Ce se întâmplă cu studiile în Marea Britanie, după referendum?

În 23 iunie, electoratul britanic a votat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – o decizie care generează cu siguranţă îngrijorare pentru toţi elevii şi studenţii români (sau europeni, în general) care plănuiesc să studieze în Regatul Unit. De aceea, UNIVERSALIO şi-a propus să adreseze câteva dintre problemele care s-ar putea să te preocupe, dacă te numeri printre cei care iau în calcul studiile în Marea Britanie (şi să îţi ofere câteva motive pentru care n-ar trebui să te încrezi în scenariile cele mai pesimiste care s-ar putea vehicula).
Părăsirea Uniunii Europene de către un stat e un proces complex, care nu are un precedent, ceea ce înseamnă că nu ştim cu certitudine cum se vor derula lucrurile în continuare şi că o discuţie despre consecinţele votului e, în acest moment, speculativă. Dar informaţiile care există în punctul acesta ne dau câteva indicii despre cum ar putea evolua situaţia.

Marea Britanie va părăsi Uniunea imediat?
Nu. Procesul implică o serie de negocieri între statul britanic şi U.E. care pot dura până la doi ani din momentul declanşării procedurilor. Mai mult decât atât, poziţia politicienilor care au susţinut ieşirea din U.E. a fost de a întârzia startul procedurilor pentru a permite o tranziţie treptată, ceea ce ar însemna ca ieşirea efectivă din Uniune să aibă loc abia în 2020.

Decizia va afecta imediat posibilitatea de a studia în Marea Britanie, ca cetăţean român?
Nu. Marea Britanie rămâne pentru moment membră U.E., iar cetăţenii europeni care studiază deja în Marea Britanie, sau au aplicat şi urmează să înceapă studiile, vor avea acces la studii în aceleaşi condiţii ca până acum (inclusiv din punctul de vedere al valorii taxelor de studii şi al accesului la împrumutul oferit de guvernul britanic). În funcţie de durata şi rezultatul negocierilor dintre U.E. şi statul britanic, condiţiile pentru aplicanţii din anii următori s-ar putea schimba – dar este prea devreme pentru a şti cum vor arăta în final aceste condiţii.

Dar în cele din urmă, Marea Britanie va rupe legăturile cu U.E. (şi asta ne va afecta şi pe noi), nu?
Nu complet. Economia britanică are legături mult prea puternice cu Uniunea Europeană pentru a-şi permite să renunţe complet la accesul pe piaţa comună a U.E., ceea ce înseamnă că negocierile cu Uniunea ar putea avea ca rezultat un tip de parteneriat similar cu cele dintre U.E. şi Norvegia sau Elveţia (ţări care, în consecinţă, respectă politici europene precum libera circulaţie a persoanelor). Mai mult decât atât, principalele partide parlamentare britanice au susţinut rămânerea în U.E., ceea ce sugerează că, în negocieri, vor încerca să ajungă la o formulă care să păstreze o apropiere între Regatul Unit şi Uniune, chiar şi fără ca acesta să facă parte efectiv din ea.

Dar ieşirea va afecta în cele din urmă statutul potenţialilor studenţi din România în Marea Britanie?
Nu ştim încă. În funcţie de rezultatul negocierilor dintre U.E. şi Marea Britanie, se va ajunge probabil la un acord şi în legătură cu condiţiile aplicabile studenţilor europeni în U.K. E important însă de avut în vedere că integrarea europeană a fost în ultimele decenii un element extrem de important pentru universităţile britanice (atât din prisma atragerii de studenţi, cât şi în activităţile lor de cercetare), deci acestea au un interes semnificativ în a pune presiuni pe decidenţii politici pentru a le asigura studenţilor din Uniunea Europeană condiţii cât mai asemănătoare celor curente, în măsura în care asta se va putea.

Şi ce ar trebui să fac acum, ca potenţial aplicant în Marea Britanie?
Cel mai important e să fii conştient că situaţia este încă neclară, dar că perioada următoare va aduce probabil noi informaţii şi clarificări. Până atunci, cel mai bine ar fi să continui să consideri aplicarea în Marea Britanie ca o variantă validă şi să te pregăteşti pentru asta (iar UNIVERSALIO îţi va oferi sprijin de-a lungul acestui proces); în acelaşi timp, e bine să urmăreşti evoluţia situaţiei politice pentru a înţelege încotro se îndreaptă lucrurile.

Discuta cu un consilier EDMUNDO

Consiliere educațională la un click distanță!

Vrei să studiezi în străinătate, dar nu știi de unde să începi? Descoperă pachetele de consiliere educațională personalizată EDMUNDO! Alege cea mai potrivită opțiune pentru tine și începe acum călătoria ta de student internațional.

Primul pas ca să devii student internațional

Dacă ești încă confuz cu privire la viitorul tău, te ajutăm să găsești direcția înspre care vrei să te îndrepți. Programează o primă discuție cu un consilier și află care sunt cele mai bune opțiuni de studiu pentru tine, care să te ducă spre o carieră de succes.

Cum ti s-a parut acest articol?
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Footer - abonare (RO)