Despre studiile in management hotelier in Danemarca cu Oana Pop.

Oana Pop este studenta in cadrul ZIBAT Institute of Business and Technology, Danemarca

Oana Pop a învățat la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad iar după absolvire a ales să profite de oportunitățile nelimitate pe care le au studenții internaționali, după cum povestește ea în rândurile următoare. Oana studiază management turistic în Danemarca și, ne spune ea, nu regretă deloc această decizie.

Care a fost motivația ta de a aplica la studii în străinătate?

Principalul motiv pentru care am decis să aplic la studii în străinătate a fost faptul că eu sunt genul de persoană care preferă să facă lucruri practice, nu doar să stea la un birou și să învețe teorii, iar structura programului de studii la care sunt pune accentul pe partea practică a lucrurilor pe care le învățăm. În al doilea rând, am ales să aplic în străinătate pentru că am auzit atât de multe povești despre cât de frumoasă e viața în afara hotarelor țării, dar și cât e de grea și plină de provocări în același timp, așa că am fost temptată să o încerc pe pielea mea. Și nu regret deloc această decizie. Iar în al treilea rând, oportunitățile pe care le ai dacă știi să profiți de tot ceea ce îți este oferit ca și student internațional sunt nelimitate.

Știm că distanța și dorul de casă ne pot face să stăm pe gânduri când vrem să luăm o astfel de decizie. Cum e să ai 19 ani și să fii la aproximativ 2000 km distanță de casă?

Nu am să încerc să mint și să spun că a fi departe de casă nu e atât de rău pe cât se spune și alte lucruri de genul acesta. E greu să fii departe de casă, departe de tot ce îți este cunoscut, departe de elementul în care te simți bine și confortabil, departe de părinți și prieteni. E greu mai ales la început, dar adevărul e că devine mai bine cu timpul. Dacă ești hotărât că ceea ce faci este ceea ce îți dorești și te axezi pe a-ți îndeplini visele și a profita la maxim de această experiență o să ajungi să îți dai seama că nu mai simți dorul la fel de mult. Din punctul meu de vedere, secretul e să te menții atât de ocupat încât să nu mai ai timp să te gândești că îți e dor de casă.

În orice țară găsim lucruri bune dar și lucruri rele. Ce îți place cel mai mult în și la țara în care studiezi?

Danemarca este o țară superbă cu oportunități nelimitate. Îmi place că sistemul de învățământ e axat pe parte practică a lucrurilor, îmi place că profesorii noștri sunt oameni cu experiență în domeniul pe care îl predau și sunt cu adevărat pasionați de ceea ce predau. Îmi place că Danemarca primește internaționalii cu brațele deschise, iar asta se vede și prin faptul ca școlile de limbă sunt gratuite. Îmi plac oamenii care sunt foarte deschiși și doritori să cunoască persoane noi și să audă idei noi. Îmi place că sistemul de transport în comun e foarte bine pus la punct. Practic, îmi place aproape tot când vine vorba de Danemarca. Poate totuși mai puțin clima.

Cum e o zi din viața ta de student?

Partea frumoasă, dar în același timp și grea, la viața în Danemarca e că poți alege să nu te limitezi doar la a fi student. Eu merg la cursuri la universitate, merg la cursuri de limba daneză, lucrez și încerc să particip la cât mai multe evenimente. Fiecare zi din viața mea de student e diferită, iar asta îmi place cel mai mult la viața în Danemarca.

Partea financiară influențează puternic decizia de a pleca la studii în străinătate, în mod deosebit pentru că există stereotipul conform căruia este scump. Tu cum te descurci cu banii, care sunt sursele tale de venit?

Adevărul despre Danemarca e că este foarte scump să trăiești aici, și ai nevoie de un suport financiar puternic de acasă, mai ales în primele luni. Dar partea frumoasă este că după câteva luni cu siguranță îți vei găsi un loc de muncă part-time pentru studenți și, de obicei, un loc de muncă de genul acesta îți asigură un trai mai mult decât decent. Mulți se demoralizează dacă în primele 2-3 luni nu își găsesc nimic, dar trebuie să insiști și în cele din urmă se spune că toată lumea își găsește de muncă. Deasemenea, sistemul de taxe din Danemarca e făcut în așa fel încât un student să nu fie nevoit să muncească mai mult de 15 ore pe săptămână pentru a se întreține, pentru că taxele pentru studenți sunt de doar 8% (în comparație cu taxele integrale, care sunt 8%+ 37%). Eu mă descurc bine cu banii, am o slujbă part-time și îmi e de ajuns să pun și bani deoparte. Secretul e să știi să îți și gestionezi veniturile în așa fel încât să te asiguri că o să îți ajungă și în neplăcuta situație în care rămâi fără slujbă câteva luni, ceea ce se poate întâmpla oricui, oricând, oriunde.

Cu ce diferă sistemul de învățământ în care studiezi acum față de cel românesc?

Diferă, în primul rând, prin faptul că nu se pune accentul pe memorat, ci pe aplicat și folosit informațiile primite la cursuri. Majoritatea examenelor nu sunt concepute sub formă de întrebări și răspunsuri, ci sub formă de proiecte pe care mai târziu trebuie să le prezinți și să le susții. Se pune mai mult accentul pe creativitatea studentului și pe felul în care înțelege și aplică teoriile decât pe capacitatea lui de a memora și de a răspunde corect sau greșit la anumite întrebări.

Tu ai făcut alegerea și poți vorbi din experiență: de ce să aplice un elev pentru o oportunitate de studii în străinătate?

Cred că mi-am exprimat deja de câteva ori părerea despre Danemarca și despre sistemul lor de învățământ, dar pot să rezum totul și să spun că elevii ar trebui să profite de oportunitatea de a studia în străinătate dacă aceasta șansă le este oferită. În felul acesta pot să își deschidă ochii spre o altă lume, o altă cultură și un alt mod de gândire care e complet diferit de cel cu care sunt obișnuiți în România. Această schimbare nu e pentru toată lumea, dar cei care cred că sunt pregătiți pentru ea ar trebui să își încerce puterile, iar dacă sunt cu adevărat determinați și muncitori, răsplata va fi pe măsură.

Care ar fi trei sfaturi importante de care ar fi bine să țină cont colegii tăi mai mici de liceu?

Cel mai important lucru este să vă întrebați dacă vă doriți cu adevărat această schimbare. Cunosc oameni care nu se pot adapta aici, care își doresc doar să se întoarcă acasă. Dacă vă hotărâți să faceți această schimbare trebuie să fiți complet siguri că puteți să îi faceți față. Trebuie să fiți conștienți de greutățile pe care o să le întâmpinați (financiare, probeleme cu limba nouă pe care nu o înțelegeți, singurătate, sistem nou de învățământ) și să aveți un plan legat de cum vreți să treceți peste ele. Dar cel mai important sfat ar fi că dacă reușiți să ajungeți să studiați în Danemarca, bucurați-vă de fiecare moment, de fiecare oportunitate, de tot ce această frumoasă țară vă poate oferi! *și aduceți cu voi multe haine groase și impermeabile* ☺

Discuta cu un consilier EDMUNDO

Consiliere educațională la un click distanță!

Vrei să studiezi în străinătate, dar nu știi de unde să începi? Descoperă pachetele de consiliere educațională personalizată EDMUNDO! Alege cea mai potrivită opțiune pentru tine și începe acum călătoria ta de student internațional.

Primul pas ca să devii student internațional

Dacă ești încă confuz cu privire la viitorul tău, te ajutăm să găsești direcția înspre care vrei să te îndrepți. Programează o primă discuție cu un consilier și află care sunt cele mai bune opțiuni de studiu pentru tine, care să te ducă spre o carieră de succes.

Cum ti s-a parut acest articol?
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)