Hogeschool vs. Universitate

Salutări! Astăzi vom face ceva role-play, intrând în pielea vânătorilor de mituri, pentru a afla mai multe despre diferența dintre Hogeschool (a.k.a. University of Applied Sciences) și Universitate, punând opinia publică, miturile și părerile preconcepute față în față cu realitatea.

În primul rând, despre ce vorbesc? În linii mari, premisa de la care se pleacă e faptul că universitățile sunt mult superioare școlilor de științe aplicate, fiind mult mai serioase! Se vrea o delimitare de genul: facultate versus școli de meserii. Bătaia pleacă de la cerințele de admitere în cele două programe, unde universitățile de științe aplicate au un barem ceva mai ușor de satisfăcut. O să încerc să demontez mitul din mai multe puncte de vedere, fiind o problemă recurentă cu care se întâlnește atât facultatea unde studiez, cât (cred că) și Edmundo.

1. Diferența e recunoscută doar în Olanda. Oriunde în lumea asta în afară de Olanda, facultatea făcută aici e cunoscută ca Universitate și-atât. Mă gândesc că dacă era atât de mare scofală pe cum se prefac unii că este, era cunoscută pe plan internațional. Bănuiesc c-au obosit celelalte popoare să se încurce în nomenclaturi; vorba unui profesor de-al nostru: KISS!! (keep it simple, stupid!)
2. Din punctul meu de vedere, universitatea de științe aplicate e mult mai okay! Pe parcursul celor patru (sau trei) ani de studiu, ai parte de două internship-uri și un study abroad, ceea ce-nseamnă că pentru aproape un an și jumate din cei 3 sau 4 poți fi plecat din facultate sau din țară și să te formezi acolo unde chiar contează. Așa cum discutam astăzi și cu o doamnă profesoară de la facultate - sunt multe persoane care consideră că partea extra de cercetare făcută la universitate, care nu e rea în sine, ci are alt scop, oferă un bonus. Ideea e că există două categorii de studenți - cei ce vor să rămână să facă cercetare - cu doctorate, articole în reviste, etc.- de obicei merg și își găsesc locul la universitate, iar pe de altă parte cei ce vor să intri imediat în domeniu, și să practice ceea ce au învățat. Poți avea tu 10 pe linie la universitate și cercetări non-stop, dacă habar n-ai să faci un proiect în echipă, sau nu știi să comunici cu colegii, cu șeful, și-așa mai departe.
3. Pentru motivele menționate în sub-punctul anterior, angajatorii preferă studenți care au terminat o universitate de științe aplicate, lucru care ''face sens'' complet, având în vedere că ți-ai murdărit mâinile încă din facultate și știi cu ce se mănâncă munca pe care o faci. Cineva cu experiență va fi întotdeauna preferat celui care are un atu teoretic puternic (desigur, neluând în calcul slujbele unde doar asta se cere).
4. Altă experiență pentru student! Am prieteni care studiază la universitate, iar examenele sunt destul de asemănătoare celor pe care le-am avut eu în liceu, în România; zeci sau sute (și nu exagerez) de pagini de memorat, pentru ca apoi să le regurgitezi pe foaie. Cu cât mai exact le reproduci, cu atât ai notă mai mare! Studiile de asemenea natură sunt, desigur, mult mai anevoioase și necesită mult mai multe ore petrecute de unul singur, în colțul camerei, recitând cursuri ca pe Nichita Stănescu. Toate astea în timpul în care studenții de la științe aplicate se întâlnesc la o cafea să lucreze pentru proiectul ce are deadline-ul a doua zi.

Va părea că sunt extrem de subiectiv în ceea ce scriu. Încerc să mențin o notă moderată de subiectivism, dar una prezentă, care cred că se cere, de vreme ce mitul despre care vorbesc trebuie demontat pe cât posibil. M-ar întrista să aud că studenți care apreciază mult mai mult o educație informală sunt blocați într-un program de universitate doar pentru ca cineva le-a zis că universitatea e mai serioasă!

Atât pentru astăzi, un episod în care am fost, pentru o clipă, myth busters!

Vă aștept cu întrebări sau opinii în secțiunea de commenturi și cu o nouă lectură ce va urma foarte curând.

Tot ziens!