Activităţi online pentru studenţi internaţionali şi elevi
Situaţiile speciale îndeamnă atât universităţile internaţionale, cât şi actualii sau viitorii lor studenţi să se adapteze noilor condiţii. Participarea studenţilor la diferite activităţi din cadrul universităţilor din străinătate rămâne, totuşi, o prioritate pentru toate instituţiile de învăţământ superior mereu.
Pentru a nu anula aceste întâlniri importante care presupun participarea fizică în număr cât mai mare a studenţilor, universităţile au decis să transfere aceste activităţi în mediul online [sub forma webinariilor, Skype meetings etc.]. Astfel, toţi potenţialii sau actualii studenţi pot participa la aceste întâlniri chiar şi de acasă sau de la cămin.
Tot ce ai nevoie pentru a da şi tu #join la aceste event-uri online [de mai jos] este o conexiune la internet, un computer personal şi dorinţa de a afla mai multe despre aceste universităţi din străinătate!
1. Webinarii cu universităţile internaţionale
Toate întâlnirile şi activităţile cu universităţi din ţări ca Olanda, Danemarca sau Marea Britanie, care au fost programate pentru luna martie, se mută în mediul online!
Astfel, în săptămânile care urmează, calendarul webinariilor şi al întâlnirilor online cu reprezentanţii acestor universităţi arată cam aşa:
1.1. Ziua University of Gloucestershire
Pe data de 24 martie, începând cu ora 17:00, Jane Gordon [reprezentanta universităţii din #UK] te așteaptă online cu răspunsurile la toate întrebările privind viitorul tău academic din Marea Britanie. De asemenea, dacă te gândeşti să aplici la această universitate, poţi afla toate informaţiile de care ai nevoie înainte de admitere.
Tot ce trebuie să faci este să intri pe platforma event-ului online, să alegi opțiunea Enter as Guest, apoi să introduci numele cu care vei participa la meeting și la final să apeşi butonul Enter room.
1.2. Webinar cu Van Hall University din Olanda
În data de 24 martie şi 25 martie Van Hall University organizează o serie de webinarii online pentru viitorii studenţi la această universitate. Poţi participa chiar şi de acasă sau din camera de cămin la aceste discuţii online, care se adresează următoarelor programe de studii:
Bachelor of Animal Husbandry | 24 martie |
Bachelor of International Development Management | 24 martie |
Master River Delta Development | 24 martie |
Bachelor of Food Technology | 24 martie |
Bachelor of International Business in Food and Flowers | 25 martie |
Ai ocazia să discuţi cu studenţi actuali, dar şi profesori despre viaţa de student la această universitate, cursurile şi programa universitară sau opţiunile de carieră după absolvire.
Poţi afla mai multe detalii despre aceste webinarii aici.
1.3. Webminar programe de master cu Università Cattolica del Sacro Cuore
Daca te-ai gândit să urmezi programe de master în Italia, acest webinar cu Universitatea Cattolica del Sacro Cuore este numai potrivit pentru tine. Acum poţi afla totul despre studiile în această ţară şi la această universitate chiar din confortul casei tale!
Poţi participa şi tu la data de 31 martie, începând cu ora 17:00, aici. Tot ce trebuie să faci este să intri pe această platformă online marţi, înainte de ora 17:00, să introduci numele tău şi să aştepţi ca discuţia să înceapă!
1.4. Webinarii cu Salford University din UK
Începând cu data de 25 martie, Salford University mută toate activităţile sale cu actuali sau viitori studenţi în mediul online. Astfel, poţi participa de acasă la următoarele webinarii:
- 25 martie - Open Information Session
- 25 martie - Wednesday Conversation -School of Arts and Media
- 1 aprilie - Open Information Session
- 8 aprilie - Student Life Talk
- 15 aprilie - Wednesday Conversation [Health and Society]
- 22 aprilie - Wednesday Conversation [Salford Business School]
- 29 aprilie - Wednesday Conversation [School of Science, Engineering and Environment]
- 6 mai - Wednesday Conversation [Agent update on Sept 2020]
- 13 mai - University of Salford Virtual Open Day
Accesează link-urile de mai sus pentru a participa la webinari-ul preferat!
1.5. Webinarii cu University of Reading
University of Reading a pregătit o serie de webinarii pentru actualii sau viitorii săi studenţi. Partea bună este că universitatea a salvat toate webinariile care au trecut deja, iar oricine le poate urmări aici.
Următorul webinar programat de către universitate va avea loc în data de 30 aprilie, iar tema discuţiei o reprezintă cariera studenţilor după absolvire. Dacă vrei să participi la acest webinar te poţi înscrie aici.
1.6. Webinarii cu Hanze University
În 30 aprilie Hanze University va organiza un webinar online pentru toţi viitorii studenţi internaţionali, din ţările membre UE. Asta înseamnă că şi tu poţi participa gratuit!
Înscrierile pentru acest webinar se deschid în curând, dar poţi afla mai multe detalii despre acesta, aici.
2. Activităţi susţinute de către universităţile din străinătate
2.1. Birmingham City University Test
Dacă ai aplicat la Birmingham City University din #UK, avem veşti bune pentru tine! Ai şansa să susţii un test de limba engleză GRATUIT [în luna iulie 2020], creat special de această universitate pentru viitorii săi studenţi.
Principalele avantaje dacă alegi să susţii acest test sunt:
- Nu vei mai avea nevoie de un alt test/certificat de limba engleză pentru a aplica la această universitate [IELTS, TOEFL]
- Este complet gratuit pentru tinerii din România [în Marea Britanie costul acestuia este de 55 lire]
- Este singurul test de acest gen din România
- Este acceptat pentru aproape toate programele de studii de la Birmingham University
Te poţi înscrie online pentru acest test, dacă ne contactezi aici.
2.2. Coventry University's Virtual Experience
Chiar dacă nu poţi vizita Coventry University "pe viu" în această perioadă, poţi participa la un tur virtual [gratuit] oferit de universitate aici.
Este oportunitatea perfectă de a vedea facilităţile campusului, oraşul Coventry, precum şi sălile de curs în care poate, cândva, vei fi student/ă.
2.3. Hanze University - Online Open Day
În data de 3 aprilie, Hanze University te invită la o "întâlnire" virtuală cu studenţii şi reprezentanţii universităţii, la care te poţi înscrie aici!
În timpul acestei "Online Open Day" va avea loc o sesiune de Q&A cu privire la programele lor de studii, viaţa de student internaţional la această universitate şi procesul de admitere pentru toţi tinerii din străinătate.
2.4. Chat with students
Acum că toată lumea este mai mult pe acasă, inclusiv studenţii de pretutindeni, universităţile au gândit noi activităţi online, interactive, la care poate participa oricine.
Astfel, atât Aston University, cât şi University of Reading au creat platforme online speciale, prin care tu, ca potenţial viitor student/ă poţi discuta online cu actualii studenţi de la aceste universităţi.
3. Cursuri online pentru studenţi şi elevi
Timpul trece mai uşor când alegi să îl petreci în scopuri productive. Ca să nu te plictiseşti în perioada aceasta cât stai mai mult acasă sau la cămin [ca de obicei] îţi propunem o serie de cursuri online la care poate participa oricine!
3.1. Cursuri online de olandeză
Fie că eşti deja student în Olanda sau elev în clasele a XI-a sau a XII-a care se gândeşte să aplice la studii în această ţară, trebuie să ştii că universităţile olandeze, precum University of Groningen, pun la dispoziţia oricui cursuri online de limba olandeză!
Acestea sunt foarte bine structurate [3 ore de predare săptămânal], uşor de completat şi urmărit şi te pregătesc mai bine pentru viaţa de student în Olanda. Astfel, dacă te gândeşti ce să faci atunci când iei o pauză de la a învăţa pentru Bacalaureat sau sesiune, îţi recomandăm acest curs online.
3.2. Pregătire online pentru examenul de Bacalaureat
Ştiai că poţi învăţa foarte uşor, chiar şi de acasă, pentru Bacalaureat? myBac a creat o super platformă online pentru elevii de liceu, care îşi doresc să rămână mereu pregătiţi pentru acest examen, chiar şi pe perioada închiderii şcolilor.
Materia predată este structurată în funcţie de profilul liceului tău, este în format video, PDF sau audio şi conţine explicaţii teoretice şi rezolvări ale problemelor. Vestea bună este că oricine îşi poate face cont aici GRATUIT [chiar şi părinţii elevilor].
Cu ajutorul platformei myBac poţi vizualiza progresul tău zilnic în învăţarea pentru o anumită materie de la examenul de Bacalaureat, precum şi să observi ce îmbunătăţiri poţi aduce cunoştinţelor tale.
3.3. Şcoala se mută în online sau la televizor
Tot în această categorie putem încadra şi proiectul frumos realizat de TVR, denumit "TeleŞcoala". Aceste cursuri televizate pe programele TVR1, TVR2 etc. sunt predate de profesori de Limba şi Literatura Română sau Matematică şi se adresează atât elevilor de clasa aVIII-a, cât şi celor de clasa a XII-a.
Pentru cei care susţin Bacalaureatul anul acesta, cursurile la televizor încep la ora 15:00 zilnic, potrivit orarului publicat de TVR online. Veţi putea urmări diferite lecţii de Matematică, precum şi opere care se încadrează în programa pentru examenul de Bac la Limba şi Literatura Română, predate amănunţit.
4. Virtual RIUF
Ediţia 26 a evenimentului RIUF România se mută în online, pe platforma denumită Virtual RIUF. Această platformă este prima şi unica de acest gen din România şi oferă ocazia viitorilor studenţi în străinătate să ia legătura cu consilierii EDMUNDO şi universităţile europene de acasă!
În cadrul Virtual RIUF [care are loc pe 8 şi 9 aprilie 2020], poţi afla totul despre studiile în Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Belgia sau Suedia şi chiar să discuţi online cu reprezentanţi ai universităţilor din aceste ţări. De asemenea, poţi fi acceptat pe loc la studii în străinătate şi să susţii interviurile de admitere chiar de la tine de acasă.
Înscrierile au început deja. Locurile sunt limitate pentru acest eveniment, aşa că îţi recomandăm să accesezi acum link-ul de înscriere pentru Virtual RIUF!
EDMUNDO te ţine informat cu privire la studiile în străinătate! Poţi urmări toate evenimentele enumerate mai sus, precum şi updates despre studiile în străinătate şi pe paginile noastre de Facebook sau Instagram.
De asemenea, consilierii noştri te pot ajuta cu răspunsuri la întrebările tale despre viaţa de student internaţional, dacă îi contactezi aici.
Știm că nu este ușor să stai acasă, dar poți găsi diferite activități pentru a nu rămâne în urmă cu studiile și pentru a te pregăti pentru viața de viitor student internațional!
#StaySafe #StayHome
Discuta cu un consilier EDMUNDO
Consiliere educațională la un click distanță!
Vrei să studiezi în străinătate, dar nu știi de unde să începi? Descoperă pachetele de consiliere educațională personalizată EDMUNDO! Alege cea mai potrivită opțiune pentru tine și începe acum călătoria ta de student internațional.
Primul pas ca să devii student internațional
Dacă ești încă confuz cu privire la viitorul tău, te ajutăm să găsești direcția înspre care vrei să te îndrepți. Programează o primă discuție cu un consilier și află care sunt cele mai bune opțiuni de studiu pentru tine, care să te ducă spre o carieră de succes.