Cum să fii un AS la interviul de admitere
Iată câteva sfaturi care să te ajute cu pregătirea pentru interviul de admitere la o universitate internațională!
Un interviu de admitere durează în general aproximativ 15/20 minute, deci respiră adânc și acordă-I intervievatorului șansa de a vă cunoaște. Dar, în primul rând, trebuie să te cunoaști pe tine! Realizează o listă cu punctele tale forte, hobby-urile, lucrurile care te inspiră, pasiunile, experiențele de viață și academice sau orice altceva consideri că te reprezintă.
Citește cât mai multe despre cursul ales și despre Universitate. Spune-le ce te-a impresionat despre module, tehnicile de predare, de ce ai vrea să mergi acolo, ce ai învățat până acum și ce ai vrea să descoperi.
Demonstrează universității că ai cercetat suficient și că ești hotărât/ă să studiezi la universitatea lor.
Dacă tot vorbim despre de ce-uri personale, care este motivația ta de a studia la universitatea aleasă și de ce ai ales profilul pentru care ai aplicat? Acestea sunt două întrebări la care ar trebui să ai un răspuns clar. Recitește eseul personal, demonstrează încredere cu privire la ce ai scris. Creează-ți un discurs clar în minte: de ce ai ales programul ales, de ce ai aplicat acolo și de ce ai ales universitatea? Emană sinceritate, hotărâre și încearcă să-i convingi de pasiunea ta.
Încearcă să formulezi răspunsuri specifice la întrebările adresate. Dacă ești întrebaț/ă despre activitățile extracurriculare, atunci ar trebui să ai în minte exact ce ai făcut și cum te-au ajutat aceste activități. Îți amintești de eseul personală? Aceeași structură ar trebui să ai în minte. Pentru fiecare activitate efectuată sau menționată, ar trebui să ai argumentele pregătite. Acesta arată că ești exact candidatul pe care ofițerii de admitere l-au văzut pe hârtie și dovedești că meriți într-adevăr să fii selectat.
Dacă ai emoții, ia o pauză de câteva secunde înainte de a răspunde la întrebare, inspiră și expiră profund și apoi formulează un răspuns coerent. Nu trebuie să dai un răspuns în prima secundă după ce ți s-a pus întrebarea, dar trebuie să oferi un răspuns concludent și de încredere.
Vorbește cu pasiune. Cel mai important este să dovedești că ești pasionat/ă de domeniul pentru care l-ai ales, că ai informații despre universitate și programul de studiu, că dorești cu adevărat să studiezi în țara respectivă și că te-ai gândit deja la aspecte precum partea financiară. Concentrează-te, respiră profund și vorbește din inimă.
Cel mai probabil, universitatea îți va oferi șansa de a le pune întrebări la sfârșitul interviului. Este întotdeauna bine să pui cel puțin o întrebare / două pentru a-ți exprima interesul. Vino pregătit cu 2/3 întrebări și asigură-te că nu pui întrebări pe care le găsești clar pe site, demonstrează că ai făcut un research individual, dar că dorești să afli mai multe. Gândește-te la întrebări despre rata de angajare, cazare, viața universitară, cursuri, profesori sau orice altceva te-ar putea interesa.
Mult succes! Povestește-i consilierului tau EDMUNDO cum a decurs!
Discuta cu un consilier EDMUNDO
Consiliere educațională la un click distanță!
Vrei să studiezi în străinătate, dar nu știi de unde să începi? Descoperă pachetele de consiliere educațională personalizată EDMUNDO! Alege cea mai potrivită opțiune pentru tine și începe acum călătoria ta de student internațional.
Primul pas ca să devii student internațional
Dacă ești încă confuz cu privire la viitorul tău, te ajutăm să găsești direcția înspre care vrei să te îndrepți. Programează o primă discuție cu un consilier și află care sunt cele mai bune opțiuni de studiu pentru tine, care să te ducă spre o carieră de succes.