie, istorie, filosofie.

În plus, dacă te gândești să devii profesor, va trebui să parcurgi modulul pedagogic, care te va ajuta să înveți tehnicile de predare, astfel încât să fii un cadru didactic pregătit după terminarea facultății.

Ai nevoie de ajutor?

Poți lua legătura rapid cu unul din consilierii Edmundo, ce îți sunt alături pe tot parcursul procesului.

Studii liceale și admitere

Partea promițătoare este că Facultatea de Litere acceptă aplicanți indiferent de liceul sau specializarea la care au fost. Însă este important să fii conștient de abilitățile tale lingvistice și de cunoștințele literare, deoarece va trebui să cunoști elementele de bază ale lingvisticii, și să fii un iubitor de literatură, gramatică și scriere corectă. Considerând aceste detalii, elevii care sunt la profil uman au un avantaj considerabil în fața celor de la alte profile, deoarece se studiază mult mai intens literatura și limbile străine la profilele umaniste. Totuși, studiul individual trebuie aplicat de către orice elev care dorește să aplice la facultate, deci nici celor care termină la alte profile nu le este imposibil să fie acceptați, dacă își doresc cu adevărat să studieze la această facultate și fac pregătire pentru admitere.

Dacă te orientezi către studiul limbilor străine, e bine să știi că unele programe de studiu pornesc învățarea limbii de la zero, în special pentru limbile pe care nu le înveți în liceu, dar dacă dorești să aplici la programe de engleză/franceză/germană, care de regulă se studiază și în liceu, ar trebui să cunoști limba respectivă la un nivel intermediar. În fond e cam ca în liceu, vei studia o limbă străină la nivel aprofundat și una la nivel mediu (dar nivelul mediu înseamnă mai mult decât minim conversațional, doar ești student la Litere! ) Cele mai multe dintre programele de la Facultatea de Litere au admiterea pe bază de dosar, unde este importantă nota finală de la bacalaureat, dar de multe ori se susține și un examen, pentru a-ți verifica cunoștințele. Indicat ar fi să verifici din timp pe website-ul facultății, la secția de admitere, care vor fi cerințele, pentru a ști din timp cum să te pregătești.

Ce specializări de licență și masterat în Litere au facultățile din România?

Facultatea de Litere cuprinde programe de licență diverse, precum:

  • Limba și literatura română;
  • Limbi și literaturi moderne - unde se pot combina, de regulă, 2 sau 3 specializări (cele mai populare ar fi engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, maghiară, rusă, portugheză, chineză, japoneză);
  • Limbi moderne aplicate;
  • Literatură universală și comparată;
  • Filologie clasică;
  • Studii culturale. 

Iar la programele de masterat ar fi opțiuni precum:

  • Studii literare;
  • Studii avansate de lingvistică;
  • Teoria și practica traducerii;
  • Tendințe actuale în studiul limbii române;
  • Comunicare multilingvă şi multiculturală;
  • Teoria și practica editării;
  • Direcţii actuale în lingvistică;
  • Studii britanice;
  • Studii americane;
  • Limba română în context romanic.

Ce specializări de licență și masterat în litere au facultățile din străinătate?

Există o diversitate de specializări de studiu în acest domeniu la universitățile din străinătate, iar cele mai populare ar fi:

  • English Language and Literature;
  • Languages, Literatures, Cultures;
  • Linguistics;
  • Modern Languages;
  • Humanistic Studies;
  • Classical Studies;
  • Creative Writing.

Dacă te gândești să studiezi în străinătate, programul EDMUNDO te poate ajuta cu toate informațiile necesare. Vei găsi detalii despre universități și programe AICI.

Perspective de carieră: Ce devii dacă studiezi Litere?

În funcție de specializarea pe care o vei face la Facultatea de Litere, poți profesa ca:

  • Profesor;
  • Traducător;
  • Interpret;
  • Filolog;
  • Editor;
  • Redactor;
  • Revizor lingvistic;
  • Reprezentant mass media;
  • Specialist în comunicare / PR;
  • Bibliotecar;
  • Scriitor;
  • Referent de specialitate;
  • Istoric;
  • Critic literar sau  critic de teatru/film. 

Calificări necesare pentru a profesa în domeniu

Dacă finalizezi Facultatea de Litere, ești calificat pentru a îndeplini oricare dintre profesiile menționate la perspective de carieră. Pentru majoritatea va fi suficientă diploma de licență, însă pentru unele joburi e posibil să-ți ceară și o specializare cu un program de masterat. Depinde foarte mult ce fel de carieră dorești.

În schimb, dacă dorești să urmezi calea învățământului și să devii cadru didactic, aici parcursul este mai complex. În primul rând, e bine să știi că va trebui să faci și cursurile din cadrul DPPD (Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic) pe durata facultății. Modulul I este pentru învățământ preșcolar, primar și gimnazial, iar modulul II este pentru învățământ liceal, postliceal și universitar.

În al doilea rând, profesorii din România desfășoară un parcurs profesional format din trei etape, clasificat în funcție de vechime și promovarea evaluărilor. Prima etapă este cea de profesor debutant, pas care durează un an și se încheie cu un examen de definitivat. A doua etapă este cea de profesor de gradul II. Poți aplica pentru gradul II după 4 ani de la finalizarea și promovarea examenului de definitivat. Iar etapa trei poate începe după alți 4 ani de la obținerea gradului II. Se susține un alt examen și dacă-l vei promova, vei obține gradul didactic I.

În cadrul învățământului românesc, există două tipuri de posturi pentru profesori: suplinitor și titular. Ca profesor suplinitor ești angajat pe o perioadă determinată (1 an școlar). La final de an școlar, poți aplica pentru continuitate pe acel post sau pentru alt post (ca suplinitor sau titular), apoi participi la examenul de titularizare. Dacă ești profesor suplinitor, va trebui să dai titularizarea în fiecare an, pentru că numai așa poți obține un post, chiar și de suplinitor. După ce obții titularizarea, ești angajat nedeterminat și obții o catedră care va fi a ta pentru tot restul vieții. Chiar dacă ești promovat ca director sau inspector școlar, te poți întoarce să predai pentru catedra câștigată după examenul de titularizare.

De asemenea, pentru a deveni Traducător autorizat (Interpret) vei avea nevoie să susții un examen de autorizare, pentru a putea avea drept de semnătură oficială ca traducător, acest examen se desfășoară la nivel național și este organizat de Ministerul Culturii, iar dreptul de semnătură este oferit de Ministerul Justiției pe baza unui dosar de autorizare. 

Salariu

În caz că te întrebi:  Ce salariu o să am după ce termin Facultatea de Litere?, să știi că intervalele financiare sunt diferite în funcție de jobul pe care îl vei avea. Ai mai jos cinci exemple, calculate conform Paylab, pentru salariul mediu lunar net în România:

  • Profesor de școală gimnazială/liceu – pornește de la min. 2400 RON și poate să depășească 4800 RON;
  • Translator – pornește de la min. 2000 RON și poate să depășească 5600 RON;
  • Editor – pornește de la min. 2100 RON și poate să depășească 5400 RON;
  • Copywriter – pornește de la min. 2600 RON și poate să depășească 6200 RON;
  • Bibliotecar – pornește de la min. 1800 RON și poate să depășească 4300 RON.

Tipuri de angajatori

În funcție de specializarea pe care ai făcut-o la facultate și în funcție de perspectivele tale de carieră, poți găsi locuri de muncă în domenii de activitate precum:

  • Educație – Poți lucra în instituțiile de învățământ, atât în cele de stat, cât și în cele private;
  • Edituri și redacții;
  • Jurnalism și comunicare – Poți lucra în redacții de presă, agenții de marketing și publicitate, agenții de relații publice;
  • Cultural – Poți lucra în instituțiile culturale (ex: muzeu, teatru, cinema, galerii de artă), dar și pentru diverse companii sau organizații care se ocupă cu organizarea de evenimente culturale;
  • Cercetare – Poți lucra în biblioteci, centre de informare sau cercetare;
  • Administrativ – Poți lucra în instituții administrative, dar și în companii private.

Tips & Tricks de pregătire

Pentru limba și literatura română cea mai bună pregătire este cea pe care o faci deja pentru examenul de bacalaureat. Deci dacă te gândești să dai la Facultatea de Litere, cu atât mai intens ar trebui să înveți pentru proba la română. Citește operele literare și analiza acestora, scrie cât mai multe eseuri argumentative și învață gramatica. Manualele de pregătire pentru bacalaureat ar trebui să fie suficiente pentru a te ajuta în acest demers. Iar profesorul tău cu siguranță poate să-ți sugereze materiale auxiliare dacă simți că dorești să faci o pregătire și mai intensivă.

Pentru proba de limbă străină, de asemenea, te vor ajuta materialele pe care deja la folosești la liceu, în cazul în care studiezi limba respectivă. Însă orice pregătire în plus este esențială. Există numeroase cursuri online pe care le poți face fie cu profesori, fie în mod individual. Important este să ai un parcurs constant și să-ți urmărești evoluția pas cu pas. Sunt multe programe care oferă cursuri de limbă, doar să știi ce anume ai prefera să înveți. De exemplu, dacă vrei să înveți engleză, cei de la British Council oferă cursuri și tot la ei poți susținele și teste IELTS sau Cambridge sau dacă vrei să înveți franceză, cei de la Institutul Francez oferă cursuri și tot la ei poți afla informațiile despre examenele DELF/DALF. Există numeroase aplicații online, multe dintre ele chiar gratuite, care te ajută să înveți bazele unei limbi străine. Cea mai populară ar fi Duolingo, dar mai sunt aplicații precum Babbel, Pimsleur, Italki, Lingvist. Încearcă și vezi care se potrivește cel mai bine cu stilul tău de învățare. Alte aplicații utile, care furnizează cursuri online, inclusiv pentru limbi străine sunt Udemy, Coursera, Skill Share.

Fă cunoștință cu un profesionist din acest domeniu

Colega noastră Marieta Matache este absolventă de Litere, având o vastă experiență ca traducător (peste 10 ani). Poți discuta cu ea despre experiența aceasta, dar și să afli dacă o astfel de carieră este potrivită pentru tine aici. 

În rest, unii dintre cei mai faini scriitori sunt absolvenți de Litere:  Mircea Cărtărescu, cel mai cunoscut scriitor român contemporan, spre exemplu sau Simion Bogdan care îmbină doctoratul în litere cu muzica lăutărească și nu numai. Cel mai probabil unii din cei mai faini profesori cu care te-ai întâlnit în liceu sunt la rândul lor, absolvenți ai unei astfel de facultăți, așa că îndrăznește să îi întrebi pe ei cum a fost experiența lor în acest sens. 

Nu în ultimul rând, preferata noastră e Ruxandra Gîdei, pe care o găsești peste tot în social media, este Book-influencerul care ne arată că și cu Facultatea de Litere poți să îți dezvolți o carieră înfloritoare și o poți combina cu alte arii de interes ale tale. 

FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)