Din Baia Mare in Manchester: povestea internationala a Biancai Mihali.

Bianca Mihali studiaza in cadrul University Of Salford (Traducere şi interpretare – engleză,franceză şi germană)

Bianca Mihali a absolvit Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Baia Mare și fiind pasionată de limbile engleză, franceză și germană a ales să facă facultatea în Marea Britanie. În interviul pe care Bianca ni l-a acordat veți găsi pasiunea pentru a face ceea ce îți place și motivația de a fi mereu printre cei mai buni. Bianca este de părere că a pleca la studii în străinătate înseamnă, printre multe altele, și a ieși din zona de confort și asta „nu va avea decât beneficii asupra dezvoltării tale personale, din moment ce reprezintă un factor determinant care contribuie la procesul de maturizare”.

Care a fost motivația ta de a aplica la studii în străinătate?

Principala mea motivaţie a fost dorința incredibilă de cunoaștere. Mi-am dorit să cunosc occidentul, să descopăr o cultură nouă care avea să fie atât de diferită faţă de cea a ţării în care am trăit până la acel moment, să trăiesc o experiență deosebită, la mii de kilometri depărtare, ceea ce se şi întâmplă. În plus, eu eram determinată să îmi continui studiile pe partea umană, să studiez limbile engleză, franceză şi germană şi am considerat că cel mai eficient mod este acesta, să urmez o facultate de limbi străine şi să trăiesc în ţările în care limbile de studiu sunt cotate ca limbi oficiale. Anul viitor chiar voi experimenta traiul într-o ţară în care limba franceză este limbă oficială, ca parte a programului meu de studiu intitulat „sandwhich course”. Totodată, am fost informată la acea vreme că o experienţă de acest gen îţi lărgeşte orizontul oportunităţilor post-absolvire. Șansele de angajare după finalizarea studiilor sunt mai mari, în contextul în care experienţa studiilor în străinătate contribuie la dezvoltarea unei aptitudini de adaptare rapidă situaţiilor şi împrejurărilor noi.

Știm că distanța și dorul de casă ne pot face să stăm pe gânduri când vrem să luăm o astfel de decizie. Cum e să ai 19 ani și să fii la aproximativ 2000 km distanță de casă?

E drept că înainte de a aplica la facultate în străinătate m-am lovit de anumite frământări şi mă întrebam dacă voi regreta faptul că voi fi departe de familie si de prieteni aşa că înţeleg pefect tinerii care se confruntă cu incertitudini de genul acesta. Aş minţi dacă aş spune că e uşor, mai ales la început. Totuşi, această decizie nu trebuie văzută ca o întrerupere definitivă a legăturii cu familia şi cu prietenii tăi, pentru că toţi ştim ce uşor se poate comunica în ziua de azi datorită internetului. Eu înca păstrez legătura cu toate prietenele mele din România, ba mai mult, relaţia noastră nu a avut de suferit, suntem în continuare cele mai bune prietene, chiar dacă cadrul nu e acelaşi şi cursul vieţii noastre ia direcţii diferite. La urma urmei, „True friendship isn't about being inseparable, it's being separated and nothing changes” (Adevarata prietenie nu se rezumă la a fi inseparabili/e, ci la a fi despărţiţi/e şi nimic să nu se fi schimbat).

De asemenea, cu familia mea vorbesc dacă nu zilnic, o data la două, trei zile. În opinia mea, această „ieşire din zona de confort” nu va avea decât beneficii asupra dezvoltării tale personale, din moment ce reprezintă un factor determinant care contribuie la procesul de maturizare. Cât despre mine, pot spune că în urma alegerii făcute, sunt mult mai independentă, am învăţat să mă descurc în orice situaţie iar ideea de necunoscut nu mă mai sperie, dimpotrivă, mă incită.

În orice țară găsim lucruri bune dar și lucruri rele. Ce îți place cel mai mult în și la țara în care studiezi?

Un aspect pe care îl admir legat de Anglia este faptul că este o ţară civilizată. Englezii sunt politicoşi, au un simţ al umorului bine dezvoltat, dar mai presus de toate, sunt binevoitori şi amabili. Îmi amintesc ziua în care am sosit aici, singură, extrem de dezorientată şi puţin speriată de rapiditatea si accentul cu care oamenii vorbeau limba engleză în acea parte a ţării. Am fost pur şi simplu abordată pe stradă de oameni simpatici care mă întrebau dacă sunt ok, dacă m-am pierdut sau dacă am nevoie de explicaţii. Iniţial mă gândeam „Să fi fost eu atât de transparentă încât disperarea se putea citi pe faţa mea?”, pentru ca într-un final să realizez că această amabilitate, ieşită din comun pentru mine la acel moment, este specifică acestei naţii. În plus, atât eu , cât şi alţi prieteni, am trecut prin diferite experienţe în care ne-am pierdut cardul de student, abonamentul de tren, portofelul sau chiar telefonul şi le-am recuperat datorită unor oameni amabili care au făcut efortul să ne dea de urmă sau să declare bunul nostru pierdut.

Cum e o zi din viața ta de student?

Adevărul este ca nicio zi nu e la fel ca cealaltă. În fiecare zi ai alte task-uri de îndeplinit, atât în ceea ce priveşte pregătirea pentru facultate, cât şi viaţa personală sau activităţile extra-universitare. O zi din viaţa mea de student începe prin a mă trezi dimineaţa, a-mi verifica e-mailul personal cât şi cel de student (lucru esenţial pe care trebuie să îl faci zilnic sau chiar şi de mai multe ori pe zi, ţinând cont că orice schimbare legată de orar, şi nu numai, se anunţă la timp prin e-mail). Pe urmă, în timp ce iau micul dejun, setez frecvenţa radio pe postul BBC 4, un post de radio naţional cu ştiri. Profesorii ne verifică deseori dacă suntem la curent cu ştirile transmise pe acest post radio. Cursurile şi seminariile îmi ocupă şi ele o parte din zi, însă majoritatea timpului îl petrec în bibliotecă, de vreme ce studiul individual suplimentar este esenţial pentru a obţine note mari în examene. Între cursuri încerc să mă împart între job şi sarcinile pe care le am de îndeplinit ca şi Consilier de Proiecte Interne în cadrul Ligii Studenţilor Români din Străinătate. De obicei ajung seara acasă, singurul moment din zi în care îmi fac timp pentru prieteni, să vorbesc cu ai mei, să gătesc, să citesc sau să vizionez un film (asta în cazul în care reuşesc să îmi finalizez sarcinile din timpul zilei). Cu alte cuvinte, nu am timp să mă plictisesc şi nu-mi permit să pierd vremea cu lucruri inutile.

Partea financiară influențează puternic decizia de a pleca la studii în străinătate, în mod deosebit pentru că există stereotipul conform căruia este scump. Tu cum te descurci cu banii, care sunt sursele tale de venit?

Da, într-adevăr, există acest stereotip care nu reprezintă decât o idee preconcepută. Este adevărat totuşi că odată ajuns într-o ţară în care moneda oficială este alta decât cea din ţara natală, în cazul meu lira sterlină, poate exista acel „şoc” conform căruia ai impresia că traiul este scump. Însă totul depinde de cât de econom eşti şi cum îţi organizezi stilul de viaţă. Este absolut normal să-ţi epuizezi venitul lunar într-un timp foarte scurt, atâta  timp cât alegi să mănânci sau să ieşi mereu în oraş, consecinţă care poate exista de altfel în orice ţară te-ai afla. Preţurile alimentelor, in general, nu sunt cu mult diferite faţă de cele din România, iar în ceea ce priveşte costul chiriei şi al taxelor, din nou, depinde de aşteptările şi pretenţiile fiecăruia. Costurile pot varia, începând de la un minimum de 350 lire pe lună. Sursa mea principală de venit este reprezentată de banii primiţi de la părinţii mei, cărora le mulţumesc că îmi oferă sprijinul lor în tot ceea ce fac. Chiar dacă am o  sursă sigură de venit, eu am decis să lucrez part-time, astfel încât să pot acumula experienţă de muncă şi să îmi exersez abilităţile lingvistice. Momentan, colaborez cu Sistemul Naţional Britanic De Sănătate în calitate de traducător/interpret, adică mai exact, sunt chemată deseori la diferite spitale să traduc pentru pacienţii necunoscători de limba engleză. De asemenea, în vacanţe, studenţii au posibilitatea să lucreze full-time. De exemplu, eu am fost angajată pe timpul vacanţei de iarnă într-un magazin vestimentar dintr-un centru comercial, unde am ocupat postul de consilier în vânzări, experienţă care m-a ajutat să înţeleg unele strategii de marketing şi să-mi fac prieteni englezi, având în vedere că toţi angajaţii companiei erau britanici. Sincer, nu mi s-a întâmplat niciodată să aud un student plângându-se că ar vrea să lucreze şi să nu îşi găsească job. Oricine este determinat să se angajeze va reuşi, atâta timp cât îndeplineşte condiţiile cerute de fiecare angajator. Aşadar, cu ajutorul părinţilor şi un job part-time se poate duce un trai mai mult decât decent. Acum probabil vă întrebaţi cum este posibil să studiaţi, să luaţi note mari şi să lucraţi în acelaşi timp. Eu am obţinut 1st degree anul trecut ca medie generală , iar anul acesta mă aştept la note la fel de mari pentru. Aşadar imposibilul devine posibil cu puţină determinare, chiar dacă uneori poate părea epuizant. Eu sunt o persoană activă, aşa că eu asta urmăresc: o agendă plină care sa nu-mi permită să mă plictisesc nicio clipă.

Cu ce diferă sistemul de învățământ în care studiezi acum față de cel românesc?

Din punctul meu de vedere, sistemul de învăţământ englez în sine nu prezintă diferenţe majore la care un student român să nu fie capabil să se adaptateze. Modul de predarea al cursurilor şi de susţinere a seminariilor sunt diferite, pentru că, având acces la computere şi proiectoare în fiecare sală de curs sau seminar, profesorii se folosesc de materiale digitale interactive (videouri, grafice sau prezentări power point) pentru a-şi face materia predată înţeleasă de către toţi studenţii.

O altă caracteristică prin care sistemul de învăţământ britanic diferă faţă de cel românesc este relaţia care se stabileşte între profesor şi studenţi. Profesorii sunt foarte deschişi, noi ne adresăm lor pe numele mic şi comunicăm des prin e-mailuri, iar ei sunt mereu binevoitori să ofere sfaturi sau să clarifice orice nelămurire am avea. Mai mult, examenele se susţin în condiţii stricte, iar lucrările fiecărui student sunt secretizate, astfel încât să se evite orice formă de discriminare. Copiatul în timpul examenelor şi plagiatul sunt aspru pedepsite şi, totodată, foarte uşor de depistat întrucât universităţile de top au investit o sumă considerabilă într-o platformă împotriva plagiatului care verifică fiecare „assignment” înainte de notare.

Sistemul de notare diferă. Notele se primesc in procente, iar mie mi se pare un sistem flexibil destul de apreciat. Procentelor le corespunde un anumit calificativ, sau mai exact un grad: „First degree (1st)”, reprezentând procentajul cuprins între 100 şi 70% (echivalentul notei 9-10 în România), „Second degree, upper division (2:1)”, cuprins între 69 şi 60%, „Second degree, lower division (2:2)”, nivelul cuprins între 59 şi 50%  iar ultimul, intitulat „Third degree (3rd)”, cuprins între 50 şi 40% şi care reprezintă un „ordinary degree”, adică o notă de trecere.

O altă diferenţă este reprezentată de faptul că Romania a aderat la sistemul Bologna, în timp ce Anglia şi-a pastrat propriul sistem academic de invăţământ care este specific prin diploma oferită, sau mai exact prin titlul obţinut în urma absolvirii: Bachelor of Arts (licențiat în litere și filozofie), Bachelor of Sciences (licențiat în științe), şi Bachelor of Engineering (licenţiat în inginerie) şi prin faptul ca numărul total de credite pe an este 120.

Tu ai făcut alegerea și poți vorbi din experiență: de ce să aplice un elev pentru o oportunitate de studii în străinătate?

Pentru a putea profita de egalitatea şanselor, în ideea în care dacă eşti bun în ceea ce faci, meritele îţi sunt recunoscute, apreciate şi recompensate. Pentru a trăi o experienţă unică. Pentru a avea acces la învăţământ de calitate şi, nu în ultimul rând, pentru a evada  dintr-un sistem pe care eu îl privesc ca fiind corupt.

Care ar fi trei sfaturi importante de care ar fi bine să țină cont colegii tăi mai mici de liceu?

În primul rând, i-aş sfătui să nu privească cu reticenţă această rezoluţie, ci mai degrabă să se raporteze la ea ca la o oportunitate de a-şi lărgi orizonturile, de a călători şi de a cunoaşte alte culturi. În al doilea rând, i-aş îndemna să sa se intereseze şi să adune cât mai multe informaţii în legătură cu specializarea pe care doresc să o urmeze, cu costurile pe care traiul în ţara respectivă le implică şi să ţintească tot mai sus şi să aplice la facultăţile care oferă cea mai bună pregătire pentru specializarea dorită. Un ultim sfat ar fi acela de a nu ceda sub niciun chip şi nicio împrejurare. Chiar dacă sunt o persoană pragmatică, visurile şi ţelurile mele m-au motivat să merg mai departe în orice situaţie şi să depăşesc orice piedică. Aşadar, indiferent de ce obstacole se vor lovi atât pe parcursul procesului de aplicare sau pe durata studiilor în străinătate, cât şi în viaţă, să nu înceteze niciodată să viseze, pentru că „Life without dreaming is life without meaning ”!